Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   CSJ a respins demersul Platformei…

CSJ a respins demersul Platformei DA pentru organizarea unui referendum republican

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins demersul Platformei DA pentru inițierea unui referendum republican pentru modificarea Constituției. Magistrații Curții au decis anularea hotărârii Curții de Apel Chișinău prin care s-a hotărât anularea deciziei CEC cu privire la respingerea referendumului și au pronunțat o nouă hotărâre.

Completul care a luat decizia este formată din judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru și Oleg Sternioală. Decizia este irevocabilă.

„Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Grupul de iniţiativă pentru desfășurarea referendumului republican constituțional împotriva Comisiei Electorale Centrale privind anularea hotărârii din 30 martie 2016 a Comisiei Electorale Centrale cu privire la rezultatele verificării listelor de subscripţie prezentate de grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican constituțional (…) Colegiul apreciază ca fiind întemeiate argumentele CEC care a explicat că listele de subscripție prezentate de grupul de inițiativă nu conţin numărul minim de 20 de mii de semnături necesar pentru fiecare din cele minimum 18 unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, iar hotărîrea instanţei de fond – ca o tratare eronată a legislaţiei la acest capitol, fapt corect indicat de către Comisia Electorală Centrală în recursul declarat”, este menționat în hotărârea CSJ.

Potrivit documentului, din procesele-verbale de colectare a semnăturilor rezultă că semnăturile au fost colectate din 34 de unităţi administrative de nivelul doi, dar numai în patru din aceste unităţi a fost colectat numărul minim necesar prevăzut de Legea Supremă.

Amintim că la 14 aprilie, curent, Cur­tea de Apel Chi­și­nău a admis cere­rea gru­pu­lui de ini­ţi­a­tivă pen­tru orga­ni­za­rea refe­ren­du­mu­lui con­sti­tu­ţio­nal şi a anu­lat deci­zia Comi­siei Elec­to­rale Cen­trale din 30 mar­tie, curent, prin care a fost res­pinsă pro­pu­ne­rea de orga­ni­zare a refe­ren­du­mu­lui şi a fost anu­lat înre­gis­tra­rea gru­pu­lui de ini­ţi­a­tivă.