Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Averea candidatului Marian Lupu

Averea candidatului Marian Lupu

Marian Lupu este primul candidat înregistrat pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016. Deşi deţine funcţii publice încă de la începutul anilor 2000, aflându-se practic la guvernare în ultimii 15 ani, fie alături de Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), fie cu Partidul Democrat din Moldova (PDM), averea oficială a candidatului a bătut practic pasul pe loc.

În 2007, Marian Lupu era preşedinte al Parlamentului şi unul dintre fruntaşii PCRM, care domina viaţa politică de la Chişinău. Atunci, oficialul declara că a obţinut un venit din salariul de funcţie în sumă de 182,7 mii de lei, iar alţi 113,4 mii de lei – din valori mobiliare, imobiliare şi cote de participare în capitalul agenţilor economici, deşi nu declara că ar deţine vreo firmă, conturi bancare, că ar fi vândut sau dat în chirie vreun bun imobil. Totodată, acesta nu indica nicio locuinţă, niciun automobil şi nici veniturile soţiei. Şi următoarele declaraţii cu privire la venituri şi proprietate nu aduc schimbări esenţiale. În cea din 2009, an în care a părăsit PCRM şi a fost ales preşedinte al PDM, Lupu a trecut, la fel, doar salariul, unul care a fost de 213 mii de lei, echivalentul a 17,7 mii de lei pe lună.

Familia Lupu locuieşte într-un bloc din centrul Chişinăului
Familia Lupu locuieşte într-un bloc din centrul Chişinăului

Lupu, candidatul care trăieşte doar din salariu?!

Abia în declaraţia pentru 2010, după ce a redevenit preşedinte al Parlamentului, Lupu alege să declare, pe lângă salariul de 139 mii de lei pe an, în scădere faţă de anii precedenţi, un apartament de 136 m.p., amplasat în centrul Chişinăului, pe str. 31 august 1989, estimat la 1,2 milioane de lei, dar şi un garaj de 18 m.p., aflat în subsolul acelui bloc, cu o valoare de 70 mii de lei. Datele cadastrale arată că Marian Lupu şi soţia sa, Victoria, au intrat în posesia locuinţei încă la sfârşit de 2004, deşi au declarat-o abia în 2010, atunci când candidatul la funcţia de preşedinte era ministru al Economiei în Guvernul condus de Vasile Tarlev. Apartamentul în care locuieşte familia Lupu se află la etajul doi al unui bloc cu cinci etaje, are patru camere şi un balcon de aproape 5 m.p.. În declaraţiile de avere ulterioare, Marian Lupu preciza că a obţinut locuinţa încă în 2002, pe când era viceministru al Economiei, iar garajul – un an mai târziu, când a fost numit ministru.

În anii 2010—2015, Marian Lupu a fost preşedinte de Parlament, şef de stat interimar, iar ulterior, deputat şi şef al fracţiunii PDM din Parlament. Averea acestuia, cel puţin conform declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, a rămas însă neschimbată. Acesta a declarat doar salariul său, care a fost unul constant, de aproximativ 170 mii de lei pe an (14 mii lunar), dar şi indemnizaţiile primite în calitate de ales al poporului, care au fost de câteva zeci de mii de lei. Din 2012, Lupu declară că deţine un cont bancar cu 80 mii de lei la Victoriabank, cont pe care l-a deschis în 2007, dar pe care nu-l declarase anterior. În 2013, în acest cont bancar erau deja 96 mii de lei, iar în 2014, liderul PDM mai deschide un cont, tot la Victoriabank, având acolo 20 mii de lei. Un an mai târziu, în 2014, Lupu indică deja patru conturi bancare, pe care deţine, cumulat, 140 mii de lei şi 2 mii de euro, iar în 2015, cinci conturi, cu 117 mii de lei, o mie de USD şi 2 mii de euro.

Firmele nefuncţionale ale socrului

Din 2013, Marian Lupu o trece în declaraţii şi pe soţia sa, Victoria, profesoară la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). De aici, aceasta are însă venituri modeste, de aproximativ 2 mii de lei pe lună. Victoria Lupu este conferenţiar universitar, specialitatea Relaţii Economice Internaţionale. Ea deţine titlul de doctor în economie. Aceasta este fiica lui Victor Caun, membru al catedrei Marketing şi Logistică de la ASEM, prim-prorector pe activitate didactică al acestei instituţii. La fel ca şi fiica sa, Caun este doctor în economie şi a activat în cadrul rectoratului ASEM în anii 1995—2007. Victor şi Elena Caun, socrii candidatului PDM la Preşedinţie, locuiesc şi ei, la fel ca soţii Lupu, în blocul din str. 31 august 1989, într-un apartament de peste 100 m.p.

Marian şi Victoria Lupu, dar şi cei doi copii ai cuplului, Cristian şi Alexandra, nu deţin calitatea de fondatori sau administratori de firme pe teritoriul R. Moldova. Singurul din familia Lupu care s-a avântat în afaceri a fost socrul său care, în 2003, împreună cu Mihail Eftodi, Ion Mereuţă şi firmele „Moldan” SRL şi „Gutwell” LLC din SUA, au fondat Întreprinderea Mixtă „Moldan-Gutwell” SRL, cu activităţi declarate în domeniul medicinei. Medicul Ion Mereuţă îşi aminteşte că firma nu a funcționat niciodată. „A fost înregistrată. Eu eram acolo ca specialist. Vladimir Gherman (administratorul, n.r.) a plecat în America şi s-a terminat. Nu-l cunosc pe dl Caun”. Victor Caun a fondat, în 1998, împreună cu Grigore Belostecinic, rectorul ASEM, dar şi cu alte persoane, SRL „Universitatea de Finanţe şi Economie”. Firma, însă, nefiind eficientă, a fost lichidată.

Zvonurile despre averea din străinătate şi reacţia lui Lupu

În urmă cu câţiva ani, în presa românească şi rusească apăruse un document în care figura numele lui Marian Lupu în calitate de beneficiar, împreună cu controversatul om de afaceri român, Sorin Ovidiu Vântu, al firmei „Alianţa moldo-română Solidaritatea Limited”. Documentul era semnat de un oarecare Marian Lupu şi Sorin Ovidiu Vântu şi demonstra că cei doi ar gestiona firma înregistrată în 2006 pe insulele Virgine Britanice. SRL-ul, despre care astăzi nu se cunoaşte nimic, ar fi gestionat alte companii din sfera imobiliară şi comerţ din R. Moldova şi România. În R. Moldova, astăzi, un asemenea agent economic însă nu este înregistrat. Aceleaşi surse scriau că Lupu ar deţine „12 hectare de teren în valoare de 6 milioane de USD în staţiunea Sandanski, situată la poalele munţilor Pirin din Bulgaria” prin intermediul firmei „Mirela Real Estate” SRL. Informaţiile prezentate atunci nu au fost comentate în vreun fel de Marian Lupu, deşi jurnaliştii ruşi, români şi chiar de la câteva instituţii media autohtone au solicitat de la acesta şi de la partidul pe care-l reprezintă, PDM, o reacţie.

Prin intermediul serviciului de presă al PDM, Marian Lupu ne-a transmis că informaţiile apărute anterior despre el sunt minciuni. „Este o minciună pe care adversarii mei o reiau în fiecare campanie electorală. Interesele electorale sunt evidente şi este trist că opinia publică este bombardată cu astfel de teme false, în loc să se dezbată problemele reale ale oamenilor. Este mai mult decât cunoscut că eu nu sunt om de afaceri şi nu am făcut afaceri. Toate bunurile mele sunt trecute în declaraţia mea de avere. Aceasta este publică”, ne-a transmis candidatul Marian Lupu. Acesta este singurul copil al părinţilor săi, Ilie şi Larisa Lupu. Tatăl său este profesor universitar, singurul doctor habilitat în R. Moldova la „Teoria si metodologia instruirii în matematică”. Mama acestuia, care a activat tot în calitate de profesoară, a decedat în aprilie 2015.