Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Poliția vine cu noi informații.…

Poliția vine cu noi informații. Cine a comis masacrul de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo?

Poliția franceză a declarat că a aflat identitatea celor trei suspecți, care ar fi comis un atac, la 7 ianuarie curent, împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi, anunță Metronews.

paris-shootingAstfel, aceștia ar putea fi doi Cherif şi Said Kouachi, în vârstă de 32 şi, respectiv, 34 de ani, şi presupusul lor complice Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, care s-a predat poliţiei la Charleville-Mézières, în nord-estul Franţei, după ce şi-a văzut numele circulând pe reţelele de socializare, a anunţat o sursă apropiată dosarului, citează AFP.

Cei doi frați sunt de naţionalitate franceză, născuţi la Paris. Totodată, Chérif Kouachi, un islamist cunoscut de serviciile franceze antiterorism. El mai e supranumit Abu Issen și a făcut parte din „filiera Buttes-Chaumont”. Această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida, care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi. Reţinut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat în 2008 şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

După doi ani, numele lui a fost citat într-un poiect de tentativă de evadare din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic armat algerian (GIA), condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru că a comis un atentat într-o staţie de metrou din Paris (staţia Musée d’Orsay) în octombrie 1995 (30 de răniţi).

Cherif Kouachi era suspectat că ar fi apropiat de o altă figură a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispăşit zece ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal. După ce a fost inculpat în acest caz, el a beneficiat totuşi de neurmărire penală.

Cartea de identitate a unuia dintre frați a fost găsită într-o maşină abandonată după atac în nord-estul Parisului.