Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu a solicitat consultarea…

Maia Sandu a solicitat consultarea Partenerilor de Dezvoltare

Întrevederea candidatei PLDM pentru funcția de premier, Maia Sandu, cu fracțiunea PDM, preconizată pentru ora 16.00, nu a avut loc deoarece aceasta a solicitat mai întâi consultarea Partenerilor de Dezvoltare.
Informația a fost confirmată pentru ZdG de Valeriu Streleț, vicepreședintele PLDM. Streleț a negat zvonurile potrivit cărora în cazul în care Maia Sandu nu va fi agreată de membrii AIE 3, el ar fi următorul candidat al PLDM pentru funcția de premier. ”Nu voi discuta această temă atâta timp cât încă nu s-a consumat subiectul „Maia Sandu premier””, a spus Streleț.
Acesta a precizat că, înainte de a se întâlni cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare, Maia Sandu a solicitat ca PLDM să aibă întrevederi cu Partenerii de Dezvoltare.
Amintim că Partenerii de Dezvoltare ai R. moldova sunt Naţiunile Unite, Banca Mondială, Delegaţia Uniunii Europene, USAID, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, Agenţia de Dezvoltare Austriaca, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, reprezentanțele diplomatice ale SUA, Suediei, Elveţiei, Germaniei şi Austriei.