Principală  —  IMPORTANTE   —   Kremlinul a comentat declarațiile Maiei…

Kremlinul a comentat declarațiile Maiei Sandu legate de trupele ruse din Stânga Nistrului. Precizările președintei alese a Republicii Moldova

Foto: Privesc.eu

Autoritățile de la Moscova au reacționat din nou la declarațiile Maiei Sandu legate de retragerea trupelor rusești din zona transnistreană. De această dată, a fost rândul lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

Într-un comentariu oferit presei ruse, Peskov a spus că „schimbarea status-quo-ului trupelor ruse din regiune ar putea duce la destabilizarea situației în Stânga Nistrului”, transmite agenția de stat rusă Ria.ru.

„Rusia îndeplinește niște funcții importate și bineînțeles, schimbarea oricărui status-quo care se sprijină pe spiritul și litera dreptului internațional, desigur, poate duce la o destabilizare serioasă. Noi sperăm că toate aceste lucruri vor fi discutate și nu se vor face mișcări bruște în acest plan”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, citat de Ria.ru.

În același timp, Peskov a menționat că Republica Moldova și Federația Rusă nu au discutat deocamdată oficial despre retragerea trupelor de pacificatori din regiunea transnistreană.

„Dialogul cu Dodon continuă, dar era mult mai constructiv în această direcție. Sperăm însă, că acest constructivism va continua, că în această direcție vom avea continuitate și că se vor lua în considerare efectele negative ale oricărui pas făcut”, a mai adăugat Peskov.

Cu un mesaj similar a venit săptămâna trecută și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Maria Zaharova a vorbit despre faptul că declarațiile Maiei Sandu oferite postului public de televiziune ar putea fi privite „drept o tentativă de subminare a eforturilor de reglementare a problemei transnistrene”.

Astăzi însă, în cadrul primei sale conferințe de presă în calitate de președintă aleasă, Maia Sandu a făcut din nou precizări legate de viziunile sale privind conflictul transnistrean și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Acestea nu sunt declarații de presă. Este poziția oficială a Republicii Moldova și nu este o poziție nouă. A fost dintotdeauna poziția statului Republica Moldova. Am văzut că Federația rusă are o altă poziție. O să continuăm să discutăm ca să găsim soluții. Pentru noi soluția este ca acest trupe să se retragă de pe teritoriul Republicii Moldova pentru că suntem o țară independentă și care dorește ca toată lumea să respecte integritatea și suveranitatea țării”, a declarat Maia Sandu amintind de declarația ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu care în vizita sa din august la Chișinău a vorbit despre retragerea munițiilor din Stânga Nistrului.

Președinta aleasă a ținut să facă și precizările de rigoare atunci când vorbește despre trupele ruse staționate în stânga Nistrului.

„Atunci când vorbim despre prezența militară rusească trebuie să spunem că există 2 părți. Primul este Grupul Operativ al Forțelor armate care se află în Stânga Nistrului și în raport cu acest grup operativ de lucru nu există și nu a existat acordul Republicii Moldova pentru prezența acestui grup operativ. Nu există și nu a existat niciodată un acord bilateral și poziția statului moldovenesc este și va fi în continuare că aceste trupe trebuie să se retragă și că munițiile pe care partea rusă spune că aceste trupe le păstrează sau le păzește trebuie de asemenea să fie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova. Asta este, a fost și va rămâne poziția statului Republica Moldova. A doua parte este misiunea de pacificare. Pe această misiune există un acord din 1992 semnat de către Republica Moldova și Federația rusă, dar pentru că nu există riscul unor acțiuni militare, de mai multă vreme partea Republicii Moldova spune că această misiune trebuie să fie transformată în una civilă și să activeze cu un mandat din partea OSCE și repet, asta este poziția Republicii Moldova de mai multă vreme, poziție pe care eu o reiterez”, a mai adăugat Maia Sandu.