Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   În lipsa președintelui, reședința prezidențială…

În lipsa președintelui, reședința prezidențială a fost pichetată, cerându-se „Miliardul înapoi”

În timp ce președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, comemora, astăzi, la Florești, victimele deportărilor sovietice comuniste din iulie 1949, reculegându-se la crucea comemorativă de la gara feroviară din localitate și la mormintele rudelor sale, deportate în Siberia, un grup de cetățeni picheta reședința prezidențială, cerând înapoi miliardul furat.

Potrivit curaj.tv, cetățenii revoltați au pichetat reședința președintelui, cerându-i implicarea în returnarea miliardelor furate. „Cei care au protestat, au scris chiar un demers pe două pagini și încă două cu semnături, un consilier prezidențial le-a luat și… a plecat acasă”, scrie curaj.tv. Demersul a fost semnat de 76 de protestatari și a fost preluat de consilierul prezidențial în domeniu juridic, Valentin Țimbaliuc. Acesta a spus că, în cel mult o lună, în conformitate cu legislația în vigoare, semnatarii petiției vor primi un răspuns oficial pe marginea revendicărilor lor.
„Justiție criminală”, „La pușcărie- nu la primărie”, „Noi suntem un caz special”, „Jos Gurin”, sunt câteva dintre lozincile scandate de protestatari.
Deși astfel de proteste au mai fost organizate la Chișinău, guvernanților fiindu-le înaintate condiții de restiotuire a banilor sustrași fraudulos de la Banca de Economii, până în prezent, situația rămâne neschimbată.