Impresii despre Suedia (II)

Stația de epurare

Doar peste patru luni am înțeles că locuiesc lângă stația de epurare din oraș. Am aflat nu din cauza mirosului, ci pentru că mă plimbam pe alături și am căutat pe Google Maps să aflu „Oare ce-i cu fabrica asta? Ce se produce aici?”. Și de ce sunt alături de această „fabrică” șase iazuri, în care nu e permis de prins pește sau de scăldat, dar în care sunt multe păsări frumoase?

Se văd niște cisterne mari, dar nu este nici un fel de miros neplăcut, indiferent din ce direcție bate vântul. În ele se produce gaz biologic din apele de canalizare. Autobuzele din oraș merg pe acest biogaz. Anul trecut încă mai erau câteva autobuze care mergeau pe motorină, dar începând cu luna ianuarie 2019 toate autobuzele au trecut pe biogaz. Autobuzele sunt verzi și pe ele este scris, „Autobuz pe gaz, pentru un oraș mai verde”.

E neobișnuit că atunci când trece pe alături un autobuz de ăsta pe biogaz nu se simte nici un miros de fum de motorină, cum suntem noi deprinși. Ba din contra, e un aer cald, fără miros care te încălzește plăcut când e frig afară. Mai ales când mergi pe bicicletă din urma autobuzului.

Iepuri prin parcuri

Foarte des văd prin parcuri iepuri. Stau întinși la soare sau pasc liniștiți. Fiul meu la început vroia să-i prindă și fugea după ei, dar iepurii de fiecare dată au fost mai iuți de picior. Acum trecem liniștiți pe lângă ei. Ne-am deprins. La fel, sunt rațele. Vin până la tine și așteaptă să le dai ceva. Cel mai amuzant e cum vin din parc, de la iaz până la magazinul alimentar din sector. Stau în fața magazinului și așteaptă de mâncare. De obicei merg pe trotuar, în rând cu oamenii, dar odată le-am văzut zburând până la magazin.

Cred că asta e posibil pentru că nu există câini vagabonzi pe străzi. Timp de un an nu am văzut nici unul. Absolut nici un câine vagabond. Nu știu cum e posibil, dar am înțeles că aici regulile sunt foarte stricte. Fiecare câine sau pisică trebuie să aibă un cip special, implantat sub piele. Există o bază unică cu toate animalele și cu stăpânii lor. În caz dacă este găsit pe stradă este scanat și restituit stăpânului. Așa că iepurii și rațele nu au de ce se teme.

Biciclete

De când suntem aici, am mers doar cu bicicleta. Și soția mea, și cei doi copii ai noștri, de 11 și de 13 ani. Noi la lucru, iar ei la școală. În curtea școlii sunt peste o sută de biciclete. Locuim la marginea orașului, iar companiile la care lucrăm și școala copiilor sunt aproape una de alta, în centrul orașului. Drumul este de trei kilometri într-o direcție. Toți am mers pe biciclete anul împrejur, chiar dacă ploua și era vânt afară. Pentru că așa e normal aici. Toată lumea o face, indiferent de vremea de afară.

Mașină așa și nu ne-am mai cumpărat. Seara, după lucru, trec cu bicicleta pe la magazin să cumpăr de mâncare. Am un coș în față și două în spate, care se agață de port-bagaj. Cele două coșuri le iau cu mine în magazin. Când ies cu ele pline, le agăț la loc și merg doi kilometri până acasă. Ajuns acasă, parchez bicicleta în fața blocului, iau coșurile și le iau cu mine în casă. Nu am nevoie de pungi sau sacoșe de plastic, pentru că am aceste coșuri.

Andreas este fondatorul companiei la care lucrez. El are 80 de ani și locuiește în suburbia orașului, la 11 kilometri de serviciu. La veniturile pe care le are, ar putea să-și cumpere un Porsche sau un Ferari (sau amândouă) și să vina la lucru cu mașina. Dar el vine cu bicicleta, pentru că așa e normal. 11 kilometri dimineața și 11 seara. Este înalt, slab și nu-i dai mai mult de 60 de ani. Aici nu e primit să te lauzi cu ce mașină sau casă ai, ci cu sportul pe care îl practici și ce faci ca să protejezi mediul înconjurător.

Ruslan Marian, Suedia