Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Grupul celor cinci”, format din…

„Grupul celor cinci”, format din cele mai puternice state din Europa, se reunește la Berlin pentru a discuta despre amenințările hibride la adresa țărilor europene

Sursa: nordsee-zeitung.de

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, găzduiește vineri, 14 noiembrie, reuniunea „Grupului celor cinci” la Berlin, la care va participa și reprezentanta UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, în vederea unor consultări comune, relatează DPA, citat de Agerpres.

Reuniunea „Grupului celor cinci” de vineri va aborda și problema acordării de ajutor suplimentar Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării german.

Grupul intenționează să discute amenințările hibride la adresa țărilor europene, să evalueze situația și să facă schimb de opinii cu privire la măsurile de apărare. În cadrul acestor discuții vor fi examinate de asemenea măsuri comune pentru consolidarea securității și a industriei de apărare în Europa, conform ministerului.

În afară de Germania, din „Grupul celor cinci” fac parte Franța, Regatul Unit, Italia și Polonia, dar la reuniunile în acest format este invitat de obicei un oficial din partea Uniunii Europene. Reuniunea marchează împlinirea unui an de la formarea acestui grup, care în opinia unor analiști ar prefigura o nouă alianță europeană.

Formatul „Grupul celor cinci” a apărut în urma victoriei electorale a președintelui american Donald Trump când apăruseră temeri cu privire la o posibilă dezangajare a SUA în Europa, în scopul consolidării securității europene și a pregătirii țărilor de pe bătrânul continent în domeniul apărării.