Dodon merge în Turkmenistan. Cu cine se va întâlni?

Astăzi, Igor Dodon a anunțat că întreprinde o vizită la Aşgabat, Turkmenistan. Acolo, Dodon va participa la deschiderea celei de-a V-a ediții a Jocurilor Asiatice de Interior și Arte Marțiale.

Totodată, Igor Dodon a menționat că la eveniment vor fi prezenți șefi de state și oficiali de rang înalt din peste 30 de țări, inclusiv Federația Rusă, India, China, Belarus, Kazahstan, Turcia.

Peședintele ales ar urma să se întâlnească cu Gurbangulî Berdîmuhamedov, președintele Turkmenistanului, cu Nursultan Nazarbaev, președintele Republicii Kazahstan, cu Valentina Matvienko, Președintele Consiliului Adunării Federale a Federației Ruse și  cu alți demnitari. În context, amintim că de la începutul mandatului său de președinte, Igor Dodon a vizitat Rusia de cinci ori, de trei ori aflându-se acolo în vizite de lucru și două ori – în vacanță.

De asemenea, prima vizită oficială a lui Igor Dodon, în calitate de președinte al R. Moldova a avut loc la Moscova, Rusia.  Ulterior, Dodon a efectuat cea de-a doua vizită la Moscova pe 17 martie curent, iar la 9 mai a fost singurul șef de stat străin prezent la parada de la Moscova.  A fost pentru prima dată, de 15 ani încoace, când un președinte al R. Moldova a vizitat Moscova de 9 mai.

Totodată, în luna mai, curent, Dodon a efectuat o vizită oficială în Turcia. La 21 iunie, Dodon a mers cu o vizită oficială și în Republica Azerbaidjan.

La începutul lunii februarie, Dodon a mers la Bruxelles într-o vizită oficială la Bruxelles, în cadrul căreia  a avut o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali europeni de rang înalt.

Expertul Anatol Țăranu este de părere că Igor Dodon, prin acțiunile sale, marginalizează posibilitățile pe plan extern ale statului R. Moldova.

„Dl Dodon prin politicile sale, prin orientarea sa unilaterală s-a plasat într-un con de umbră. A devenit o persoană indezirabilă în mai multe capitale ale lumii. Posibilitățile lui pe plan extern sunt foarte limitate. De fapt, el singur și-a ales această soartă, procedează foarte conștient. Mai degrabă el nu se gândește la politica externă ca un element de promovare a statului R. Moldova, ci ca un element al campaniei electorale pentru propriul partid pentru viitoarele alegeri parlamentare. El singur și-a limitat prerogativele prezidențiale și a devenit un președinte cu capacități și posibilități limitate. El, fiind un marginalizat pe plan extern, marginalizează R. Moldova. Instituția prezidențială are un rol de îndeplinit în politica externă și dacă acest rol este limitat și posibilitățile care se deschid pentru R. Moldova pe plan extern sunt limitate”, spune analistul politic Anatol Țăranu.

Conform Indicelui de Percepție a Corupției (Transparency International, 2016), Rusia și Kazahstan se află pe locul 131 în lume, din 176 de state, iar Turkmenistan – pe locul 154. R. Moldova s-a clasat pe locul 123. Pe primul loc în clasament se află Danemarca.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Lupul

    Din cauza uneltirilor pârțului Plahotniuc Moldova nu participă la manevrele
    “Zapad” din Bielarusi. Dacă în Moldova poponarul Victor Gaiciuc era numit
    la timp ministrul al apărării, atunci de ieri forțele armate moldovenești își
    perfecționau capacitatea de luptă la manevrele “Zapad” din Bielarusi. Vă
    îmaginați cât de mult am pierdut noi din cauză unui nenerocit de pârț?

  2. Pauluică

    Dodon în Turcmenistan va participa la deschiderea celei de-a V-a ediții a Jocurilor
    Asiatice de Interior și Arte Marțiale. După ce se va pregăti corespunzător se va
    întoarce în Moldova și atunci va fi vai de capul tău pârț cu reacție Plahotniuc. Și
    așa aveai handicap fizic față de umflatul Dodon, dar acum nu-ți va rămâne nici cea
    mai mică șansă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *