Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Datoria R. Moldova la gaz…

Datoria R. Moldova la gaz ar fi fost majorată artificial cu aproape 1 miliard de dolari prin acţiuni abuzive, comise de Gazprom în complicitate cu autorităţile centrale de la Chișinău

Gas stove. Utility bills concept

Dependenţa Moldovei de gazele ruseşti şi, implicit, acumularea datoriei la gaz reprezintă un pericol la securitatea naţională, deoarece Gazprom a folosit această vulnerabilitate pentru a sista livrarea gazelor. Deşi Republica Moldova a fost guvernată de partide cu orientare geopolitică diferită, problema datoriei la gaz aşa şi nu a fost soluţionată.

Acestea sunt doar câteva concluzii dintr-un studiul realizat de experţii Comunităţii WatchDog.md. Cercetarea relevă faptul că datoria la gaz a malului drept (cu excepţia regiunii transnistrene) a fost majorată artificial cu minim $952 milioane prin acţiuni abuzive, comise de Gazprom în complicitate cu autorităţile centrale din Moldova.

Autorii cercetării susțin că Veaceslav Platon la fel a „contribuit” la creşterea datoriei la gaz cu circa $5 milioane.

„Prin decizii ilegale de judecată, Moldovagaz a fost obligată să livreze gaz pe datorie fabricii de sticlă „Cristal-Flor”, controlată de Platon în perioada 2006-2008. Fabrica utiliza gazul la producerea buteliilor de sticlă, care erau transmise la realizare companiilor intermediare, controlate de Platon. Deoarece fabrica nu a achitat consumul de gaze, datoria faţă de Moldovagaz s-a majorat de la 3,4 milioane lei în 2006 la 60,5 milioane lei în 2008”, conform studiului.

„Fraudele care au avut loc în administrarea complexului de gaze naturale nu au fost investigate, iar valoarea reală a datoriei la gaz nu a fost stabilită. Cu toate acestea, preşedintele Igor Dodon a declarat intenţia părţii moldoveneşti de a stinge datoria malului drept prin transmiterea reţelelor de gaz, construite din bugetul de stat şi din banii acumulaţi de la consumatorii din Moldova din 2001 şi până în prezent. Este vorba de circa 15.000 km de gazoducte de distribuţie (sau 2/3 din reţeaua naţională de distribuţie a gazelor), valoarea estimativă a cărora depăşeşte de 2 ori capitalul social al Moldovagaz. O asemenea decizie încalcă dreptul de proprietate al consumatorilor şi contravine la 4 legi, care stabilesc dreptul exclusiv al consiliilor locale privind administrarea patrimoniului local, inclusiv a reţelelor de gaz din localitate”, mai spun autorii cercetării.

Ce soluții propun experții

Pentru a soluţiona problema datoriei la gaz, autorii spun că este necesar de stopat acumularea acesteia. Acest lucru poate fi realizat prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze şi energie electrică, pentru a elimina dependenţa de gazele ruseşti. Incertitudinile privind tranzitul gazelor prin Ucraina după 2019 au stimulat Moldovagaz să modernizeze gazoductul transbalcanic pentru a asigura livrarea gazelor în regim revers. Concomitent se desfăşoară construcţia interconectorului pe gaze cu România, care ne va oferi o sursă alternativă de gaze. Totuşi, problema principală rămâne pe partea de aprovizionare cu energie electrică: dacă Moldova va stopa livrarea gazelor „pe datorie” în regiunea transnistreană, Centrala Termoelectrică Moldovenească (MGRES) va rămâne fără combustibil, iar Moldova riscă să rămână fără energie electrică. Realizarea interconectărilor cu sistemul electroenergetic al României va oferi soluţii alternative pentru asigurarea Moldovei cu energie electrică fără a depinde de regiunea transnistreană.

„Problema datoriei la gaz poate fi soluţionată numai după efectuarea auditului companiei Moldovagaz de la momentul înfiinţării acesteia, pentru a stabili valoarea reală a datoriei şi repartizarea acesteia între malul drept şi regiunea transnistreană. Obiectivele misiunii de audit trebuie să fie următoarele: (1) să identifice valoarea fraudelor, pentru a iniţia procedura de recuperare a banilor şi a achita o parte din datoria la gaz; (2) să identifice cheltuielile nejustificate pentru a le exclude din tarifele la gaz, şi (3) să verifice decontările cu Gazprom pentru a stabili cât din datoria malului stâng a fost achitată nejustificat din contul patrimoniului Republicii Moldova”, se mai arată în cercetarea Comunităţii WatchDog.md.