Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Concursul Internațional de Canto Academic…

Concursul Internațional de Canto Academic “Alexei Stârcea”, ediția a X-a

Alexei Stârcea – compozitor, interpret, pedagog, Artist Emerit al Republicii Moldova, este o figură marcantă a culturii muzicale autohtone. Creaţia lui ocupă un loc important în cultura muzicală națională. A lăsat o moştenire creatoare multilaterală, fiind unul din compozitorii care au pus bazele operei naţionale şi care a contribuit la dezvoltarea muzicii camerale. Alexei Stârcea este autorul operei moldoveneşti  ̶ „Balada eroică”, al pieselor vocal-simfonice, al creaţiilor instrumentale, corale şi vocale. Datorită talentului său şi timbrului vocal deosebit, Alexei Stârcea a intrat în istorie şi ca interpret, prestaţiile căruia impresionau prin melodicitate şi tehnică impecabilă. Astăzi numele său îl poartă Școala de Arte din Chișinău și Concursul ce îl onorează.

În perioada 26 și 27 martie 2018, în incinta Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici” se va desfășura cea de a X-a ediție a  Concursul Internațional de Canto Academic “Alexei Stârcea”, concurs memorial ce omagiază creația și personalitatea  unui valoros compozitor si interpret al culturii naționale.

Posibilitatea organizării acestui concurs se datorează Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”,Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A., Uniunii Muzicienilor din Moldova și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Pe scena Sălii Mici a Filarmonicii Naționale vor intra în concurs 27 de participanţi din Republica Moldova și Ucraina. Concursul constă din doua etape: I – 26  martie 2018, ora 11:00; II – 27 martie 2018, ora 11:00 și Gala Laureaților – 27 martie 2018, ora 18:00. În cele două etape concurenţii vor prezenta arii din opera “Baladă Eroică”, romanțe de Alexei Stârcea și lucrări vocale din repertoriul muzical universal. Juriul este format din personalități notorii ale culturii muzicale:

Mihail Muntean – solist al Teatrului de Operă și Balet Maria Bieșu”, profesor universitar al AMTAP, Artist al Poporului, președintele juriului;

Marian Stârcea – compozitor, director artistic al Filarmonicii Naționale, Artist al Poporului;

Vasily Navrotzkyy –solist al Teatrului Național de Operă și Balet din Odessa, Artist al Poporului din Ucraina;

Tatiana Spasskaya –solistă a Teatrului Național de Operă și Balet din Odessa;

Sorin Lupu –  solist al operei Naționale Române din Cluj-Napoca;

Svetlana Bivol – muzicolog, director general al Filarmonicii Naționale, Președintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Director Artistic al Concursului, Maestru în Artă

Tatiana Costiuc –solistă a Filarmonicii Naționale, Maestru în Artă

Promovarea culturii muzicale, a artei naționale, a tinerelor talente,  reprezintă o plenitudine a scopurilor decisive și principale care stau la baza unei dezvoltări sănătoase a vieții culturale muzicale. Alături de alte manifestări, spectacole, festivaluri, concerte de valoare organizate în Republica Moldova, Concursul Internațional de Canto Academic “Alexei Stârcea” reprezintă încă o treaptă în ascensiunea spre sporirea frumosului.

Mai multe detalii referitoare la concurs şi regulament pot fi găsite pe site-ul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievicisau accesați pagina oficială a Filarmonicii: https://www.facebook.com/Filarmonica.Chisinau/