Principală  —  Ştiri   —   Autorul alertei cu bombă din…

Autorul alertei cu bombă din Aeroportul Chișinău este un bărbat de 32 de ani

Persoana care a anunțat că la bordul aeronavei Milano-Chișinău se afla un explozibil a fost identificată, în mai puțin de 12 ore, de către angajații Poliției de Frontieră. În prezent, bărbatul, de 32 de ani ani, domiciliat în Chișinău este cercetat de către ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră.
Acesta și-a recunoscut vina, motivându-și gestul prin faptul că a întârziat la cursa aeriană menționată, apelul fiind efectuat când avionul se afla în zbor. Astăzi, la revenirea persoanei în țară, polițiștii de frontieră l-au reținut.
Pe numele bărbatului a fost inițiată o cauză penală conform art. 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism, Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Amintim că ieri, 12 martie, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Chişinău-Aeroport au fost alertați de o companie turistică, care a primit un apel telefonic de la o persoană necunoscută precum că la una din rutele aeriene ce urmează să aterizeze pe Aeroportul Internațional Chișinău se afla un explozibil. Imediat după primirea apelului, angajaţii Poliţiei de Frontieră au anunțat toate entitățile care prestează servicii în aeroport în vederea sporirii măsurilor de securitate, la fel au fost mobilizate toate echipele de intervenție ale serviciilor specializate ale MAI: IP Botanica, Departamentul Situații Excepționale Serviciul Bomb-Tehnic și altele.