ANI anunță că va solicita restituirea a aproape 2 milioane de lei în folosul statului. Un cuplu angajat în cadrul Serviciului Vamal a fost constatat cu avere nejustificată

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit averi cu caracter nejustificat în mărime totală de peste 1 milion 863 de mii de lei în privința unui cuplu – doi subiecți ai declarării averilor și intereselor personale și a unui membru de familie, conform unui comunicat de presă.
Astfel, la doi funcționari publici din cadrul Serviciului Vamal și la un membru al familiei lor a fost constatată o diferență substanțială și deținerea averilor cu caracter nejustificat în mărime de 566 173 de lei în anul fiscal 2022 și 1 297 439 de lei în anul fiscal 2023, diferențe ce au fost constatate între averea dobândită și veniturile obținute pentru aceeași perioadă.
Conform actului de constatare, este vorba despre Alexandru Cubei, inspector principal în cadrul Serviciului Vamal și Victoria Cubei, șefa Direcției management strategic și cooperare vamală în cadrul Serviciului Vamal. Aceștia au negat concluziile ANI.
În baza acestui act de constatare, cauza va fi transmisă în instanța de judecată competentă spre examinare, în vederea dispunerii confiscării averilor nejustificate.
Cei doi vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016.