Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Amnesty International Moldova îngrijorată de…

Amnesty International Moldova îngrijorată de indimidările la care au fost supuși jurnaliștii

Amnesty International Moldova este profund îngrijorată de intimidările la care au fost supuşi recent jurnaliştii şi unii reprezentanţi ai partidelor parlamentare. Totodată, organizația îndeamnă toate autoritățile statului să respecte normele de drept și convențiile internaționale și să nu comită abuzuri .

„Considerăm alarmantă inacţiunea forţelor de ordine faţă de intimidarea mass-mediei de către persoanele prezente în faţa instituţiilor publice”, se spune într-o declaraţie de presă.

„Ca urmare a ultimelor evenimente legate de şedinţele Parlamentului Republicii Moldova, Amnesty International Moldova îndeamnă partidele politice şi reprezentanţii organelor de drept să evite cu orice preţ destabilizarea situaţiei sociale şi politice din ţară. Facem apel către forţele de apărare a ordinii de drept să nu tolereze comportamentul agresiv faţă de jurnalişti şi să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Amnesty International Moldova va continua să monitorizeze obiectiv şi independent derularea proceselor social-politice din Republica Moldova”, se mai spune în declaraţie.