Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ziua Independenței celebrată la Paris

Ziua Independenței celebrată la Paris

Cetățenii R. Moldova, stabiliți în Franța, au celebrat la Paris 22 de ani de la Ziua Independenței. Manifestarea a avut loc pe renumita piață Trocadero, în fața Turnului Eiffel și a fost organizată de către Clubul Liberal Paris.

În același timp manifestanții au amintit că partea de est a Republicii Moldova (Transnistria) se află și astăzi sub ocupație străină. Au fost distribuiți fluturași și s-a afișat pancarta „Non à l’agression russe en Moldavie”. Participanții la miting au amintit Rusiei că relațiile între Federația Rusă și Republica Moldova trebuie să fie prietenești și nu bazate pe forță.

Alexandru Levițchi, vice-președintele Clubului Liberal Paris a amintit „Adevărata independență este cea din gîndurile și inimile noastre, doar prin schimbarea mentalității, trecînd de la o mentalitate de homo sovieticus la una de om liber vom reuși schimbarea pînă la capăt, devenind cu adevărat independenți.”

Participanții au susținut începutul construcției gazoductului Iași-Ungheni, ca un factor de stabilizare a economiei și securității republicii. Vasile Calmațui, președintele Clubului Liberal Paris a explicat schema prin care a fost creată așa-numita datorie de 4 miliarde de dolari a Republicii Moldova către Federația Rusă „Gazul este livrat către Republica Moldova la prețul contractual de 400 dolari pentru o mie metri cubi. Marile uzine industriale din Transnistria consumă acest gaz și plătesc regimului secesionist 150 dolari, care nu plătește nimic nici Moscovei nici Chișinăului. Cu acești 150 dolari Tiraspolul își permite să întrețină și întărească forțele armate, să plătească pensionarii și să mențină prețuri mici la gaz, încălzire, energie electrică. Iar așa-numită datorie a R. Moldova crește cu 400 dolari. Guvernanții de la Chișinău nu numai că nu fac nimic pentru a opri această schemă dar ei întăresc financiar regimul din Tiraspol cumpărînd de acolo energie electrică.”

La manifestare s-a protestat contra recentei decizii a operatorului telefonic SFR de a scoate R. Moldova din lista destinațiilor la care se poate telefona pe numerele fixe în cadrul abonamentului. Juristul Petru Mircea a explicat pașii care au fost făcuți pentru a apăra drepturile de consumator a basarabenilor și despre șansele de izbîndă în judecățile franceze.

S-a mai menționat că una din cauzele problemei sînt prețurile ridicate a Moldtelecomului, care cîștigă bani grei din faptul că mulți basarabeni sînt plecați peste hotare și sună acasă.

Acțiunea a fost continuată de o parte festivă, în care persoanele prezente s-au bucurat de independența republicii față de fosta URSS. Artiștii au interpretat melodii patriotice și populare, fiind încinsă și o horă tradițională.

În final manifestanții au fost invitați să participe la deplasarea la meciul de fotbal Anglia-Moldova care va avea loc la 6 septembrie pe stadionul Wembley din Londra.