Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Valeriu Guma, condamnat la închisoare…

Valeriu Guma, condamnat la închisoare din cauza unei firme la care deţine acţiuni de 1 mln USD

Valeriu Guma, deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Democrat, a fost condamnat, pe 12 iunie, de Curtea de Apel Bucureşti, la 4 ani de închisoare cu executare. Deputatul nu va sta încă în puşcărie, pentru că, în România, legea prevede că pedeapasa poate fi executată doar în urma unei decizii definitive. Astfel, deputatul mai are o şansă: Curtea Supremă de Justiţie – ultima instanţă judiciară care poate fi apelată. Valeriu Guma a ajuns pe mâna justiţiei în iulie 2008, când a fost acuzat că l-ar fi mituit pe directorul general al Directiei Juridice din AVAS, în scopul determinării unor funcţionari să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare a unei  firme a cărui acţionar este.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România anunţau că, în vara anului 2006, în urma unor negocieri purtate în mod direct sau prin intermediul altor persoane, Guma a promis anumite sume de bani, iar la 11 septembrie 2006, prin intermediul Ludmilei Buzu, sora acestuia, i-a dat 20.000 USD lui Alexandru Mândruţ, în acea perioadă consilier al vicepreşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), „care avea influenţă sau lăsa să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari ai acelei instituţii”. În schimbul banilor, Mândruţ urma să îi determine pe funcţionarii abilitaţi să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare a societăţii Gerom Buzău, unde Guma era acţionar.

Alături de Mândruţ şi Guma, în judecată au fost trimişi şi Ludmila Buzu, sora deputatului, pentru complicitate la infracţiunile de cumpărare de influenţă, la dare şi luare de mită, şi Sergiu Bulăţel, pentru dare de mită. Mândruţ, ar fi primit suma de 20.000 USD de la Bulăţel, prin intermediul Ludmilei Buzu.

În noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Guma la doi ani de închisoare cu suspendare. Atunci, deputatul se arăta convins că, în Apel, va fi declarat nevinovat.
Pe 12 iunie, magistraţii CAB, însă, au decis anularea primei decizii a Tribunalului Bucureşti şi au emis o nouă hotărâre, prin care Guma a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru „cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită”.

Guma a declarat în repetate rânduri că se declară nevinovat şi că, prin acest dosar, cineva doreşte să-i facă rău, însă nu a oferit niciodată numele presupuşilor săi răuvoitori. Pe 12 iunie, deputatul a spus că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiţie, unde speră să obţină câştig de cauză.

Guma este unul dintre cei mai prosperi deputaţi. Conform declaraţiei sale de avere, în 2011, acesta a avut venituri în valoare de 136 mii lei. Din declaraţiile sale de avere din 2009 şi 2010, aflăm că Guma  are mai multe proprietăţi private în Chişinău şi în satul Peresecina, Orhei în valoare de 1,2 mln lei. Deputatul mai deţine acţiuni în valore de 5,2 mln lei la compania de asigurări „Galas” SA, de 5346 lei la „Provo-TV” SRL şi de 3, 8 mln roni (echivalentul a aproximativ 13 mln lei) la întreprinderea Gerom SA, Buzău, de la care au şi pornit problemele lui Valeriu Guma.