Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Unde a dispărut generalul Nicolae…

Unde a dispărut generalul Nicolae Alexei?

Controversatul politician și businessman, Renato Usatîi, nu şi-a respectat promisiunea de a-l introduce pe generalul în rezervă, Nicolae Alexei, pe listele partidului „Patria”, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. După ce la o conferinţă de presă comună, din 30 octombrie, Usatîi a dat asigurări că acesta va prinde un loc în Parlament, cu câteva zile înaintede expirarea perioadei în care se pot face modificări în listele electorale, numele lui Nicolae Alexei lipsește din lista celor de la Patria.

alexei-680x365

Chiar dacă termenul de înregistrare a modificărilor în listele electorale de la Comisia Electorală Centrală (CEC) expiră în trei zile, reprezentanţii instituţiei au declarat că nu le-a venit nici o cerere de a-l include pe Nicolae Alexei pe listele formaţiunii condusă de Usatîi.

Reporterii ZdG au încercat să afle de la partid dacă generalul va apărea pe listele partidului „Patria”, dar – fără succes. Angajaţii formațiunii „Patria” ne-au spus că astfel de informaţii ni le poate oferi doar Renato Usatîi. Reporterul ZdG l-a abordat pe Usatîi la conferinţa de presă în care acesta îşi completa echipa cu un nou membru, comunistul Alexandr Petcov. Întrebat de ZdG dacă generalul va fi, în final, membu al echipei, Renato Usatîi a declarat că nu vorbeşte şi nu oferă comentarii pentru reporterii ZdG, deoarece ziarul ar fi publicat despre persoana sa materiale care nu-i sunt pe plac. Usatîi a promis, totuși, că în scurt timp va ieşi cu un comunicat de presă în care va explica lucrurile. Generalul Nicolae Alexei nu a fost de găsit pentru a comenta scurta şi doar verbala sa prezenţă în rândurile partidului „Patria”.

A.B.