Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Topul Forbes: Trei români printre…

Topul Forbes: Trei români printre miliardarii lumii

Dinu Patriciu, Ioan Niculae şi Ion Ţiriac se numără printre cei 1.011 miliardari prezenţi în Topul Forbes SUA.

Dintre bogaţii lumii, doar 12% şi-au văzut averile micşorate în ultimul an. Cei trei români şi-au menţinut ierarhia din Topul Forbes România publicat în luna octombrie 2009.

După furtuna financiară care le-a făcut averile scrum anul trecut, soarele a răsărit din nou pentru cei mai bogaţi oameni din lume, care au reuşit performanţa unor reveniri spectaculoase. Trecând de la agonie la extaz, 88% din aceştia şi-au păstrat averea constantă sau şi-au mărit-o între 13 februarie 2009 şi 12 februarie 2010.

Dacă anul trecut liga miliardarilor mai număra doar 793 de membri, numărul total al acestora a crescut cu 218 în 2010. Printre prezenţele noi în top se numără şi doi români: preşedintele InterAgro, Ioan Niculae, intrat pentru prima oară în clasament, precum şi omul de afaceri Ion Ţiriac, revenit în ierarhia Forbes după o pauză de un an.

Cel mai bogat român din Topul Forbes rămâne Dinu Patriciu, aflat printre primii 500 de miliardari ai lumii, pe poziţia 437. Averea sa este estimată la 2,2 miliarde de dolari, în creştere cu 400 de milioane de dolari faţă de 2009. Pe poziţia cu numărul 880 se află Ioan Niculae, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, în timp ce Ion Ţiriac revine în top pe locul 937, cu active nete în valoare de un miliard de dolari. În topul miliardarilor români publicat de Forbes România în octombrie 2009, cei trei se aflau pe podium în aceeaşi ordine, Patriciu clasându-se drept cel mai bogat român, urmat de Niculae şi Ţiriac.

adevarul.ro