”Toamna porumbeilor albi”, de Dumitru Matcovschi, lansată azi

O seară comemorativă „Dumitru MATCOVSCHI – 75” va avea loc joi, 16 octombrie , la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ştefan cel Mare, nr. 126) din Chişinău, cu participarea Monicăi Babuc, ministră a Culturii,  Ghenadie Ciobanu, compozitor, Vitalie Rusu, actor, Andrei Țurcanu, scriitor şi, nu în ultimul rând, Alexandrina Matcovschi, soția scriitorului.

Moderatorul evenimentului va fi  Em.Galaicu-Păun, redactor-șef al Editurii Cartier, scriitor.

Vor fi lansate antologia de versuri  Bucurați-vă, ediție îngrijită de Andrei Țurcanu și Em.Galaicu-Păun și romanele Toamna porumbeilor albi și Piesă pentru un teatru provincial (Însemnările unui actor), apărute pentru prima dată în grafie latină de la primele lor ediții din 1979 și 1988. Volumele au fost editate cu sprijinul Ministerului Culturii în cadrul Anului Dumitru Matcovschi.

„Dumitru Matcovschi este un poet impresiv şi deopotrivă reflexiv. Cu alte cuvinte, sensibilitatea este egalată sau însoţită permanent, este potenţată de raţiune. A vorbi, aşadar, despre Dumitru Matcovschi înseamnă a vorbi despre o etapă foarte importantă a poeziei basarabene, mai exact a poeziei româneşti din Basarabia, căreia Domnia Sa i-a adăugat o nouă coardă.
Cu asemenea repere, apropiindu-se în acelaşi timp şi continuând melosul popular, folclorul, cu asemenea puncte de vedere, cu asemenea date de plecare, Dumitru Matcovschi a fost unul dintre întregitorii prin cuvânt ai conştiinţei naţionale din Basarabia…”
Acad. Constantin CIOPRAGA

„Boala de Basarabia este întâi de toate „boala Basarabiei”, marginea sau „mărgioara”, cum îi spune poetul, „trecută prin foc şi prin sabie”, cuprinsă de forţa nestăvilită a „bastardizării”, de metastaza generalizată a „voinţei de putere” a străinului inoculată în deviantul autohton. Prezenţă obsesivă, terorizantă, povară ce apasă cu greutate asupra destinului naţional, indice al unei fracturi fatale în însăşi ontologia neamului, deviantul poartă diferite măşti, care sunt tot atâtea definiţii morale: impostori, pigmei, camelioni, gurmanzi, coţcari ori, în spiritul lingvistic al originilor sale alogene, bezbojnici. Având o rădăcină comună, „din neamul lui Cain”, uniţi într-un plural obligatoriu, ubicuu, ei „vin lăcuste, ca barbarii, de-o veşnicie vin şi vin”, infiltrându-se în voinţa de identitate, fisurând-o, slăbind-o până la anihilare. Nu mai este vorba de o putere străină agresivă, cu care „stăpânul casei” (stăpân, totuşi!) să lupte „haiduceşte”, „piept la piept”, ca într-o baladă. E o forţă oarbă, devastatoare, o energie colectivă malefică, inexorabilă: „Pe la munte, pe la mare,/ pe aici, pe nu ştiu unde,/ pe aproape, pe departe,/ pe la Nistru, pe la Prut,/ printre cruci, printre morminte,/ latră câinii pe-ntrecute/ şi cum latră – stea polară/ uite-o-n hăuri a căzut// (…) Latră câinii, răi. Iar pruncul/ lângă pieptul mamei plânge./ Latră câinii, turbi. Iar şoapta/ se preface-n ţipăt crunt./ Latră câinii, lupi. Iar mâna/ gâdelui de gât ne strânge./ Cine să te mai ajute?/ Fraţii unde se ascund?// Latră câinii nebuneşte./ Răguşesc, dar tot mai latră./ Umblă haită, graşi ca lutul,/ javre leneşe, potăi./ Dorm stăpânii ca stăpânii,/ vânzători de neam şi vatră:/ ce le pasă că-i de piatră/ lacrima din ochii tăi?” E o maladie omniprezentă, un morb general care reclamă alte unelte de reacţie lirică, de atenţionare şi mobilizare naţională decât cele folclorice.”

Andrei Țurcanu

„Întreaga creaţie a scriitorului (…) pledează contra pierderii de suflet. Romanele sale ţintesc anume în această direcţie. Dacă am încerca să completăm o fișă a personajelor, ne-am convinge că cei mai mulţi sunt purtătorii unui mesaj etic bogat, în care grija pentru suflet ocupă un loc esenţial. Toate împreună, romanele (în continuarea poeziei) devin o veritabilă profesiune de credinţă a artistului şi cetăţeanului.
Și romanele, și piesele scriitorului includ puternice elemente baladești, crâmpeie de cântec și de bocet, personajele fiind conturate cu un plus de pitoresc și de poezie. Tendinţa marcată spre proza de factură lirică se verifică în ritmurile rapsodice sau elegiac-baladeşti, în profilul muzical al frazelor, în poezia profund lirică a peisajelor, în imagistica cu accentuat caracter plasticizant, în digresiunile lirice cu caracter diferit. Prin toate autorul câştigă o modalitate în plus de a releva 
fiinţa lăuntrică a omului.” 
Stela LUCA

DUMITRU MATCOVSCHI (20 octombrie 1939, satul Vadul-Raşcov, judeţul Soroca  – 26 iunie 2013, Chișinău), poet, dramaturg și prozator român.  A fost licenţiat în Filologie al Universităţii de Stat din Moldova (1961). După absolvirea facultăţii este angajat la ziarul Moldova Socialistă în calitate de redactor. Între 1966 şi 1970, a fost redactor-şef adjunct al săptămânalului Cultura, de unde, din motive ideologice, este forţat să plece.

Debut editorial în 1963 cu placheta de versuri Maci în rouă. În 1969 apare volumul de versuri Descântece de alb şi negru, care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta iniţială, aşa şi nu a mai văzut lumina tiparului.

De-a lungul anilor a editat peste 50 de volume de poezie, proză, dramaturgie, eseuri.

În anii de avânt ai mișcării de eliberare națională (1987-1989) se manifestă ca publicist redutabil. A revigorat revista Nistru, în 1988 schimbându-i denumirea în Basarabia și fiind redactorul-șef până în 1997. Își asumă responsabilitatea și curajul publicând în Basarabia istoricul articol Veşmântul fiinţei noastre de Valentin Mândâcanu.

La 17 mai 1989 a fost victima unui accident rutier, fiind strivit de un autobuz. Se presupune că accidentul fusese unul organizat, având în vedere tumultul de evenimente de deşteptare naţională din perioada dispariţiei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi proclamării independenţei de Uniunea Sovietică. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale.

Anul 2014 este declarat în Republica Moldova Anul Matcovschi.

Sursa: Cartier