Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Și în acest an basarabenii…

Și în acest an basarabenii din Paris au comemorat evenimentele din aprilie 2009

Duminică 7 aprilie 2013 a fost organizat la Paris un miting în fața Ambasadei Republicii Moldova. Mai mulți basarabeni au participat la acest miting de comemorare a evenimentelor ce s-au petrecut în aprilie 2009 în Chișinău.Mitingul a început cu un minut de reculegere și lumînări aprinse în memoria celor decedați și maltratați în zilele de 7-8 aprilie 2009. Manifestanții au reamintit că în timpul acelor tragice evenimente peste 600 de tineri au fost maltratați și torturați în străzi și comisariate, iar unii dintre ei au decedat. S-a accentuat că nici după 4 ani de la acele evenimente niciuna din persoanele implicate în acele crime (polițiști, procurori, judecători, miniștri, șef de stat…) nu au fost trași la răspundere.

 

Alexandru Levițchi, secretarul asociației LaParis a amintit de evenimentele din aprilie 2009 pentru că a fost atunci în Piața Marii Adunări Naționale și a accentuat că acțiunile poliției la acel moment nu erau deloc întîmplătoare și se vedea clar că o parte din persoane ce se dădeau drept manifestanți erau de fapt provocatori ce acționau împreună cu poliția.

 

Vitalie Vovc, președintele Asociației IMPACT a declarat „Anul 2014 va fi unul foarte important, va fi unul electoral și este datoria noastră să-i întrebăm pe cei ce vor veni să ne ceară votul – voi ce ați făcut în acești 4 ani pentru dreptate, ce ați făcut pentru echitate, ce ați făcut pentru ca lucrurile să se schimbe spre bine?”

 

Nicolae Dragomir, președintele Clubului Liberal Seine-Saint-Denis 93 a declarat „A trecut încă un an fără răspuns. De atunci, nimic nu s-a schimbat. Vrem dreptate, vrem ca legile să fie la fel pentru toți – și pentru cei care mergi la vînători domnești, și pentru oamenii de rînd.”

 

La miting a fost prezent și un reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova dar în acest an nicio scrisoare nu a fost transmisă către conducerea republicii. După cum a specificat Vasile Calmațui, președintele Clubului Liberal Paris „Domnule consilier, anul trecut am transmis un mesaj către președintele nou-ales al Republicii Moldova domnul Nicolae Timofti. Aveam speranța că președintele va încerca să facă dreptate, mai ales că a lucrat în domeniul justiției. Din păcate, un an mai tîrziu sîntem triști să constatăm că președintele Timofti nu a întreprins nimic pentru a face dreptate și nici nu a binevoit să răspundă mesajului nostru. Chiar mai mult, recent a devenit public faptul că domnul Timofti fiind în CSM și-a atribuit premii bănești grase, probabil pentru că a adus justiția din RM la un nivel european?”

 

În timpul acțiunii au fost afișate pancarte cu următorul conținut „Cine o să răspundă? Unde-s torționarii? Cînd va fi dreptate?”, „Fără Dreptate nu există Libertate!”, „Cerem arestarea mafiei Voronin!”, „Jos mafia Plahotniuc!”, „Țineți-vă promisiunile pro-europene”…

 

Acțiunea a fost organizată de către Clubul Liberal Paris (președinte Vasile Calmațui) cu sprijinul altor asociații.