Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Războiul de acum 20 de…

Războiul de acum 20 de ani a izbucnit de la un viol

„Conflagraţia demarase la 29 februarie 1992, aşa cel puţin credea persoana ce-mi povesti întâmplarea. „La noi la Corjova, relată Sergiu Dârul, ni se adresă plângând o domnişoară, veni împreună cu fratele ei – nişte cunoştinţe din satul Cocieri – anunţându-ne că a fost violată de nişte adolescenţi ruşi în subsolurile unui cămin al Fabricii de confecţii, în care se organizau discoteci…”

În condiţiile când procuratura şi judecătoria refuzau să colaboreze cu poliţia, miliţia lor era extrem de politizată şi tot atât de neprofesionistă, iar oraşul amintea o localitate americană din timpurile cow-boy-lor, unde cel ce avea pistol şi trăgea primul, avea şi dreptate – despre ce fel de justiţie mai putea fi vorba? Şi victima, fireşte, veni la corjoveni care încă mai erau responsabili de cele ce se întâmplau în oraş”, povesteşte în cartea „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Vlad Grecu.

În aceeaşi seară, corjovenii s-au adunat şi au mers să-i bată pe presupuşii violatori. A doua zi, pe 1 martie, aceştia au anunţat o „strelcă” băieţilor din Corjova. La întâlnire, ruşii au venit şi cu arme, iar după ce i-au intoxicat cu gaz, i-au bătut pe corjoveni. Între timp, a fost anunţată poliţia. Când au venit cei vreo 5 poliţişti, tânărul cu arma plecase. Ei au încercat să-l urmărească. Acesta, în timp ce fugea, a tras din armă şi a împuşcat un maior de miliţie, iar mai târziu, de această faptă a fost acuzată poliţia. După aceasta a fost arestată poliţia din Dubăsari şi acesta a şi fost începutul conflictului armat.

Vlad Grecu, originar din Dubăsari a participat în calitate de voluntar la conflictul armat de pe Nistru, iar ulterior s-a refugiat cu familia la Chişinău. Cartea sa „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari” a fost publicată în 2005.