Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Protest la Ambasada Rusiei din…

Protest la Ambasada Rusiei din Chișinău

La o lună de la omorul la Nistru a tânărului Vadim Pisari, grupurile de iniţiativă Fapte nu Vorbă şi Spirit Românesc, organizaţii componente ale Platformei Civice Acțiunea 2012, au desfășurat, în seara zilei de 1 februarie, un protest la Ambasada Rusiei din Chişinău, cerând retragerea Armatei a 14-a şi expulzarea abasadurului Valeri Kuzmin.

La eveniment s-au alăturat şi câteva grupuri de suporteri ai unor echipe de fotbal. Protestatarii au afişat la poarta ambasadei două banere cu mesajele: „O lună a trecut, nimic nu s-a făcut” şi „Cerem scuzele de rigoare, afara armata de ocupare” scandând „Armata rusă afară”, „Basarabia Pământ Românesc” ş.a. Voluntarii Platformei Civice Acțiunea 2012 au mai organizat un protest similar acum 2 săptămâni, la 14 ianuarie, când aproximativ 150 de persoane au cerut retragerea armatei ruse la Ambasada Federaţiei Ruse şi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrarii Europene al RM. Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România.