Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Materiale radioactive vor fi evacuate…

Materiale radioactive vor fi evacuate din Transnistria

La 2 noiembrie 2012, la sediul Misiunii OSCE din or. Chişinău, Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen Carpov, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentantul politic în reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Nina Ştanski. La întâlnire au participat şi reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor din cadrul procesului de negocieri în formatul „5+2”.

În cadrul şedinţei interlocutorii au evaluat acţiunile realizate până în prezent şi au discutat despre acţiunile ce urmează a fi întreprinse în domeniul promovării măsurilor de consolidare a încrederii. Agenda întrevederii a cuprins în special subiecte de interes comun, precum evacuarea unor surse radiologice din regiunea transnistreană, libertatea circulaţiei persoanelor şi mărfurilor, normalizarea activităţii şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină din stânga Nistrului şi nostrificarea actelor de studii, crearea sub-grupului de lucru pentru drepturile omului, interacţiunea în sfera telecomunicaţiilor ş.a.

Cu privire la evacuarea surselor radiologice din stânga Nistrului, Viceprim-ministrul Eugen Carpov a subliniat că autorităţile de la Chişinău salută iniţiativa evacuării elementelor radioactive scoase din utilizare cu implicarea OSCE de pe teritoriul unor întreprinderi din regiunea transnistreană în conformitate cu practicile deja aprobate şi cu respectarea normelor şi procedurilor legale.

O altă problemă abordată în cadrul şedinţei a fost crearea subgrupului pentru drepturile omului, fiind accentuată necesitatea şi importanţa formării acestui subgrup pentru ambele maluri ale Nistrului. Totodată, dl. Eugen Carpov a propus ca acesta să întrunească şi câte un exponent din cercurile academice, avocatură, precum şi al societăţii civile.

La subiectul interacţiunii în domeniul telecomunicaţiilor, în special cu referire la difuzarea posturilor de televiziune, a fost subliniat că în pofida anumitor impedimente existente la acest capitol, este necesară continuarea discuţiilor în această direcţie, precum şi implicarea experţilor din domeniu.

În ceea ce priveşte procedura de nostrificare a actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din stânga Nistrului, Eugen Carpov a dat asigurări că instituirea mecanismului de nostrificare se află la etapa de finalizare şi din partea Chişinăului sunt întreprinse toate acţiunile necesare, astfel încât originalul actului de studii să rămână la posesorul acestuia. În acelaşi timp, a fost menţionată importanţa ultimei decizii CEDO referitor la şcolile moldoveneşti şi necesitatea întreprinderii în regim de urgenţă a acţiunilor ce ar asigura condiţiile corespunzătoare pentru activitatea acestora, de care şcolile au fost lipsite în mod abuziv şi ilegal.

Tot la acest capitol, şeful adjunct al Misiunii OSCE din Republica Moldova, Jan Plesinger, a comunicat că până la următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, din 27-30 noiembrie, care se va desfăşura la Dublin (Irlanda), OSCE va prezenta un set de recomandări cu privire la normalizarea condiţiilor de activitate a şcolilor moldoveneşti cu predare în grafia latină din stânga Nistrului. La fel, reprezentantul OSCE a asigurat părţile că Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE monitorizează îndeaproape situaţia în domeniul educaţiei din stânga Nistrului.

Referitor la subiectul libertăţii circulaţiei mărfurilor şi persoanelor, Viceprim-ministrul Eugen Carpov s-a arătat îngrijorat de apariţia în presă a unor declaraţii cu privire la limitarea accesului persoanelor care locuiesc de-a lungul liniei administrative la comercializarea produselor agro-alimentare proprii în pieţele din or. Bender. La rândul său, reprezentantul politic al Tiraspolului a dezminţit informaţia respectivă, dând asigurări că nu există o intensificare a controlului în raport cu aceste persoaneîn comparaţie cu situaţia de la începutul anului curent, accesul la pieţele din or. Bender fiind liber.

Printre alte subiecte abordate s-au regăsit chestiuni legate de interacţiunea în sfera economică şi bancară, gestionarea fluxului de persoane, cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi Ucrainei.

La toate subiectele discutate, Eugen Carpov a ţinut să sublinieze că în procesul depăşirii problemelor existente între cele două maluri este imperativă racordarea mecanismelor de soluţionare la normele internaţionale şi angajamentele Republicii Moldova în raport cu partenerii săi internaţionali.

Biroul pentru reintegrare