Masacrul de la Katyn

Masacrul de la Katyń (un sat situat la 20 km vest de oraşul Smolensk, Rusia) a fost o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi de către forţele poliţiei secrete sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial.

În timpul acestei acţiuni, în primăvara anului 1940, aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi au fost executaţi în trei locuri diferite. Majoritatea celor ucişi erau ofiţeri capturaţi ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executaţi se aflau şi numeroşi civili. Aşa cum sistemul polonez de recrutare le cerea tuturor absolvenţilor universitari să devină ofiţeri în rezervă, sovieticii au reuşit prin acele asasinate să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze.

Aproximativ 250 mii de soldaţi polonezi au devenit prizonieri de război după invadarea şi ocuparea Poloniei de către Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, în septembrie 1939, ca urmare a înţelegerilor Pactului Molotov-Ribbentrop şi a anexelor lui secrete.

La 5 martie 1940, conform notei pregătite pentru Stalin de Lavrenti Beria, membrii Biroului politic – Stalin, Molotov, Kaganovici, Kalinin, Voroşilov şi Beria – au semnat un ordin de executare a activiştilor “naţionalişti şi contrarevoluţionari”, “elemente sociale străine”, din lagărele de prizonieri şi din închisorile din zonele de vest ale Ucrainei şi Belarusului.

Între 3 aprilie şi 9 mai 1940 (cu o pauză de 1 mai!), cei aproximativ 22.000 de prizonieri de război şi alţi arestaţi au fost asasinaţi.

Printre cei ucişi la Katyń s-au numărat un amiral, doi generali, 24 de colonei, 79 de locotenent-colonei, 258 de maiori, 654 de căpitani, 17 căpitani de marină, 3.420 de subofiţeri, câţiva preoţi militari, trei moşieri, un prinţ, 43 de oficialităţi, 85 de cetăţeni privaţi şi 131 de refugiaţi. Printre asasinaţi s-au aflat 20 de profesori universitari, 300 de doctori, sute de avocaţi, ingineri şi profesori, peste 100 de scriitori şi ziarişti şi aproximativ 200 de piloţi de aviaţie. În total, NKVD-ul a eliminat aproape o jumătate din corpul ofiţerilor polonezi. Numai 395 de prizonieri au scăpat de la moarte.

Descoperirea de către nazişti, în 1943, a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase, în 1941, zona respectivă, a precipitat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică şi guvernul polonez în exil de la Londra.

Deşi înaintea prăbuşirii URSS autorităţile ruseşti au recunoscut rolul sovieticilor în masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele ruseşti succesive refuzând să numească masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar permite urmărirea în justiţie a făptaşilor aflaţi încă în viaţă. Mulţi ruşi continuă să creadă că ar fi adevărată versiunea propagandei guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziştii, care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor.

Descoperirea victimelor masacrului a precipitat ruperea relaţiilor dintre Uniunea Sovietică şi guvernul polonez în exil din Londra, în 1943. Sovieticii au negat orice acuzaţie făcută pe tema masacrelor de la Katyń până în 1990, când URSS-ul a admis că NKVD-ul este responsabil atât pentru asasinate, cât şi pentru muşamalizarea acestora.

În 1990, Gorbaciov şi-a cerut scuze de la poporul polonez, însă nu a permis publicarea ordinului de execuţie. Acel document sovietic a fost înmânat preşedintelui Poloniei, de către preşedintele Elţin, abia în 1992. În 2005, autoritatea rusă de competenţă pentru anchetarea cazului a dispus, fără o evaluare juridică clară, închiderea cazului şi declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept secret de stat. Prizonierii din Kozielsk au fost ucişi şi îngropaţi în pădurea Katyń de lângă Smolensk. Execuţiile erau îndeplinite prin folosirea pistoalelor Walther de fabricaţie germană, aduse anume de la Moscova. Execuţiile erau făcute metodic. După ce erau verificate datele personale ale condamnatului, acesta era încătuşat şi dus într-o celulă izolată fonic cu pâslă. Pentru mascarea sunetelor execuţiilor s-au mai folosit maşini zgomotoase. După ce era introdusă în celulă, victima era imediat împuşcată în ceafă. Cadavrul era scos printr-o altă uşă şi era depus într-unul dintre camioanele care aşteptau afară, în timp ce un nou condamnat la moarte era băgat în camera de execuţie. Lângă Smolensk, polonezii cu mâinile legate la spate au fost duşi la groapa comună şi au fost împuşcaţi în gât.

În timpul vizitei în Rusia a preşedintelui polonez Aleksander Kwaśniewski, în septembrie 2004, oficialii ruşi au anunţat că doresc să transfere toate informaţiile despre masacrul de la Katyń către autorităţile poloneze de îndată ce ele vor fi declasificate. În martie 2005, autorităţile ruseşti au terminat investigaţiile, care au durat un deceniu. Procurorul-şef militar Alexandr Savenkov a socotit cifra finală a victimelor de la Katyń ca fiind 14.540 şi a declarat că masacrul nu a fost genocid – o crimă de război – sau crimă împotriva umanităţii şi de aceea nu există nici o bază de discuţie despre aceşti termeni judiciari. În ciuda unor declaraţii făcute mai înainte, 116 din cele 183 de volume de documente care s-au adunat în timpul investigaţiilor ruseşti, ca şi decizia de a le pune capăt, au fost clasificate.
Datorită acestui fapt, Institutul Naţional al Memoriei din Polonia a decis să înceapă propriile investigaţii. Echipa de procurori condusă de Leon Kieres a declarat că vor încerca să-i identifice pe cei care au fost implicaţi în darea ordinelor şi pe cei care au adus la îndeplinire execuţiile. În plus, pe 22 martie 2005, Seimul polonez a votat în mod unanim o moţiune prin care se cerea declasificarea arhivelor ruseşti, precum şi clasificarea masacrului de la Katyń ca genocid.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *