Lecţia unui alt Oleg

Ziarul Evenimentul Zilei a prezentat recent şase mărturii ale unor veterani, istorii despre suferinţă, datorie, supravieţuire şi onoare în cel de-al doilea război mondial. Unul dintre ei este basarabeanu Oleg Dombrovschi, care a trecut prin război şi lagăre de concentare.

Pe 22 iunie 1941, când armata română a început să lupte pentru recucerirea Basarabiei, Oleg Dombrovschi era deja ofiţer. Retragerea dincoace de Prut îl prinsese cu mâna pe armă. Când liderul unei patrule ruseşti i-a spus, pe jumătate ironic, pe jumătate onest – „Poate ne-om mai vedea, la un pahar” -, tânărul Oleg i-a replicat aspru: „Ne întâlnim doar pe câmpul de luptă! Istoria nu se termină aici!”.

Cu cedarea Basarabiei, „patria mea”, cum îi spune Dombrovschi, nu s-a împăcat niciodată. La război a plecat într-o noapte, călare, şi recunoaşte că i s-a părut, pur şi simplu, groaznic. Prima întâlnire cu moartea nu se uită: „Un grup de nemţi şi de români, probabil nişte cercetaşi trimişi în recunoaştere, ucişi, decapitaţi, strânşi într-un cerc. În mâini aveau organele genitale retezate, pline de sânge uscat”.

Trei ani, Oleg Dombrovschi a luptat pentru Basarabia şi pentru Regat. A scăpat miraculos de la Cotul Donului, a fost decorat cu medalia „Coroana României”. În august 1944 a fost luat prizonier de ruşi. A stat în lagăre şapte ani şi nu s-a trădat pe sine nici măcar o singură dată. Bolşevicii nu i-au iertat asta.

În 1958 a fost arestat din nou, târât prin toate puşcăriile lugubre ale României comuniste. A fost eliberat în 1964, an de graţie pentru deţinuţii politici. Oleg Dombrovschi a trecut de nouăzeci de ani. E un înţelept care a iertat fără să uite: „Războiele nu rezolvă niciodată nimic. Aduc doar ură şi moarte”.

evz.ro