Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Lech Kaczynscki este inmormantat astazi…

Lech Kaczynscki este inmormantat astazi in Panteonul polonez. Marii lideri politici ai lumii absenteaza de la ceremonie

image-2010-04-10-7114866-41-doliu-poloniaFostul presedinte polonez Lech Kaczynski si sotia acestuia, Maria, decedati in accidentul aviatic de sambata trecuta, de la Smolensk, vor fi inmormantati astazi a Castelul Wawel din Cracovia, locul unde se odihnesc cei mai importanti oameni din istoria Poloniei. La ceremonia de duminica erau asteptate in jur de 80 de delegatii straine, insa mai multi lideri politici importanti – Barack Obama, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso – si-au anulat pe ultima suta de metri vizita in Polonia, din cauza conditiilor dificile de zbor deasupra Europei, determinate de eruptia vulcanului islandez.

Printre absentii de la ceremonie se numara si Regele Juan Carlos al Spaniei, premierul spaniol Jose Luis Zapatero, Printul Filip al Marii Britanii si premierul canadian Stephen Harper.

In schimb, la ceremonie vor fi prezenti presedintele rus Dmitri Medvedev, presedintele ucrainean Viktor Yanukovici si alti lideri europeni, dar si delegatii din Egipt, Macedonia, India, Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Noua Zeelanda si Pakistan.

Romania va fi reprezentata de presedintele Traian Basescu. Seful statului roman a plecat sambata dupa-amiaza spre Polonia. El a parcurs drumul pana la Oradea cu un elicopter, iar de acolo pana in Polonia, deplasarea s-a facut cu masina.

Ceremonia de inmormantare va incepe la ora 15:00 (ora Romaniei) la Biserica Sfanta Maria din Cracovia.

  • Inmormantarea lui Kaczynski la Castelul Wawel a starnit controverse

Autoritatile poloneze au luat in calcul, in urma cu doua zile, inclusiv amanarea ceremoniei, insa familia fostului presedinte polonez s-a opus.

Sambata, la Varsovia, in jur de 100.000 de persoane au participat la o ceremonie funerara in memoria celor 96 de victime ale dezastrului aviatiac de la Smolensk. Sirenele de alarma au sunat sambata in capitala poloneza, pentru a marca cele sapte zile care au trecut de la tragedia aviatica.

Duminica dimineata, sicriele cu trupurile neinsufletite ale lui Lech Kaczynski si al sotiei sale au fost transportate cu un avion militar la Cracovia, unde va avea loc ceremonia de inmormantare.

Inmormantarea lui Lech Kaczynski la Castelul Wawel din Cracovia a starnit, zilele trecute, polemici in Polonia, existand voci care au sustinut ca ultimul presedinte al tarii nu ar fi fost demn sa se odihneasca alaturi de marii eroi ai Poloniei.
dupa hotnews.ro