Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Leancă şi Corlăţean au discutat…

Leancă şi Corlăţean au discutat proiectul gazoductului Ungheni-Iaşi

Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, a avut astăzi, 18 ianuarie 2013, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean.

 

Vizită de lucru la București a avut loc la invitația omologului român şi face parte din seria de acțiuni menite să consolideze dialogul politic bilateral.

 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au remarcat stadiul actual excelent al cooperării bilaterale și au conturat perspectivele extinderii și diversificării acesteia, în mod particular în domeniul integrării europene. Șeful diplomației române a salutat succesele notabile ale Republicii Moldova în dialogul cu UE, inclusiv trecerea la cea de-a doua etapă a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, și a asigurat de sprijinul ferm în demersul nostru european.

 

Având în vedere rolul activ al României de susținere a procesului de extindere a UE și sprijinirea constantă a parcursului european al Republicii Moldova, a fost solicitată asistența României în transferul expertizei în domeniile conexe negocierilor noastre actuale cu UE. În context, vicepremierul moldovean a specificat că Republica Moldova mizează pe sprijinul continuu al României în realizarea agendei europene a țării noastre, cu precădere în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna anului curent.

 

De asemenea, părțile au convenit asupra organizării următoarei reuniuni a Comisiei Mixte interguvernamentale pentru integrare europeană, care se va desfășura la Chișinău în anul curent, precum și a reuniunii Comisiei Interparlamentare pentru Integrare Europeană, care va fi găzduită la București, în primul semestru al anului curent. Totodată, s-a discutat organizarea, la Bruxelles, în primăvara anului în curs, a reuniunii Grupului informal de sprijin, la nivelul statelor UE, a acțiunii europene a Republicii Moldova, co-prezidat de România și Franța, în cadrul Președinției irlandeze în exercițiu a UE. Aceste mecanisme au un rol important pentru avansarea într-o logică de pre-aderare a țării noastre la UE.

 

Agenda vizitei ministrului Iurie Leancă a inclus şi întrevederi cu alţi factori decizionali privind avansarea în implementarea proiectelor comune de interconexiune energetică, inclusiv construcția gazoductului Ungheni-Iași.

Comunicat MAEIE