Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   La sfârșit de an, INP…

La sfârșit de an, INP „s-a pus” pe treabă

În contextul sărbătorilor de iarnă și a zilelor de odihnă anunțate, inspectorii de patrulare au intensificat măsurile de profilaxie și combatere a încălcărilor Regulamentului Circulației Rutiere și a tragediilor de pe traseu. Astfel, în timpul operațiunilor organizate de INP cu acest scop, pe întreg teritoriul țării, au fost documentate 618 de contravenții ce țin de nerespectarea regulilor de circulație rutieră.

În timpul operațiunii „Pietonul” au fost întocmite 35 de procese verbale, atât șoferilor care nu au cedat trecerea pietonilor, cât și pietonilor care au travesat strada în locuri interzise sau au creat situații de accident.

122 de conducători auto, iubitori de viteză pe traseu, au fost sancționați în timpul operațiunii „Viteza”, în funcție de km depășiți în afara vitezei admise pe respectiva porțiune de drum.

În această perioadă, de asemenea, a fost demarată și operațiunea „Nopți albe”, pentru a nu admite producerea unor accidente în cazul în care șoferii au consumat alcool și circulă imprudent. Astfel, în timpul verificărilor, au fost depistați 10 șoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Totodată, pentru siguranța cetățenilor a fost pusă în aplicare și operațiunea „Semaforul”, pentru a preveni tamponările de pietoni și accidentele cu urmări grave. În timpul acesteia, au fost sancționați 11 conducători auto care au neglijat semnalul de interzicere al semaforului.

Inspectoratul Național de Patrulare va continua organizarea operațiunilor sus-menționate, dar și a altora, pentru a disciplina șoferii și pietonii care încă nu au conștientizat că alcoolul și viteza nu le oferă siguranță, iar atenția și răbdarea sunt indispensabile la volan.