Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Kievul ar putea recurge la…

Kievul ar putea recurge la forță și în alte regiuni ale Ucrainei

Kievul este dispus să recurgă la forță și în alte regiuni ale Ucrainei, după ce operațiunea antiteroristă din regiunea Donețk va fi încheiată. „După ce operațiunile de la Slaviansk și Kramatorsk vor lua sfârșit, noi vom începe faza activă a operațiunii în alte regiuni ale țării unde extremiștii sunt prezenți”, a declarat sâmbătă, pentru RIA Novosti, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate și Apărare Națională, Andrei Parubi.

De joi, trupele speciale ucrainene au lansat operațiuni anti-terro în orașul Slaviansk, centrul mișcării pro-ruse din regiunile de est ale Ucrainei. În lupta cu rebelii, armata a făcut uz de elicoptere și blindate. Ofensiva are drept scop reprimarea militanților proruși, care militează pentru federalizarea Ucrainei și pe care Kievul îi califică drept “teroriști”. Potrivit oficialului ucrainean, confruntările lansate joi la Kramatorsk, au continuat vineri și sâmbătă la Drujkovka și la Slaviansk. Potrivit presei ucrainene, au existat morți și răniți de o parte și de alta. Kramatorskul și Slaveanskul rămân sub controlul insurgenților pro-ruși. Confruntări sîngeroase au avut loc vineri și la Odesa., între adepții și oponenții Ucrainei unite. Luptele de stradă s-au soldat cu peste 40 de morți și circa 200 de răniți. Kievul a declarat zilele de sâmbătă și duminică zi de doliu național, în legătură cu carnagiul de la Odesa. În noaptea de sâmbătă spre duminică, scena unor confruntări de stradă a devenit și centrul orașului Mariopol (regiunea Donețk), iar guvernatorul regiunii Lugansc, Valeri Bolotov, a decretat, începând cu aceeași zi de sîmbătă, stare excepțională în regiune, mobilizare generală și pregătiri intensive pentru o ofensivă militară împotriva Kievului. ”Noi nu mai putem sta în apărare și aștepta până ce ni se va da foc și vom fi exterminați în casele noastre””, a declarat Bolotov pentru presa locală.

Amintim că Rusia a denunţat operațiunile antiteroriste desfășurate de forțele armate ucrainene în estul Ucrainei, opinând că aceste acțiuni ar duce Ucraina spre o „catastrofă”.