Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Chirtoacă: „Dreptatea nu se negociază"

Chirtoacă: „Dreptatea nu se negociază”

„Opoziţia de la Chişinău a refuzat oferta unui oficial UE de a închide ochii la abuzurile comuniştilor în schimbul unei finanţări generoase. Opoziţia de la Chişinău a fost îndemnată să ajungă la reconciliere cu puterea, urmând ca Republica Moldova să primească în schimb finanţări de un miliard de euro”, scrie ziarul „Adevarul”.„Tinerii din Republica Moldova au simţit din plin brutalitatea poliţiştilor care au fost trimişi pe străzi după manifestaţiile anticomuniste.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, pentru „Adevărul”, că în cadrul mai multor întâlniri pe care lideri ai Partidului Liberal, Partidului Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră le-au avut cu un oficial european, acesta le-a sugerat să înceapă dialogul cu comuniştii.

Chirtoacă a precizat că oficialul european a promis în schimb că va face demersuri pentru a restabili credibilitatea Republicii Moldova în faţa Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a altor organisme internaţionale în vederea obţinerii unei finanţări de un miliard de euro.

Această sumă ar acoperi deficitul bugetar al Republicii Moldova, a menţionat primarul Chişinăului. „Mesajul transmis de oficialul european este oarecum apropiat de cel pe care l-am mai auzit din partea unor reprezentanţi ai Uniunii Europene” la Chişinău şi Strasbourg, „unde s-a vorbit, de asemenea, de reconciliere naţională”, a mai afirmat Chirtoacă. El spune că „discursul acesta este asemănător, dar atunci nu s-a vorbit de asistenţă financiară la modul concret”.

 Sursa: Adevarul