Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Brigada „Moldova" la 18 ani

Brigada „Moldova” la 18 ani

La 9 aprilie, s-au împlinit 18 ani de la formarea Brigăzii 1 de infanterie motorizată „Moldova”. Aceasta prima unitate a Armatei Naţionale. Brigada 1 a fost formată din fostele unităţi sovietice dislocate în Bălţi şi Floreşti care au depus jurământul de credinţă ţării şi primele elemente ale Armatei Naţionale care au apărat nou formatul stat R.Moldova în timpul conflictului transnistrean din 1992.

Preşedintele Mihai Ghimpu a apreciat contribuţia militarilor în folosul societăţii: „Militarii din Brigada „Moldova” au pus umărul ca Armata Naţională să devină una dintre instituţiile cu cea mai mare credibilitate în rîndul cetăţenilor noştri. Ataşamentul faţă de patrie, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare, puterea şi curajul sînt valori care îi caracterizează pe militarii din această brigadă. Atunci cînd s-au aflat în impas, cetăţenii Republicii Moldova au apelat la ajutorul, resursele şi curajul militarilor, fie că a fost vorba de inundaţii sau de alte misiuni în folosul comunităţii”.

Brigada 1 a intervenit de fiecare dată când i sa cerut ajutorul. Ultima oară  ,într-o acţiune pur civilă, efectivul acesteia a participat în timpul inundaţiilor din 2008. Geniştii brigăzii însă, participă în permanenţă la dezamorsarea diverselor obiecte explozibile gasite pe tot teritoriul R.Moldova cele mai multe rămase încă din timpul celui de al II-lea Război Mondial.

Primarul de Bălţi Vasile Panciuc a declarat: „Deja a 18-a oară suntem aici pentru a sărbători crearea Brigăzii 1 de infanterie dislocate în municipiul nostru. Cred că în toţi aceşti ani, băieţii care şi-au făcut serviviu militar aici, au trecut ărintro şcoala de bărbăţie, devotament şi patriotism. Dacă e să privim la condiţiile în care îşi satisfac serviciul militarii în Brigada 1, acestea sunt probabil cele mai bune din republică.” De asemenea el şi-a exprimat speranţa că „toate cunoştinţele celor care sunt azi în aceasta unitate militară să rămână pur teoretice şi nicidată aplicate.”

La ceremonie militarii şi-au demonstrat aptiptudinile militare prin trageri şi alte exerciţii improvizate, iar orchestra militară a brigăzii a dansat chiar şi o horă.

Eduard Butnaru