Basarabia – „fugită” sau „răpită”?

O polemică mediatică aduce din nou în centrul atenţiei problema raptului Basarabiei. Pe de o parte, Mircea Dinescu a scris recent într-un editorial  că Basarabia ar fi „fugită de acasă şi care acum se droghează cu praf de seceră şi ciocan şi trăieşte în concubinaj cu bătrânul soldat Ivan Turbincă”, iar Mircea Radu Iacoban readuce în atenţie faptul că acest pământ a „fost răpit de ruşi” şi „navem însă nici o clipă dreptul să uităm că Basarabia a fost moşia lui Ştefan cel Mare, că-i pământ românesc şi că dincolo de Prut vieţuiesc români”.  Prezentăm mai jos cele două articole de opinie:

Mircea Dinescu: Mi-e greu fără tine, dar nici cu tine nu mi-ar fi uşor„Ce s-ar fi întâmplat dacă sora noastră mai mică, fugită de acasă şi care acum se droghează cu praf de seceră şi ciocan şi trăieşte în concubinaj cu bătrânul soldat Ivan Turbincă, s-ar fi întors spăşită şi, în loc de republică, s-ar fi numit astăzi judeţ?

Păi socotind că din cele aproximativ patru milioane de suflete care populează Basarabia două milioane sunt de origine rusă şi ucraineană (nemaipunând la socoteală „scorciturile”, cum frumos spuneau copiii mei despre ei înşişi), probabil că la ora asta Traian Băsescu ar fi abandonat Ţinutul Secuiesc şi, costumat în rubaşcă şi cizme unse cu dohot, s-ar fi gudurat pe lângă preşedintele consiliului judeţean Vladimir Voronin, în compania căruia ar fi tras un cazacioc preelectoral şi ar fi închinat un pahar de samagon în cinstea noii axe Bucureşti – Moscova – Kiev.Celebrul distih popular „Limbă dulce, cur viclean /caracter de moldovean” s-ar fi potrivit perfect pe butelcuţa preşedintelui României, care nu s-ar fi sfiit să se joace şi de-a găgăuzul de dragul unui nou mandat.

Pe de altă parte, în loc de drama micii republici moldoveneşti, unde urmaşii lui Ştefan cel Mare flutură acelaşi steag roşu ca şi urmaşii lui Kim Ir Sen, s-ar fi vorbit în Europa despre convulsiile României Mari care, obligată să poarte o insulă rusofonă în spinare, de o mie de ori mai babană ca Insula Şerpilor, ar fi plutit şi mai greu prin băltoaca posttranziţiei capitaliste.

Să revenim la oile noastre tunse şi să zicem mersi că şpicheriţa de la buletinul meteo al televiziunii moldoveneşti anunţă că „bati vîntu di la un capăt la altu al republişii”, ci nu al judeţului, fiindcă oricum la alegerile din toamnă se prefigurează şi la noi un uragan.” www.cotidianul.ro

Mircea Radu IACOBAN: Dinescu dixit

„Potrivit opiniei lui Mircea Dinescu , Basarabia nu ne-au răpit-o ruşii, ci „sora noastră mai mică a fugit de acasă”. C-aşa i-a venit ei, nestatornica! Să tratăm enormitatea ca un giumbuşluc poeticesc.
Fie-i iertată, cum prea multe i se iartă colericului Dinescu.  Dinescu din nou are şi ceva dreptate când sugerează că revenirea Basarabiei între hotarele fireşti ale României ar aduce după sine sumedenie de inconveniente, numai că nu-i în stare să păstreze până la capăt buna cuviinţă a demonstraţiei, punând în circulaţie un distih profund jignitor: „Limbă dulce, cur viclean / caracter de moldovean”. Sunt, desigur, versuri pe gustul lui şi par descinse direct din porno-publicaţia ce-o păstoreşte, „Plai cu boi”. (L-am probozit degeaba pe Brumaru-ot Dolhasca: după cum aflăm din „Istoria secretă a literaturii române” de C. Ungureanu, cele mai porcoase stihuri semnate „Emil Brumaru” sunt scrise, de fapt, de… Dinescu!) Insultătoarea versificaţie mai sus citată ar fi, după cum ne asigură M.D., un „celebru distih popular”. Nu ştiu cât e de celebru. Cert este că-i folosit cu voluptate, în Basarabia, de populaţia rusofonă.
În anii petrecuţi la Chişinău, l-am auzit adesea, dar niciodată rostit de vreun moldovean, aşa că-i mai degrabă „narodnic” decât popular. Indiferent unde, cine şi când l-a zămislit, acum face parte din arsenalul-stas de injurii la adresa populaţiei băştinaşe („băştinoase” – zic tot rusofonii), nelipsit din partea finală a chefurilor cu „Stolicinaia”. Dacă basarabenii, când o iau pe ulei, „La un colţ de masă plâng / La alt colţ de masă cântă”, ruşii înjură la toate cele patru colţuri, după care se pupă, spre a se întoarce repede tot la „biti v svoi mati!”
Cât despre sintagma infamantă „cur viclean”: pare a se referi la o presupusă malformaţie a caracterului, rezumabilă printr-o zicere de astă dată într-adevăr populară: „cu fundul în două luntri”. Chiar dacă basarabenii ar avea astfel de temeiuri genetice dobândite, doar soarta ce i-a azvârlit când spre Rusia, când spre România, rămâne responsabilă şi le explică. În 1812, pământenii au fost jumuliţi întâia oară de ocupanţi, decişi să-i rusifice cu grăbire. În 1918, i-au luat românii la refec pe colaboraţioniştii rusofili, pentru ca, în 1940, clepsidra să se răstoarne şi să treacă românii în rândul celor oropsiţi, drept pentru care au umplut pustietăţile Siberiei.

Ciudat: nu se uită „palma jandarmului român”, dar se vor uitate asasinatele NKVD-ului, ravagiile înfometării aduse până în pragul canibalismului şi nesfârşitul „pohod na Sibir”. Revenirea Basarabiei între fireştile hotare (se va petrece cândva, indiferent de formulă, prin ştergerea de-a dreptul a graniţei, ori prin europenizare) va aduce fără îndoială României enorme complicaţii. Nu-i deloc simplu să ai în ţară, alături de turbulenţii maghiari, două milioane de ucraineni şi ruşi, la care s-ar adăuga găgăuzii şi bulgarii, fiecare cu pretenţiile lor la autonomie.

Când Petru Groza a fost primit de Papă şi întrebat ce poate face Sfântul Scaun pentru români, a primit răspunsul hâtru „schimbaţi-ne aşezarea geografică”. Cum asta-i cu adevărat imposibil, rămâne s-o ducem înainte într-o ambiguitate păguboasă şi pentru unii, şi pentru ceilalţi. N-avem însă nici o clipă dreptul să uităm că Basarabia a fost moşia lui Ştefan cel Mare, că-i pământ românesc şi că dincolo de Prut vieţuiesc români. Giumbuşlucurile poeticeşti ale lui Dinescu, dincolo de faptul că-s nedrepte, trimit în derizoriu o chestiune dramatică şi dureroasă. Regretabil.”

Monitorul de Suceava