Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Avocat reţinut pentru trafic de…

Avocat reţinut pentru trafic de influenţă

CNA anunță că un avocat din Chișinău a fost reţinut după ce a primit 600 de euro de la o femeie. Potrivit denunţătorului, avocatul ar fi pretins 800 de euro, susţinând că are influenţă asupra unor procurori şi judecători şi că-i poate determina să stabilească un tip de detenţie mai blând pentru clientul său.

Avocatul a fost reţinut aseară în flagrant delict, după primirea ultimei tranşe de bani. Cei 600 de euro au fost depistaţi în urma percheziţionării automobilului. În prezent avocatul se află în custodia CNA, fiind reţinut preventiv pentru 72 de ore.

Procurorii au iniţiat o cauză penală în temeiul art. 326 Cod penal, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.

În acţiunile sale, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de Departamentul Instituţii Penitenciare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.