Revoluţia bolşevică a apropiat Unirea

Primul Război Mondial şi revoluţia rusă din februarie şi octombrie 1917, au constituit punctele de pornire pentru emanciparea naţională a popoarelor din Imperiul Rus. Pavel MORARU, doctor în istorie, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu explică pentru cotidianul “Tribuna” contextele Unirii.


Imediat după venirea abuzivă a bolşevicilor la putere, la 15 noiembrie 1917, Guvernul sovietic a publicat declaraţia privind drepturile popoarelor Rusiei, care recunoştea egalitatea şi suveranitatea lor, dreptul lor la autodeterminare liberă, până la separare şi formare de state independente.

În acele zile la Chişinău se discuta despre problema emancipării naţionale a românilor (moldovenilor) basarabeni, despre autonomie în cadrul Rusiei (care a şi fost proclamată) şi de necesitatea creării Sfatului Ţării – organul legislativ al provinciei. Legislativul basarabean trebuia să fie cât mai reprezentativ, din care să facă parte delegaţi ai militarilor, ţăranilor, cooperativelor, sindicatelor, minorităţilor etc. Lucrările biroului organizatoric s-au încheiat cu alegerea a 150 de deputaţi.

Reprezentativitatea şi legitimitatea Sfatului Ţării nu poate fi pusă la îndoială, în acelaşi mod s-au constituit toate organele legislative din teritoriile naţionale dezlipite de Rusia. După aceste principii s-a organizat Rada ucraineană şi chiar Sovietele din Rusia.

Prima şedinţă a legislativului de la Chişinău, aflat sub preşedinţia lui Ion Inculeţ, a avut loc la 21 noiembrie 1917. Deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării a consemnat instalarea populaţiei române şi a etniilor conlocuitoare dintre Prut şi Nistru în drepturile lor – imprescriptibile – naţionale şi sociale.

Evenimentele interne şi internaţionale însă, nu erau tocmai favorabile conducerii de la Chişinău. Armata rusă de pe frontul românesc era total dezorganizată (ca rezultat al răsturnării puterii monarhice din Rusia), în teritoriul Basarabiei domnea anarhia bolşevică, susţinută de dezertorii ruşi.

Situaţia din România, de asemenea, era complicată. Intrată în război de partea Antantei, Armata română a suferit o serie de înfrângeri (situaţia era complicată şi din cauză că soldaţii ruşi de pe frontul românesc nu mai doreau să lupte), astfel că aproape toată ţara s-a pomenit ocupată de inamic. Autorităţile centrale de la Bucureşti, precum şi o bună parte a populaţiei civile, s-au evacuat în Moldova – unica provincie românească neocupată, iar autorităţile s-au stabilit la Iaşi. Mulţi români s-au evacuat tocmai la Odessa.

în acelaşi timp, conducerea de atunci a Ucrainei a început să revendice Basarabia, cerând anexarea ei.

Pentru a scăpa de pericolul anarhiei bolşevice şi a pretenţiilor anexioniste ucrainene, la 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a declarat Basarabia, Republică Democratică Moldovenească. O parte din minorităţi considerau că denumirea republicii nu-i reprezintă, insistând să fie schimbată în Republica Basarabeană, ceea ce nu s-a produs.

La 8 decembrie 1917, s-a constituit Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei – Guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti, condus de Pantelimon Erhan şi apoi de Daniel Ciugureanu, alcătuit din 8 directorate. Scopul noului Guvern al Basarabiei era de a readuce ordinea în toate domeniile vieţii.

Însă, proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti nu a pus Basarabia la adăpost de pericolul ucrainean şi bolşevic. Trebuia căutată o altă soluţie.

România era direct interesată să fie linişte şi ordine în Basarabia, având în vedere că acest teritoriu îl constituia spatele Armatei române. Aşadar, o soluţie pentru basarabeni era ajutorul din partea consângenilor de peste Prut. Directorii generali de Externe şi Interne, I. Pelivan şi V. Cristi, au plecat peste Prut pentru a aduce la cunoştinţa Guvernului român, aflat la Iaşi, că situaţia din Basarabia devine ameninţătoare: se distrugeau depozitele cu cereale, paza rusească a căilor ferate a fost ridicată, în continuă ascensiune erau activităţile anarhiste ale bolşevicilor, în Chişinău a fost introdusă starea de asediu.

La 26 decembrie 1917, sub semnătura tuturor membrilor Consiliului Directorilor Generali, a fost expediată o telegramă generalului rus Dmitrii Şcerbaciov, comandantul armatelor ruseşti de pe frontul românesc, cu solicitarea de a trimite trupe militare care să asigure securitatea Basarabiei. Generalul rus însă i-a cerut sprijin în această chestiune Guvernului român, care să dispună trimiterea de trupe în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Consiliul de Miniştri al României, având acordul Aliaţilor, a decis la 12 ianuarie 1918, trimiterea armatei în Basarabia.

Deja la 13 ianuarie 1918, armatele române, de sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, au intrat în Basarabia. Generalul atunci declara: „Niciun Guvern fără forţă organizată nu poate realiza problemele ce cad asupra lui. Numai forţa poate crea viaţă liniştită de stat. Creaţi-vă viaţa dvs. cum credeţi, şi nimeni nu se va amesteca în ea. în organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.

Campania trupelor române la est de Prut a durat circa o lună şi jumătate (13 ianuarie – 12 martie 1918), timp în care, în confruntarea cu forţele bolşevice, a pierdut 3 ofiţeri şi 122 de soldaţi, iar 12 ofiţeri şi 309 ostaşi au fost răniţi. Armata română şi-a îndeplinit misiunea de instaurare a ordinii în teritoriul dintre Prut şi Nistru, creând condiţiile organizării liniştite a Basarabiei.

După proclamarea independenţei de stat a Ucrainei (26 ianuarie 1918), autorităţile de la Chişinău au examinat situaţia creată, ajungând la concluzia că decretarea independenţei Republicii Moldoveneşti a devenit o necesitate vitală, „pentru a nu deveni obiectul unor pretenţii anexioniste”, în consecinţă, la 24 ianuarie 1918, „în virtutea situaţiei care s-a creat şi în corespundere cu voinţa poporului”, Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia care proclama Republica Democratică Moldovenească independentă.

Independenţa însă, nu a adus siguranţa necesară basarabenilor, iar ideea retragerii Armatei române amplifica temerile. La 26 februarie, deputatul Vasile Cijevschi, liderul Blocului Moldovenesc, declara în plenul Sfatului Ţării că, „Basarabia nu poate exista de sine stătător şi ea trebuie să formeze o confederaţie cu vreun stat şi dacă este aşa, atunci armata noastră trebuie să se includă în una din cele mai puternice armate”. Mulţi erau conştienţi de incapacitatea Republicii Moldoveneşti de a se afirma ca ţară independentă, începea să fie vehiculată ideea unirii cu România, care, după cum scria istoricul Al. Boldur, „s-a săvârşit în împrejurări de fapt şi psihologice foarte complicate”.

Primii care au pus problema unirii cu România, au fost reprezentanţii autorităţilor locale. Zemstvele judeţelor Bălţi, Orhei, Soroca s-au adresat regelui Ferdinand, exprimându-şi dorinţa pentru „sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica unire cu ţara-mamă România”. Concomitent autorităţile de la Chişinău făceau tentative de recunoaştere internaţională a independenţei tinerei republici, dar fără succes. Iar pretenţiile anexioniste ucrainene nu încetau.

La 20 martie/2 aprilie 1918, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu şi Pan Halippa, au sosit la Iaşi cu intenţia de a se deplasa la Bucureşti „pentru a trata pacea în numele republicii independente cu puterile centrale”. La Iaşi, liderilor basarabeni li s-a spus că, la Bucureşti nu vor avea acces la negocieri, că România are de gând să semneze pacea cu Puterile Centrale şi că, în aceste condiţii „anexarea la România era singura cale de a salva Basarabia de la dezmembrare” (erau evidente „intenţiile Puterilor centrale de-a fărâmiţa Basarabia, împărţind-o Austriei, Ucrainei şi Bulgariei”) sau ocupare. Guvernul român le-a sugerat liderilor basarabeni să plece la Chişinău şi să pregătească actul unirii.

La 24 martie, I. Inculeţ, D. Ciugureanu şi P. Halippa au adus la cunoştinţa deputaţilor Sfatului Ţării poziţia Guvernului român în privinţa unirii, care s-a bucurat de susţinere. După dezbaterea chestiunii unirii, la 27 martie 1918, în şedinţa Sfatului Ţării s-a votat unirea Basarabiei cu România.

După Marea Unire din 1918, teritoriul Basarabiei avea o suprafaţă de 44.442 km2, care a constituit 15,1% din totalul teritoriului ţării. Populaţia era de peste 2.725.000 de locuitori, dintre care 75% erau români-moldoveni. Din o mie de oameni, 721 erau ţărani şi 279 orăşeni.

Împărţirea teritorial-administrativă a teritoriului dintre Prut şi Nistru includea: 9 judeţe (Hotin, Bălţi, Soroca, Orhei, Tighina, Lăpuşna (Chişinău), Cetatea Albă, Ismail, Cahul), 37 de plăşi, 17 oraşe şi 1.847 de sate. în medie, fiecare judeţ avea 318.157 de locuitori, plasa – 67.386, oraşul – 21.771 şi satul 1.382 de locuitori.

Actul Unirii Basarabiei cu România a fost de o importanţă capitală atât pentru România, cât şi pentru Basarabia aflată peste un secol (din 1812) sub stăpânire străină. A fost un eveniment, ce s-a produs în timpuri grele pentru România, însă Basarabia a fost cea care a resuscitat Statul român, declanşând procesul făuririi României Mari, încheiat la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia.

Pavel MORARU, doctor în istorie, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Sursa: www.tribuna.ro


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. PILEAT

    Si acum, in 2011, conjuctura este aproape identica /banditismul din Transnistria si comunistii asasini din Chisinau/ cu cea din 1918, asa ca Marea Re-Unire cu România se apropie vertiginos !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *