Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   30 de mașini pentru serviciile…

30 de mașini pentru serviciile de gardă din cadrul Inspectoratelor teritoriale de poliție

30 de mașini de model „Dacia Duster”, destinate pentru deplasările grupelor operative ale Inspectoratelor teritoriale de poliție și 4 automobile de model „Dacia Logan” pentru Serviciul poliției judecătorești au fost transmise astăzi, 7 noiembrie curent, în cadrul unui eveniment desfășurat în curtea Inspectoratului General al Poliției.

img_7713Mașinile de model „Dacia Duster” au fost achiziționate din banii europeni utilizați pentru crearea condițiilor necesare de activitate, precum și desfășurarea calitativă și operativă a activităților din domeniu, iar cele de model „Dacia Logan”, destinate Serviciului poliției judecătorești, se încadrează în realizarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 și vor ajunge în municipiul Chișinău, Hîncești și Rezina.
„ Îmi doresc mult ca dotarea Poliției să fie o normalitate. Cu asistența bugetară din partea Uniunii Europene, Guvernului Statelor Unite dar și cu asistența celorlalți parteneri de încredere din UE, până la sfârșitul anului 2017, Poliția R. Moldova va fi dotată în totalitate”, a specificat Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne. „Vă felicit și vă chem să corespundeți așteptărilor cetățenilor, să asigurați ordinea publică și să insuflați oamenilor încredere”, a adăugat ministrul.

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră și o mândrie în același timp, să văd că Poliția RM s-a schimbat la față. Mă bucur că partenerii noștri au încredere în noi și ne sprijină” a subliniat viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza.

Pentru procurarea automobilelor de model „Dacia Duster” s-au cheltuit 8 032 470 de lei, inclusiv pentru înmatricularea și asigurarea acestora (montarea rampelor luminoase și aplicarea coloristicii cu însemnele Poliției, stingătoare de flăcări, truse medicale, precum și sistem de monitorizare GPS, conuri pentru delimitarea porţiunii de drum și bandă reflectorizantă).

Concomitent, au fost repartizate şi 30 de seturi de calculatoare şi imprimante multifuncționale destinate pentru Serviciile de gardă din cadrul Inspectoratelor teritoriale de poliție. Automobilele de model „Dacia Logan” costă circa 432 000 de lei.

Sursa foto: IGP

img_7731 img_7749 img_7755 img_7759 img_7781 img_7799