Joaca de-a legea

Joaca de-a legea

de
vizualizări
10 decembrie 2009 | 17:28

Oficiul de Executare Botanica amână să îndeplinească o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie care datează de mai bine de jumătate de an. Asta pentru că, din partea instanţelor de judecată, la executorul judecătoresc au parvenit două decizii contradictorii cu referire la caz.

La 15 decembrie 2003, administratorul unui bloc din capitală a încheiat un contract de arendă cu firma SRL “Termogazservice”, care aparţine lui Victor Gurău. Prin acest contract, demisolul blocului a fost dat în arendă pentru o perioadă de trei ani. Deşi termenul a expirat în 2006, chiriaşul nu a mai dorit să elibereze locaţia şi nici să achite mai departe plata pentru arendă. Astfel, Gheorghe Ursu, administratorul acelui bloc, l-a atacat în judecată pe Victor Gurău. Acesta, la rândul său, a aflat că demisolul, de fapt, nu aparţine blocului respectiv, ci Primăriei mun. Chişinău. Astfel, Gurău l-a acţionat şi el în judecată pe Gheorghe Ursu şi a cerut instanţei să declare nul contractul semnat în anul 2003, dar şi tragerea la răspundere a lui Ursu.

Judecată contra judecată

Au urmat procese peste procese. Prima judecată, prin care Ursu cerea de la Gurău achitarea datoriilor, a câştigat-o administratorul blocului. Decizia judecătorilor prevedea ca proprietarul SRL “Termogazservice” să achite arenda neplătită în valoare de 163 mii lei, dar şi să elibereze încăperea. Gurău nu s-a conformat şi a atacat decizia la Curtea de Apel, unde administratorul blocului a avut din nou câştig de cauză. Aceeaşi situaţie şi la Curtea Supremă de Justiţie, care, la 13 mai 2009, a remis o decizie irevocabilă. Astfel, Gheorghe Ursu, administratorul blocului locativ, a avut câştig de cauză, iar Victor Gurău trebuia să achite în jur de 200 mii de lei şi să elibereze încăperile. Oficiul de executare Botanica trebuia să pună în aplicare această decizie.

După cum spuneam, Victor Gurău l-a atacat şi el în judecată pe Gheorghe Ursu şi a cerut instanţei declararea nulităţii contractului semnat de cele două părţi în 2003. Motivul invocat de directorul firmei SRL „Termogazservice” a fost acela că Ursu nu deţine act de proprietate asupra întregului imobil, adică asupra încăperilor închiriate de către el în urma contractului din 2003. „Nu am cum să am drept de proprietate asupra demisolului, pentru că noi, locatarii, avem drept de proprietate asupra întregului bloc locativ, nu pe încăperi aparte”, s-a apărat Gheorghe Ursu.

“În urma judecăţii, s-a decis că acel contract semnat de noi în 2003 este egal cu 0”, ne-a declarat Victor Gurău. Decizia, care a fost atacată de către Gheorghe Ursu la Curtea de Apel, a fost menţinută. Şi pentru că nimeni nu a atacat-o la Curtea Supremă, ea a devenit definitivă şi irevocabilă, la fel ca decizia Curţii Supreme de Justiţie din celălalt proces. Principalul atu pe care l-a avut Gurău în cadrul judecăţii a fost un act, scos din arhivă, ce demonstra că în momentul în care clădirea a intrat în posesia proprietarilor acest lucru s-a produs fără spaţiile adiacente, în acest caz şi fără demisol.

Curtea Supremă vs Curtea Supremă

Deşi Gheorghe Ursu a cerut insistent ca decizia irevocabilă a Curţii Supreme să fie executată, Oficiul de Executare Botanica nu a reacţionat. Asta pentru că Gurău s-a prezentat şi el la Oficiul de Executare, unde a prezentat hotărârea Curţii de Apel Economice, care îi dădea lui dreptate. La 1 octombrie, Curtea Supremă a mai emis o hotărâre, care confirma prima decizie a Curţii. Şi de această dată avizul Curţii s-a dovedit a fi fără folos pentru Gheorghe Ursu.

“Deşi de multe ori ne înţelegeam, iar el îmi promitea că va plăti, acest lucru nu se întâmpla. Nici măcar căldura nu o plăteşte, iar “Termocom”-ul mă dă pe mine în judecată. Pentru căldură, Gurău mai are o datorie de aproximativ 60 mii de lei”, ni s-a plâns Ursu.

De partea cealaltă, Victor Gurău ne-a spus că este pregătit să plătească, însă nu administratorului blocului locativ, ci primăriei şi “Termocom”-ului aparte, instituţii la care conducerea celor de la “Termogazservice” s-a adresat cu cerere de a semna contracte.

De la Oficiul de Executare Botanica nu am putut afla foarte multe lucruri. Victoria Stanciu, responsabilă de executarea acestui caz, ne-a spus că s-a adresat la Judecătoria Economică de Circumscripţie ca aceasta să explice modul de executare, dat fiind faptul că “a apărut o problemă în procesul executării. De îndată ce vom clarifica această chestiune, vom parcurge etapele de executare”, ne-a declarat Stanciu.

Final fără final

Una peste alta, Gurău s-a adresat Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuraturii Generale, dar şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând rezolvarea cazului şi tragerea la răspundere a lui Gheorghe Ursu, pe motiv că a folosit un imobil fără ca acesta să-i aparţină. De la CSM, Gurău speră să obţină penalizarea judecătorilor care au judecat prima dată cazul în favoarea lui Gheorghe Ursu. De partea cealaltă, Ursu speră ca decizia Curţii Supreme de Justiţie să fie în cele din urmă pusă în aplicare de către Oficiul de Executare Botanica, însă bănuieşte că acest lucru nu se întâmplă pentru că Victor Gurău are mai mulţi “cunoscuţi” în domeniu.

Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Pro Moldova, după decizia Curții Constituționale: „Trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un Guvern”

Pro Moldova susține că după decizia Curții Constituționale, prin care alegerile prezidențiale nu pot avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare, iar dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatu…
Pro Moldova, după decizia Curții Constituționale: „Trebuie încetate exercițiile de ingeniozitate juridică și instalat un Guvern”

CSM a respins sesizarea judecătorului care se plânge de „imixtiune în procesul de înfăptuire a justiției”

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au respins astăzi, 7 iunie, în ședință, sesizarea judecătorului de la Judecătoria Chișinău, Alexei Paniș, care se plânge de „imixtiune în procesul de înfăptui…
CSM a respins sesizarea  judecătorului care se plânge  de „imixtiune în procesul de înfăptuire a justiției”

Demis acum 11 ani, un ex-judecător va fi repus în funcție și va primi salariile pentru toată această perioadă. Decizia CSM

Ex-judecătorul de instrucție Stanislav Sorbalo, care a fost demis din funcție, cu aproape 11 ani în urmă, va fi restabilit în funcție. O decizie în acest sens a fost aprobată luni, 7 iulie de către Consiliul Su…
Demis acum 11 ani, un ex-judecător va fi repus în funcție și va primi salariile pentru toată această perioadă. Decizia CSM

„Nu cred că R. Moldova are vreo șansă să meargă înainte cu un Parlament ales după chipul și asemănărea lui Plahotniuc”. Deputat PAS, în urma hotărârii CC

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, susține că formațiunea din care face parte a luat act de decizia Curții Constituționale prin care alegerile prezidențiale nu pot avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentar…
„Nu cred că R. Moldova are vreo șansă să meargă înainte cu un Parlament ales după chipul și asemănărea lui Plahotniuc”. Deputat PAS, în urma hotărârii CC

FOTO/ Un deținut a evadat din Penitenciarul nr. 4 de la Cricova în această noapte

Un deținut condamnat pentru furt a fugit în această dimineață în jurul orelor 5 dimineața din penitenciarul numărul 4 de la Cricova. Tânărul de 21 de ani este originar și locuitor al satului Căinari, Căușeni și…
FOTO/ Un deținut a evadat din Penitenciarul nr. 4 de la Cricova în această noapte

Slusari, despre decizia CC: „Ținta alegerilor parlamentare și prezidențiale concomitente este greșită și una strict politică”

Vicepreședintele Platformei DA, Alexandr Slusari, a declarat că decizia Curții Constituționale, prin care alegerile prezidențiale nu pot avea loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare, iar dizolvarea Parlamen…
Slusari, despre decizia CC: „Ținta alegerilor parlamentare și prezidențiale concomitente este greșită și una strict politică”