Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Un contabil, difuzor de ziare

Un contabil, difuzor de ziare

Zi de zi este văzut cu ziarele în mână. Umblă neobosit pe drumuri, se apropie de persoanele care se odihnesc pe băncile din parcuri şi le propune un ziar. De obicei, revistele şi ziarele pe care le distribuie sunt selectate cu multă scrupulozitate.

Nicolae Ivanov difuzează ziare timp de 18 ani. Publicaţiile pe care le vinde sunt strict în limba română. În acest fel, spune el, atacă sistemul comunist, româna fiind, în opinia sa, arma cea mai puternică în lupta împotriva comunismului.

Cu viză de reşedinţă, dar fără loc de trai

Nicolae Ivanov are 58 de ani şi este de baştină din satul Ulmu, raionul Ialoveni. Deşi are viză de reşedinţă în satul său natal, Nicolae, de circa zece ani, nu are un loc stabil de trai, fiind nevoit să-şi petreacă nopţile în diverse locuri, unele absolut nepotrivite. El spune că a ajuns pe drumuri după ce casa care îi fusese lăsată drept moştenire de către tatăl său a fost demolată. Neînţelegerile apăruseră după ce aceeaşi casă, concomitent, fusese lăsată ca moştenire şi unui nepot de-al mamei sale vitrege. Acel nepot ar fi demolat casa fără acordul lui, Nicolae rămânând astfel pe drumuri.

Pe de altă parte, bărbatul trebuia să obţină casa unui frate, pentru că a suportat toate cheltuielile pentru înmormântarea acestuia. În casă, însă, s-a stabilit cu traiul un alt frate, aducându-şi cu el întreaga familie. Nicolae speră să obţină totuşi dreptate în instanţa de judecată. Mai mult, el a scris şi o scrisoare la CEDO, acum fiind în aşteptarea unui răspuns. Bărbatul subliniază că nu vrea decât să i se facă dreptate, aşa cum prevede legea. Din cauza faptului că nu are un loc de trai, el nu poate să-şi întemeieze nici familie, deşi îşi doreşte mult acest lucru.

Un centru ca în Germania

Rămas fără casă, Nicolae şi-a căutat un loc de muncă, dar şi de trai, la Chişinău. Bărbatul îşi aminteşte că, “ceva timp în urmă, am trait în chirie. Apoi m-am dus la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără un domiciliu stabil”. Nicolae menţionează că, de fapt, existenţa acestui Centru i se datorează anume lui, el venind cu ideea fondării unei instituţii ce ar oferi spaţiu locativ pentru persoanele fără domiciliu stabil: “În 2002, m-am dus la viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi am depus o cerere în care explicam importanţa creării unui astfel de centru”.

Bărbatul este mândru de faptul că ideea creării acestui centru îi aparţine anume lui: “Ştiam că există cămine similare în Germania, Olanda, Belgia şi m-am gândit că ar fi bine să fie şi la noi. Acesta este primul cămin de acest gen în R. Moldova”. Potrivit lui Nicolae, MMPSF a găsit sponsori, care au alocat, în acest scop, 350 000 de euro, dând posibilitate persoanelor rămase în stradă să-şi reia viaţa de la capăt.

Iscusinţa de a economisi a căpătat-o în timpul studiilor

Nicolae a locuit la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără un domiciliu stabil circa o jumătate de an. Acum, însă, doarme pe unde apucă: “Uneori dorm la spital, pe podea, doar că o fac pe furiş, că nu se permite. Spitalul e pentru pacienţi. Găsesc şi alte metode, ca să-mi treacă timpul. Mă duc la Bălţi cu trenul să vând ziare, alteori stau în gara feroviară”. Nicolae mărturiseşte că, pentru eventuale cazuri excepţionale, a economisit ceva bani. Un astfel de caz i s-a întâmplat chair în iarna aceasta, când gerul de afară silea pe oricine să se adăpostească la cald.

Pe timp de ger, Nicolae a locuit în căminul Universităţii Agrare: “Am stat acolo aproximativ o lună de zile. Am achitat 75 de lei pe noapte. Din fericire, banii mi-au ajuns ca să pot ieşi din gerurile cele mari”. Nicolae spune că iscusinţa de a economisi a căpătat-o în timpul studiilor. El a învăţat la Tehnicumul Industrial-Economic, astăzi Colegiul Republican de Informatică. Între timp, a reuşit să facă şi serviciul militar, care pe atunci dura doi ani. Mai târziu, studiile obţinute i-au permis să se angajeze în calitate de contabil la întreprinderea “Franzeluţa”, unde a şi lucrat timp de 10 ani.

Atac paşnic

Nicolae s-a simţit mereu atacat şi  înjosit de comunişti. El n-a fost membru de partid, fapt pentru care a fost judecat pe timpuri. Astăzi, însă, el le răspunde în felul său: “Comuniştii întotdeauna şi-au bătut joc de populaţie. M-am gândit să merg împotriva lor, să-i atac difuzând ziare şi reviste în limba română”. Nicolae vinde ziare în română de 18 ani. Bărbatul îşi alege singur publicaţiile pe care să le vândă.

Nicolae este de părere că fiecare cetăţean trebuie să cunoască limba de stat, iar cei care n-au însuşit-o din diverse motive, “n-au decât s-o studieze, aşa cum se procedează în orice ţară civilizată”. Bărbatul nu doar difuzează ziare, dar le şi citeşte. Mai mult, acest fapt îi ajută într-un fel chiar şi la difuzarea ziarelor, deoarece, cunoscând conţinutul acestora, el poate să dea un sfat cumpărătorilor care n-au posibilitate să citească mai multe publicaţii, ţinând cont de preferinţele acestora.

Cetăţenii noştri sunt agramaţi politic

Nicolae mărturiseşte că în meseria sa e nevoie de abilităţi de convingere, datorită cărora oamenii din stradă acceptă să achiziţioneze un ziar. Nicolae este sigur că, pentru a rămâne mulţumit atât el, cât şi cumpărătorul, ambii trebuie să obţină un câştig: material, intelectual, spiritual. Totodată, bărbatul spune că “muncitorii, ţăranii la noi în ţară n-au obişnuinţa de a citi. Aceştia, de regulă, merg la chioşcuri să-şi cumpere ţigări şi cartele pentru telefon, aproape niciodată ziare. Acestea sunt cumpărate în mare parte de persoane ce ocupă funcţii înalte”.

Nicolae mărturiseşte că difuzează ziarele îndeosebi în parcuri, apropiindu-se de persoanele care se odihnesc pe bănci, însă terenul ales pentru a vinde depinde de diverse circumstanţe: “Aria de difuzare este destul de pestriţă şi chiar imprevizibilă, în funcţie de anotimp, vreme, populaţie”. Fiind nu doar difuzor, dar şi cititor fidel al ziarelor pe care le vinde, Nicolae consideră că e nevoie să se scrie mai mult despre “politica reală din Moldova, aceasta, la rândul ei, arătând cum să ajungă oamenii din republică la un trai decent. Cetăţenii noştri în mare parte sunt agramaţi politic, pentru că citesc puţin”.

Olga BULAT