Un ex-parlamentar revendică de la Ziarul de Gardă 810 mii de lei pentru articole publicate în 2005 şi în 2007

Astăzi, redacţia ZdG a fost informată despre două posibile procese de judecată, intentate la cererile unui ex-parlamentar, vizat în două articole publicate în 2005 şi 2007.  Ex-partlamentarul invocă lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, făcând trimitere la art. 16 al Codului Civil.
“Solicit, în termenil stabilit de lege, să publicaţi o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină şi să-mi achitaţi prejudiciul moral în sumă de 600 de mii de lei, cauzat”, se spune în una din cereri. Ce-a de-a doua cerere, recepţionată în aceeaşi zi, 2 septembrie, se încheie în felul următor: “Solicit, în temrnul stabilit de lege, să publicaţi o dezminţire la aceeaşi rubrică, pagină şi să-mi achitaţi prejudiciul moral în sumă de 210 mii de lei”.
Solicitaţi  de ZdG, experţi în drept au declarat că, potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare,  la expirarea termenului de 3 ani de la publicare, orice articol nu mai poate fi contestat în instanţa de judecată sub aspectul revendicării unor prejudicii materiale.
“Cererea prealabilă se înaintează în termen de 30 de zile de la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare. Acesta este un termen de prescripţie. La împlinirea unui an din ziua defăimării persoanei nu poate fi înaintată cererea de repunere în termenul de depunere a cererii prealabile”, a citat avocatul Vitalie Nagacevschi, directorul Organizaţiei Jurişti pentru Drepturile Omului,  din art. 14, p. 2, al Legi cu privire la libertatea de exprimare.

Avocatul Victor Panţâru s-a referit la art. 16 al aceleiaşi legi,  “Termenul de adresare în instanţa de judecată”, care spune că “Cererea de chemare în judecată într-o procedură în defăimare poate fi înaintată în termen de 30 de zile. Acest termen începe să curgă de la: data primirii răspunsului la cererea prealabilă; data primirii refuzului de a satisface cererea prealabilă; data expirării termenului pentru examinarea cererii prealabile”.

ZdG constată că cererile ex-parlamentarului au parvenit la scurt timp după ce doi procurori de la Procuratura Glodeni au revendicat de la ZdG un milion de lei, instanţa de judecată a sectorului Centru adoptând o decizie potrivit căreia redacţia ar urma să le acorde celor doi procurori câte 250 de mii de lei pentru fiecare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

13 comentarii

  1. VIL

    Si care e numele parlamentarului? vrem sa stim in fata javrele cu “onoarea” si “demnitatea” lezata

  2. Vasile Vâscu

    MAFIA ROSU-COMUNISTA CONTINUA OFENSIVA CONTRA ROMANIMII DIN RM ! FILAT SI LUPU LE TIN ISONUL, CACI EI SUNT CEI MAI MARI tradatori ANTI-UNIRE CU ROMANIA!

  3. AVRAAM

    Demnitate…onoare…moralitate…bun simţ…cinste…cumsecădenie…obraz…patriotizm,toate acestea la curvele de politicieni?Adică ex-miniştri şi ex-deputaţii,adică curvele menţionate mai au glas şi curaj? De dat foc ca la ciumă cu tot cu castele,limuzine şi biznes trebuie la aşa lepre.

  4. Alexei

    Nu contează numele parlamentarului. Să nu uităm că doi procurori au cîştigat 500 000 lei cu vre-o lună în urmă de la ZDG. Acum un fost parlamentar, mîne alţii şi tot aşa. Eu atunci am comentat că odată şi odată vine timpul să răspunzi pentru ponegrire, înjosire şi murdărire a demnităţii, fără a verifica dacă sunt probe şi este recunoscută vinovăţia conform legii.Eu doresc mai multe procese de felul dat, pentru a forma un arsenal de precedente, care vor obliga presa şi televiziunea să fie mai atenţi înainte de a ponegri persoana şi apoi deşi se stabileşte că este cu totul invers, nimeni nici nu doreşte să-şi amintească, să dezmintă publicaţiile fără suport probatoriu

  5. viorel

    aşa şi le trebuie ziariştilor, deoarece corect li s-a spus la toată breasla lor: “cîini turbaţi”.

  6. Nicolai

    Astea de la ZdG si alti al de ei cum ar fi Brega si compania, cred ca li se permite totul in tara asta, sa nu uitam ca democratia în primul rind înseamna respectarea drepturilor tuturor dar nu numai a unora.
    A-ti facut gafa, fiti buni si achitați prejudiciile cauzate. În caz contrar nu e dimocratie ci e o dictatura.
    Art.16 din Constituție ne spune ca toti sunt egali in fata legii, pai si presa sa stie de acest lucru.

  7. MOS COSTACHE

    Viorel Nicolaici,sunt de acord cu tine.Eu in general as interzice toate ziarele din Moldova care scriu altceva decat despre muzica, sport si meteo.Ca onoarea si demnitatea asta nu-i floare la ureche,dar costa bani grei. Iar cu criminalul de Brega nici nu avem ce vorbi. Uite chiar ieri am vazut inregistrarile sale la PROTV, despre niste politisti de la politia rutiera cum aceia pasteau pe asfalt,ori rupeau rubla,ori luau mita,spune-i cum vrei tu,ca eu ma tem sa zic la concret ca nu cumva sa le lezez onoarea si demnitatea in valoare de 500 mii lei.De fapt isi faceau oamenii de “putiovca” la Antalia. Ce avea Brega cu ei sa-i filmeze??? Trebuia sa le ceara permisiunea,corect? Iar acuma eu l-as obliga sa plateasca cate o “putiovca” fiecaruia,sau poate doua. Ce zici Viorel Nicolaici ?

  8. viorel

    moş costache, sînt foarte de acord cu matale. şi să ştii că dacă ar citi aceste rînduri scrise şi s-ar mai uita şi pe la televizor sau măcar în Internet careva nacialinici ale acestor poliţişti, apoi să ştii că în primul rînd, ar face o anchetă, prin care să stabilească că poliţiştii nu luau nici o mită, pur şi simplu atenţionau conducătorii auto la o conducere mai prudentă a cailor lor din fier, sau pur şi simplu i-au oprit ca din pura onestitate să le ureze drum bun mai departe, dar cu condiţia ca ancheta să nu depăşească 20 de zile, astfel poliţiştii să nu fie lipsiţi de dreptul de a-l acţiona în judecată pe bădăranul şi provocatorul de Brega cu toţi poponarii lui, la fel cum cu părere de rău are să fie lipsit ex-parlamentarul, care puţin a frînat cu cererile de chemare în judecată, deoarece nu cunoştea că din 2010 există legea cu privire la libertatea de exprimare.

  9. AVRAAM

    Recetă; 300 gr.benzină 95,20 gr.de unsoare “otrabotcă”,o sticlă de votcă goală,un câlţ din sac şi na .. peste onoarea şi cinstea celor politicieni de Moldova!Va fi ca la bradsul de Anul Nou-multe artificii!!!

Leave a Reply to Alexei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *