Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   COMUNICAT: Ziarul de Gardă clonat…

COMUNICAT: Ziarul de Gardă clonat pe internet

Redacţia „Ziarului de Gardă”, înregistrat la 24 martie 2004, la Camera Înregistrării de Stat din R. Moldova ca ziar independent de investigaţii, atenţionează opinia publică din R.Moldova şi din România că pe internet a fost lansată o clonă a ziarului nostru, editată în România, la linkul www.ziaruldegarda.ro.

Acest pretins ziar on-line îl are ca autor pe Mircea Merticariu. Menţionăm faptul că, în anul 2007, un tânăr cu numele Mircea Merticariu, care s-a dat drept reporter la ziarul românesc „Monitorul de Bacău”, a fost acceptat pentru un stagiu la „Ziarul de Gardă”, în cadrul unui proiect de cooperare transfrontalieră moldo-română, realizat de către Asociaţia Presei Independente şi finanţat de către DRRP şi Guvernul României.

În cadrul stagiului, Merticariu a beneficiat de toată deschiderea redacţiei, în special în privinţa jurnalismului de investigaţie, care este specializarea instituţiei noastre de presă. Nu vom descrie aici calitatea jurnalismului practicat de Merticariu atunci. Argumentăm deschiderea redacţiei faţă de stagiari prin faptul că, pe parcursul celor 7 ani de activitate, am avut şi alţi tineri jurnalişti din România, dar şi din SUA, Canada, China, Marea Britanie, Olanda, Franţa. Am apreciat întotdeauna valoarea cooperării transfrontaliere a jurnaliştilor ca pe o condiţie a libertăţilor jurnalistice.

Recent, pe internet a apărut un omonim al „Ziarului de Gardă” – ziar de investigaţii, editat de fostul nostru stagiar Mircea Merticariu, care nu ne-a informat niciodată despre faptul că va prelua, fără să schimbe nicio literă, denumirea ziarului care l-a primit şi i-a oferit tot trainingul posibil.

„Monitorul de Bacău”, ziarul la care lucra Merticariu, s-a închis, după care acesta s-a angajat la Trustul de presă „Deşteptarea” din Bacău. Contactaţi de noi, colegii de la „Deşteptarea” ne-au informat, pe 16 mai, că „Merticariu a fost dat afară din cauza incompetenţei”. Totodată, contactat de „Ziarul de Gardă”, la fel pe 16 mai, Mircea Merticariu a recunoscut că şi-a atribuit numele instituţiei noastre de presă pentru că „Mult m-am gândit şi nu mi-a venit în minte un nume de o rezonanţă mai mare decât „Ziarul de Gardă”.

Astăzi acest pretins ziar a publicat un articol scris de Victor Nicihituş, care a făcut jurnalism pentru NIT, N4, „Serebreanîi Dojdi”şi alte instituţii media din Moldova, care este, pe lângă Merticariu, practic singurul autor al acestei ediţii cu nume preluat. Acest articol a fost distribuit pe internet cu marca „Ziarul de Gardă”, fiind citat de alte instituţii media care au citat inadecvat numele instituţiei noastre, creând o confuzie nedorită şi manipulatoare.

Solicităm sprijinul colegilor de breaslă şi al organizaţiilor neguvernamentale de media din R.Moldova dar şi din România, să redistribuie acest comunicat al „Ziarului de Gardă”, dar şi să informeze pe toate căile posibile opinia publică cu privire la preluarea, contrar normelor etice şi jurnalistice, a denumirii instituţiei noastre şi a folosirii numelui nostru în scopuri de manipulare politică.

Pe această cale, rugăm şi alţi stagiari care au beneficiat de sprijinul „Ziarului de Gardă”, pentru a deveni jurnalişti, să nu abuzeze de buna intenţie a redacţiei şi de toate lucrurile învăţate aici, pentru a-şi atribui false nume, false merite sau beneficii.

Echipa Ziarului de Gardă

Chisinau, 16 mai 2011