Principală  —  IMPORTANTE   —   Ultima oră! Judecătorii anchetați pentru…

Ultima oră! Judecătorii anchetați pentru complicitate la spălare de bani în dosarul „Laundromat”, scoși de sub urmărire penală de Procuratura Anticorupție. Cer CSM-ului restabilirea în funcții

Procuratura Anticorupție a decis să-i scoată de sub urmărire penală pe judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Ordonațe în privința acestora au fost emise încă în luna septembrie, dar deciziile nu au fost anunțate public de către organele procuraturii. 

Scoaterea foștilor și actualilor magistrați de sub urmărire penală în acest dosar influențează și celălalt dosar în care aceștia figurează, cel privind „pronunțarea unor decizii contrare legii, soldate cu urmări grave”, care se examinează în instanța de judecată.

Totodată, ordonanța procurorilor face posibilă revenirea în funcțiile de judecători a celor care, între timp, nu plecaseră benevol din sistemul judecătoresc. ZdG a aflat că o solicitare în acest sens a fost depusă deja în adresa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Ordonanța ar putea influența sentința din dosarul trimis în judecată

Informația despre faptul că judecătorii vizați în episodul de spălare de bani din dosarul „Laundromat” au fost scoși de sub urmărire penală a fost confirmată pentru ZdG de către Serghei Gavajuc, șeful Procuraturii Anticorupție, dar și de către Gheorghe Ulianovschi, avocat care reprezintă unii judecători vizați în acest dosar. 

„Au fost 15 învinuiți judecători și au fost scoși de sub urmărire penală 13. O persoană era decedată și nu s-a expus asupra statului respectiv și o persoană se află în căutare”, a declarat Serghei Gavajuc.

Gheorghe Ulianovschi ne-a comunicat, la rândul său, că judecătorii au fost scoși de sub urmărirea penală încă în septembrie pe motiv că nu a fost constatată componența de infracțiune. Acesta a mai precizat că ordonanța respectivă ar putea influența și dosarele care se află acum pe masa judecătorilor, în care magistrații sunt cercetați pentru pronunțarea cu bună știință a unor hotărâri contrare legii. 

„Judecătorii au fost învinuiți că au pronunțat hotărâri ilegale, fiind în complicitate, pentru a facilita spălarea banilor. Acum, urmează să vedem ce vor decide judecătorii”, declară avocatul Gheorghe Ulianovschi. ZdG a aflat că, unul dintre motivele pentru care foștii și actualii judecători din Laundromat au fost scoși de sub urmărire penală a fost faptul că îmcheierile emise de ei au rămas în vigoare, nefiind constatată de către o altă instanță de judecată ilegalitatea lor. Acest aspect ar putea fi și argumentul judecătorilor care examinează acum dosarele privind „pronunțarea cu bună știință a unor hotărâri contrare legii” privind achitarea acestora.

Cer revenirea în funcții

ZdG a aflat că o parte dintre persoanele vizate în acest dosar, cele care nu au demisionat, între timp, din sistemul judecătoresc, au depus în adresa CSM o cerere prin care solicită anularea deciziei CSM privind suspendarea lor din funcție. Decizia ar putea să fie luată la următoarea ședință a CSM-ului, de săptămâna viitoare. 

Revenirea judecătorilor în funcție este posibilă pentru că, inițial, procurorul general a solicitat suspendarea celor 17 magistrați vizați în dosarul „Laundromat” pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani. Ulterior, peste o săptămână, după ce CSM acceptase solicitarea procurorului general, acesta s-a adresat repetat la CSM pentru a obține acordul în vederea urmăririi penale a celor 17 magistrați și într-un alt dosar, pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii, dosar remis ulterior în judecată.

La a doua solicitare a procurorului general, magistrații nu au putut fi suspendați din funcție, pentru că ei erau deja suspendați în baza primei solicitări a procurorului general. Acum, după ce primul dosar, cel în baza căruia judecătorii au fost suspendați din funcție a fost clasat, a dispărut practic temeiul juridic prin care aceștia să fie suspendați, astfel că CSM, conform legii, este practic obligat să-i repună pe aceștia în funcție. 

Ordonanța Procuraturii Anticorupție din luna septembrie a fost emisă în contextul în care, într-un răspuns oferit Ziarului de Gardă pe 21 septembrie, reprezentanții Procuraturii Generale precizau că urmărirea penală în dosarul „laundromat” fusese dispusă încă din iunie unui nou grup de urmărire penală din cadrul Procuraturii Anticorupție, care investighează cazul prin prisma mai multor articole: spălarea banilor, abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu etc. 

„Totodată, reieșind din faptul că proveniența banilor din așa-zisul „laundromat rusesc” până la moment nu este stabilită, autoritățile ruse neprezentând în acest sens informația relevantă solicitată, investigațiile prin prisma art. 243 Cod penal – spălarea banilor au fost împiedicate semnificative. Deși, din standardele internaționale rezultă cert că o investigație privind spălarea banilor poate fi începută în lipsa crimei predicat (infracțiune din care rezultă banii spălați), circumstanțele concrete ale speței „laundromatul rusesc” ridică probleme de încadrare juridică și sub aspect probatoriu”, menționa Maria Vieru, procur în secție, Direcția urmărire penală și criminalistică a PG.

În luna septembrie, ZdG a scris că celălalt dosar, în care sunt vizați foștii și actualii magistrați, cel deschis pentru emiterea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii bate pasul pe loc în instanța de judecată, fiind, la patru ani de la remiterea sa în judecată în proces de examinare în prima instanță. 

4 ani de la intentarea dosarului în privința a 17 judecători

Pe 22 şi 23 septembrie 2016, 16 foști şi actuali magistrați primeau mandate de arestare pentru 30 de zile în dosarul spălării a aproximativ 20 de miliarde USD. Inițial, în dosar figurau 17 judecători, doi dintre care au decedat, iar al treilea a reușit să plece din R. Moldova. Celelalte 14 dosare au fost trimise în judecată la început de februarie 2017 şi încă nu au o finalitate.

Cel puțin cinci dintre judecătorii vizați în dosarul „Laundromat” sunt suspendați din funcție. Majoritatea însă au plecat anterior onorabil din sistemul judecătoresc. Iniţial, în dosar figurau 17 judecători. În martie 2016, a decedat Ion Gancear, cel care semna, în iunie 2013, o ordonanţă care viza 710 milioane USD. La scurt timp după reţinerea în acest dosar, a decedat şi judecătorul Iurie Ţurcan, care emitea o ordonanţă similară, de încasare a 700 de milioane USD. În consecinţă, dosarul pe numele său a fost clasat. Un alt judecător vizat în ancheta procurorilor, în privinţa căruia CSM a acceptat să fie investigat, Victor Orândaş, a reuşit să plece din R. Moldova, nefiind găsit și până astăzi, deși este activ pe rețelele de socializare. 

Lista foştilor şi actualilor magistraţi din dosarul „Laundromat”

Serghei Gubenco – judecător, preşedintele Curții de Apel Comrat. Este suspendat din funcţie prin hotărârea CSM din 20 septembrie 2016.

Iurie Hârbu – judecător, Judecătoria Teleneşti. Este suspendat din funcţie prin hotărârea CSM din 20 septembrie 2016. Prin hotărârea CSM din 6 martie 2018, Hârbu este transferat de la sediul Central la sediul Teleneşti al Judecătoriei Orhei.

Garri Bivol – judecător, Judecătoria Chişinău. Este suspendat din funcţie prin hotărârea CSM din 20 septembrie 2016.

Serghei Popovici – judecător, Judecătoria Comrat. Este suspendat din funcţie prin hotărârea CSM din 20 septembrie 2016.

Sergiu Lebediuc – judecător, Judecătoria Chişinău. Este suspendat din funcţie prin hotărârea CSM din 20 septembrie 2016.

Ghenadie Bârnaz – ex-judecător, Judecătoria Râşcani, Chişinău. La 20 martie 2018, în timpul examinării dosarului penal, şi-a dat demisia onorabilă din sistem. Preşedintele Igor Dodon a semnat decretul la început de aprilie.

Ştefan Niţă – ex-judecător, CA Chişinău. Şi-a dat demisia onorabilă din sistem în mai 2018, chiar în timpul examinării dosarului penal.

Valeriu Gâscă – ex-judecător, Judecătoria Râşcani, Chişinău. Şi-a dat demisia onorabilă din sistem în decembrie 2012. Din septembrie 2013, deține licenţă de avocat.

Igor Vornicescu – ex-judecător, Judecătoria Râşcani, Chişinău. Şi-a dat demisia onorabilă din sistem în august 2012. În noiembrie 2012, a obţinut licenţă de avocat.

Gheorghe Gorun – ex-judecător, Judecătoria Râşcani. Şi-a dat demisia în martie 2014.

Aurica Us – ex-judecătoare la Judecătoria Comercială de Circumscripţie. Şi-a dat demisia în iulie 2013.

Liliana Andriaş – ex-judecătoare la Judecătoria Comercială de Circumscripţie. A plecat din sistemul judecătoresc în ianuarie 2014. Astăzi profesează avocatura.

Mihai Moraru – ex-judecător, Judecătoria Ungheni. Şi-a dat demisia în noiembrie 2015.

Gheorghe Marchitan – ex-judecător, Judecătoria Căuşeni. Şi-a dat demisia onorabilă în decembrie 2011.