Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Ameninţat cu moartea ca să…

Ameninţat cu moartea ca să nu spun adevărul

265-damianAm citit zilele trecute în Ziarul de Gardă articolul «Judecătorul din iad (V): 7 aprilie – fete torturate», continuare a altor articole din ciclul «Judecătorul din iad».

La 7 aprilie aproape fiecare cetăţean căruia nu-i era indiferent destinul statului nostru a avut de suferit în urma evenimentelor: părinţi, fraţi, surori, soţii, copii – eram atunci toţi cu sufletul la gură.

Personal am fost dus la Comisariatul de Poliţie, fiind luat din stradă, noaptea, ca pe vremea NKVD-ului. Când eram bătut la Comisariat timp de 2 zile, mi-am pierdut cunoştinţa de câteva ori. Printre bătăi, auzeam indivizii purtând cagule vorbind între ei: „Uite, încă unul îi gata!”. Am fost scos afară la aer ca să-mi revin şi să fiu bătut din nou până la leşin, şi aşa timp de 2 zile. Am spus-o şi o mai spun: am scăpat ca prin miracol cu zile.

Nu îmi voi găsi liniştea niciodată, ştiind că în acest fel au fost omorâţi câţiva tineri în timpul acelor evenimente. În numele lor, din ziua în care am fost eliberat din închisoare, mi-am zis că voi denunţa public acest regim criminal şi voi spune tot ce ştiu despre 7 aprilie 2009, chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa spunând adevărul.

Precizez aici că am fost ameninţat cu moartea. Mi s-a spus că voi fi omorât eu şi familia mea de către indivizii mascaţi, atunci când eram torturat şi ceream avocat, când spuneam că voi spune presei despre ce mi s-a întâmplat.

De îndată ce am fost eliberat din închisoare, fiind printre primii tineri eliberaţi, am contactat mass-media, ca să aduc mărturii, vorbindu-le despre chinurile la care erau supuşi tinerii arestaţi. Misiunea noastră este prea importantă ca să ne temem de ameninţările cu moartea: misiunea noastră, a tinerilor, este de a ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană.

Fetele care au suferit atunci şi sunt victime ale evenimentelor din aprilie 2009 nu trebuie abandonate în disperare şi durere, cu demnitatea lezată şi sufletul rănit. Guvernul actual ar trebui să le aducă acasă din Italia, să le asigure protecţie şi asistenţă. Acesta ar fi un exemplu că în statul nostru justiţia stă în capul mesei şi ar încuraja tinerii care au dat jos, prin proteste paşnice, ultima dictatură atunci.

Fără să vreau, citind articolele din ZdG, am trăit din nou momentele din aprilie 2009. Mi-au revenit în minte toate trăirile oamenilor: durerea, speranţa schimbării, lacrimile, căutarea cu disperare a victimelor prin comisariate, teroarea, crimele. Vrem nu vrem, ne punem nişte întrebări: Câte dintre aceste cazuri au fost elucidate de atunci? Ce au obţinut acele victime? Câţi dintre criminali au fost descoperiţi? Câţi membri ai organelor de drept care au aplicat comanda atunci, au lovit în oameni şi au ucis au fost demişi şi traşi la răspundere?

Să nu uităm că Europa stă cu ochii pe noi, iar viitorul R. Moldova este în familia europeană. Uniunea Europeană alocă fonduri de susţinere şi dezvoltare statului nostru, însă are nevoie, în schimb, să se convingă că lucrurile avansează, inclusiv în domeniul justiţiei şi respectării drepturilor omului.

Damian Hîncu, 
student la Drept, 
Franţa, 22 februarie 2010