Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Filat spune câți bani i-a…

Filat spune câți bani i-a plătit lui Popa. Cum a reacționat la declarațiile despre căsnicia cu avocata Cristina Bancu

Vlad Filat susține că o sumă de circa 13 milioane de lei a fost transferată către biroul de avocați al lui Igor Popa, care a făcut miercuri mai multe acuzații la adresa liderului PLDM.

Ex-premierul a subliniat că deține acte care confirmă transferurile realizate, unele de către rudele acestuia.

Printre plăți, el a enumerat: 9 milioane 323 de mii de lei, 2 milioane 390 de mii, 1,22 milioane de lei.

„Este vorba despre vreo 13 milioane de lei. Nu știu dacă au mai fost situații ca un om să plătească atâția bani, majoritatea plătiți de rudele mele, și să fie, în rezultat, condamnat la 9 ani de închisoare și toate consecințele.

Urmează să clarificăm cum bunurile confiscate i-au fost transmise lui Popa, pe care el le-a vândut. Este o valoare mare, nu voi da cifra, iar în factura de după vânzare a fost inclusă nici 10% din valoarea reală a obiectelor”, a declarat Filat.

Cât despre afirmațiile că s-a căsătorit cu Cristina Bancu, avocată în cadrul biroului condus de către Popa, „ca să nu achite facturile”, el a spus că „i-aș da un singur răspuns: pur și simplu, m-aș duce și i-aș da un pumn în bot, bărbătește”.

„Nu pot face acest lucru, pentru că sunt eliberat condiționat și asta ar însemna un risc și o plată mult prea mare pe care trebuie să o plătesc. Poate să o ia cum vrea: amenințare, e treaba lui.

Din păcate, trebuie să vă spun că nu sunt căsătorit. Asta tot ține de modul cum el prezintă lucrurile”, a continuat el.

În același timp, liderul PLDM a menționat că pe dosarul acestuia „au lucrat mai mulți avocați, unii lucrează și actualmente cu mine, ei au plecat din biroul lui Popa pentru că nu au vrut să continue să distrugă un om”.