AUDIO/ O relaţie ascunsă din justiţie, negată de judecător, dar deconspirată de… mama sa

O familie din Chişinău a reuşit să obţină confirmarea unei relaţii de rudenie ascunse ani în şir de către un judecător de la Curtea de Apel Chişinău, promovat în 2017 de la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana, şi un avocat cu o experienţă de peste 15 ani în domeniu. Agenţia Servicii Publice, Consiliul Superior al Magistraturii şi instanţele de judecată, fie au refuzat să ofere informaţii la subiect, fie au negat veridicitatea relaţiei de rudenie. Aceasta a fost însă confirmată chiar de către mama judecătorului, care, într-o convorbire înregistrată, a oferit detalii despre relaţia „secretă” dintre judecător şi avocat. Printr-un răspuns remis Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi printr-un mesaj trimis în adresa ZdG, magistratul neagă relaţia de rudenie cu avocatul Volcov, care a fost reclamant pe dosar și căruia i-a dat dreptate într-un litigiu civil pe care l-a examinat.

În 2014, Vasile Gociu l-a angajat în calitate de avocat într-un litigiu civil pe Vladimir Volcov. Ulterior, însă, chiar cei doi au ajuns să se judece. Iniţial, părţile au semnat un contract de asistenţă juridică pentru suma de o mie de euro. După ce a obţinut câştig de cauză pe acel dosar, avocatul Volcov a cerut de la Vasile Gociu încă o mie de euro, „onorariu de succes”, făcând referire la un contract pe care Vasile Gociu susține că nu l-a semnat și în care nu era prevăzută clauza suplimentară pentru „onorariu de succes”. Pentru că Vasile Gociu a refuzat să plătească, susţinând că semnătura de pe acel contract nu-i aparţine, fiind falsă, părţile au ajuns în judecată. Vasile Gociu precizează că lui nu i-a fost eliberat un exemplar al contractului, fapt recunoscut și de Vladimir Volcov în ședințele de judecată ulterioare. Volcov a declarat în fața judecătorului că avocatul nu este obligat să elibereze un al doilea exemplar al contractului clientului său.

Cu excepţia CSJ, toate instanţele i-au dat dreptate avocatului

Dosarul a fost repartizat prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) judecătorului Igor Mânăscurtă, pe atunci magistrat la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana. În mai 2017, Mânăscurtă a admis cererea depusă de avocatul Volcov şi a dispus încasarea de la Vasile Gociu a sumei de o mie de euro, şi a dobânzii de întârziere în sumă de 176,4 euro. Totodată, s-a dispus încasarea de la familia Gociu  a sumei de 9,74 mii de lei,  cheltuieli de judecată pe care le-a suportat Volcov, care, deși este avocat cu stagiu, și-a angajat un alt apărător care să-i reprezinte interesele în acel proces.  Magistratul Igor Mânăscurtă nu a ţinut cont de faptul că, în perioada examinării dosarului, Vasile Gociu a depus o cerere, solicitând numirea unei expertize pentru a stabili autenticitatea semnăturii din contract. Cu două luni mai devreme, prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Igor Mânăscurtă a fost promovat la Curtea de Apel (CA) Chişinău. A rămas însă la Judecătoria Chişinău pentru a finaliza dosarele pe care le avea în procedură.

La CA Chişinău, dosarul a ajuns la judecătorii Ana Panov, Liuba Pruteanu şi Vitalie Cotorobai. Aceştia au respins apelul lui Vasile Gociu, motivând că nu există în dosar o cerere privind efectuarea expertizei semnăturii. În aprilie 2018, însă, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), prin judecătorii Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru, Mariana Pitic, Nicolae Craiu şi Ala Cobăneanu a casat decizia CA şi a trimis cauza la rejudecare, constatând necesitatea unei expertize care ar demonstra autenticitatea semnăturii lui Vasile Gociu, dar și că există în dosar o cerere de efectuare a expertizei.

La CA Chişinău, dosarul a fost repartizat completului de judecată devenit celebru după anularea rezultatelor alegerilor locale din Chişinău: Vladislav Clima, Ecaterina Palanciuc şi Ala Malîi. Aceștia au respins cererea de efectuare a expertizei ca fiind neîntemeiată, iar ulterior au respins și apelul depus de Vasile Gociu, dosarul urmând să ajungă iarăşi la CSJ.

Judecătorii Ala Malîi, Vladislav Clima, Ecaterina Palanciu

Judecătorul informează CSM că avocatul „nu-mi este unchi ori altă rudă apropiată”

Vladimir Volcov

Între timp, familia Gociu a aflat că judecătorul Igor Mânăscurtă ar fi rudă cu avocatul Vladimir Volcov, căruia i-a dat dreptate pe când făcea justiţie la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana. Pentru a confirma relaţia de rudenie dintre cei doi, familia a venit cu un demers în adresa Agenţiei Servicii Publice, cerând confirmarea relației de rudenie dintre judecătorul Igor Mânăscurtă şi avocatul Vladimir Volcov. Instituţia, însă, a refuzat în două rânduri să ofere asemenea informaţii, făcând referire la confidenţialitatea datelor cu caracter personal și redirecționându-i la CSM. Totodată, demersuri similare au fost adresate şi la CSM, dar și la CA Chisinau.

La 24 mai 2018, printr-o notă informativă, judecătorul Igor Mânăscurtă a informat CSM că nu se află în relaţii de rudenie cu avocatul Vladimir Volcov. „La examinarea cauzei, m-am condus doar de prevederile legale, nu am încălcat careva drepturi şi interese ale justiţiabililor, în special ale petiţionarului Gociu Vasile. Cu referire la imputarea încălcării principiului independenţei şi imparţialităţii vis-a-vis de cele invocate de petiţionarul Gociu Vasile, declar cu toată responsabilitatea că Volcov Vladimir, reclamant pe cauza menţionată mai sus, nu-mi este unchi ori altă rudă apropiată, iar mama mea nu este sora acestuia. Alte temeiuri de a-mi declara abţinerea de la examinarea cauzei nu am avut. Consider că sesizarea făcută de petiţionarul Gociu cu referire la lipsa de imparţialitate, obiectivitate şi comportament demn, care contravine normelor de conduită profesională din partea mea la examinarea cauzei cu implicarea acestuia, o consider neîntemeiată, din care motiv solicit respingerea acesteia”, se spune în răspunsul oferit de judecător.

Ulterior, la 13 iunie 2018, prin altă notă informativă, judecătorul Mânăscurtă a informat repetat CSM că mama sa nu este sora lui Volcov, precum invoca iniţial familia Gociu, până la căsătorie, ea având numele de familie Cazacu, fiind născută în satul Ciutuleşti, r. Floreşti. Bazându-se pe aceste declaraţii, la 14 iunie 2018, Inspecţia Judiciară de pe lângă CSM a respins solicitarea familiei Gociu de a-l pedepsi disciplinar pe judecătorul Mânăscurtă, dar şi pe alţi doi magistraţi care au examinat acest dosar, Vladislav Clima şi Ala Malîi, foşti colegi ai lui Mânăscurtă la Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana.

Mama judecătorului confirmă relaţiile de rudenie: „Ei ţin legăturile astea”

Finalul nu a fost însă aici. Familia Gociu nu a renunţat la ideea de a demonstra că între judecătorul Mânăscurtă şi avocatul Volcov există, totuşi, o relaţie de rudenie. Astfel, având la bază informaţia furnizată de judecător în nota informativă adresată CSM, Vasile Gociu, însoţit de fiul său, a plecat la Ciutuleşti, r. Florești, iar de acolo, în or. Fălești. Cei doi au găsit-o pe Iulia Mânăscurtă, mama judecătorului Igor Mânăscurtă. Sub pretextul că au nevoie de serviciile avocatului Vladimir Volcov, aceştia au purtat un dialog cu mama magistratului, care a confirmat relaţia de rudenie dintre familia sa şi cea a avocatului Volcov.

Femeia le-a spus celor doi că fratele soţului ei, decedat între timp, e căsătorit cu sora avocatului Vladimir Volcov. „E cumnatul nostru, dar trăieşte în Chişinău. Fratele soţului meu o ţine pe sora lui…. Volodea e în Chişinău. E un avocat foarte bun… Noi suntem rude apropiate”, le-a spus Iulia Mânăscurtă, fiind înregistrată audio, iar ulterior şi video de către familia Gociu.

„În procesul ista de lucru, ei ţin legăturile astea, că în procesul de lucru Volcov de multe ori are dosare prin Igor, prin Igor are diferite dosare şi atunci îl ia pe dânsul ca apărător. Dar, n-are voie să-l ia ca avocat. Judecătorul e tras la răspundere dacă…. Dar, ei se înţeleg. Dacă este posibilitate bine, dacă nu, nu…”, le-a mai zis mama magistratului.

Descifrarea convorbirii purtate de familia Gociu cu mama judecătorului Igor Mânăscurtă

Judecătorul refuză să discute la subiect. „Mă aflu în concediu”

Igor Mânăscurtă

Pe Igor Mânăscurtă nu l-am găsit la sediul CA Chişinău, acesta fiind în concediu. Contactat telefonic, după ce a auzit subiectul la care dorim să discutăm, ne-a anunţat că nu poate vorbi, cerându-ne să revenim mai târziu. Ulterior, nu a mai răspuns la apeluri. Printr-un sms i-am relatat circumstanţele cazului şi l-am rugat să se pronunţe. În răspunsul primit nu se face însă vreo referire la relaţia de rudenie cu avocatul Vladimir Volcov. „Mă aflu în concediu până pe 10 septembrie. Când revin la serviciu, o să mă expun la subiectele abordate prin intermediul purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel”.

Ulterior, după ce am insistat, judecătorul ne-a trimis un alt sms prin care neagă, din nou, relaţia de rudenie cu avocatul Volcov. „Nu sunt rudă cu Volcov Vladimir, nu am colaborat şi nu mă aflu în nicio relaţie cu acesta”, ne-a transmis Mânăscurtă. Întrebat despre faptul că mama sa a vorbit despre relaţiile lor de rudenie, judecătorul a menţionat că „nu putea mama să spună ceea ce nu este adevărat”. Ulterior, după ce i-am propus să ne întâlnim pentru a-i arăta înregistrările, judecătorul a mai revenit cu un mesaj. „La moment, mă aflu la tratament şi nu sunt în posibilitatea să vin la întâlniri. Totodată, mama nu a făcut careva declaraţii oficiale pe subiectele abordate. În situaţia în care familia Gociu a obţinut, clandestin, prin încălcare de lege (a dreptului la viaţa privată şi a dreptului de proprietate) anumite înregistrări video şi audio, acestea nu pot fi puse la baza unor investigaţii şi concluzii care se pretind a fi obiective şi întemeiate”, zice Mânăscurtă.

Conform magistrat.md, Igor Mânăscurtă este judecător din 1997, când a fost numit în funcţie la Judecătoria Bălţi. A fost promovat la Chişinău, iar în 2002 a fost numit vicepreşedinte al Judecătoriei Ciocana, instanţă de unde a fost promovat la CA Chişinău în martie 2017. Iniţial, Dodon a respins candidatura sa, pentru că ar fi avut dubii vis-a-vis de integritate, dar nu s-a mai opus, după ce CSM l-a propus repetat.

ZdG a scris anterior că Igor Mânăscurtă, fost magistrat la Judecătoria Ciocana, Chişinău, e căsătorit cu Carolina Mânăscurtă-Pascari, avocată la biroul „Fenix”. Coincidenţă sau nu, acest birou e amplasat chiar lângă Judecătoria Ciocana, instanţă unde a activat timp de 15 ani judecătorul Igor Mânăscurtă. Tatăl soţiei judecătorului, Ghenadie Pascari, este şi el avocat în acelaşi birou. Din 2018, Igor Mânăscurtă este membru al Colegiului Disciplinar de pe lângă CSM, organ abilitat să pedepsească judecătorii care comit abateri de la lege. Conform Legii cu privire la statutul judecătorului, acesta trebuie „să se abţină de la fapte care dăunează intereselor serviciului şi prestigiului justiţiei, care compromit cinstea şi demnitatea de judecător, provoacă îndoieli faţă de obiectivitatea lor”.

Avocatul întrerupe discuţia când este întrebat despre sora sa. „Asta este murdărie”

Vladimir Volcov

Şi Vladimir Volcov a refuzat să discute cu noi la subiectul relaţiei de rudenie dintre el şi judecătorul Mânăscurtă. Deşi în urmă cu aproximativ două luni ne convingea că nu ar fi în relaţii de rudenie cu magistratul, acum, acesta a închis telefonul când i-am oferit detalii despre legăturile dintre familiile Volcov-Mânăscurtă. „Nu sunt rudă”, ne-a zis, iniţial, Volcov. Când l-am întrebat despre sora sa, Irina, acesta a sistat discuţia. „Vă spun sincer că asta este murdărie şi nu are rost să vorbim la telefon”, a punctat avocatul, după care a închis.

Am revenit, iar Vladimir Volcov a precizat că „nu sunt în Chişinău, sunt în concediu, în primul rând. Eu vă spun că tema nu este de perspectivă, că este murdară şi nu este adevărată”. După ce am început să-l întrebăm, repetat, despre sora sa, avocatul a întrerupt apelul şi a deconectat telefonul. Nu a răspuns nici la sms-ul pe care i l-am trimis cu explicarea cazului şi solicitarea poziţiei sale. Conform informaţiilor de pe portalul Uniunii Avocaţilor, Vladimir Volcov, în vârstă de 71 de ani, deţine licenţă de avocat din 2002. El deține titlul de decan al avocaturii și este membru al grupului de fondatori ai Asociației “Decanilor și Veteranilor al Avocaturii din R.Moldova”.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. vasile

    Bravo ziarul de garda. Bravo Victor Mosneag. Profesionisti. Cit despre incorect-numitii judecatori, se confirma inca o data ca sunt o haita care promoveaza injustitia in Moldova. Sunt peste hotare si urmaresc cu dezamagire situatia din Republica Moldova, care degenereaza si nu stiu cum traiesc oamenii in asa conditii.

Leave a Reply to vasile Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *