Mihaela Jardan, medic neurolog în Germania: „În spitalele din Moldova încă mai sunt folosite medicamente ineficiente şi exagerat de scumpe”

– De ce aţi decis să plecaţi din R. Moldova?

– Am plecat pentru că nu puteam creşte sub aspect profesional, dar şi din cauza remunerării proaste a medicilor. Consider că e corect ca un medic să aibă un salariu decent, luând în considerare pregătirea, munca extrem de responsabilă, stresantă. Remarcile de felul „ai dat jurământul lui Hipocrate şi eşti obligat să munceşti în orice condiţii” le consider deplasate.

– Cum a fost să vă adaptaţi în altă ţară?

– Am făcut Facultatea de Medicină la Bucureşti. Am fost plecată devreme de acasă, fiind „forţată” de împrejurări să devin mai repede independentă, iar mai târziu să mă adaptez uşor oriunde. Până a pleca definitiv în Germania, m-am aflat, timp de şase luni, într-un proiect de cercetare, la Clinica Universitară „J. W. Goethe” din Frankfurt pe Main. Această experienţă m-a ajutat să învăţ mai repede germana, să cunosc sistemul de sănătate german, ceea ce mi-a făcut mai simplă adaptarea.

– Proveniţi dintr-o familie de medici. Cum v-a influenţat asta în alegerea viitoarei dvs. profesii?

– Foarte mult. Tatăl meu, medic neurolog, mă lua după şcoală la el în cabinet, unde petreceam mult timp. În mod paradoxal, tot tata a fost împotrivă ca eu să fac Facultatea de Medicină. Nu m-am gândit nicicând că aş putea deveni altceva decât medic.

– Cum trece o zi din viaţa unui neurolog?

– Într-un spital din Germania, programul oficial de lucru începe la 7:30 şi se termină la 16:30. Fiecare are responsabilităţi bine definite. Dacă eşti responsabil de Urgenţe şi de Stroke Unit – Unitatea de Accident Vascular Cerebral, atunci e un program destul de încărcat. Pe lângă programul obişnuit, mai sunt gărzile de 24 de ore, câte 5-6 pe lună. Ritmul de muncă e unul alert şi trebuie să te organizezi bine ca să le reuşeşti pe toate.

– Ce diferenţe observaţi între medicina practicată la noi şi cea de peste hotare?

– Sunt multe diferenţe şi mi-ar lua mult timp să le enumăr. Ceea ce se practică în Moldova la ora actuală, cu anumite excepţii, e departe de medicina modernă. Cred că durata medie de viaţă a populaţiei, strângerile repetate de fonduri pentru tratament peste hotare spun multe despre sistemul medical din Moldova.

– Ce îi lipseşte sistemului de sănătate de la noi?

– Sistemului de sănătate din Moldova îi lipsesc bani şi oameni competenţi care să-i gestioneze corespunzător.

– Cum vedeţi implicarea factorilor politici în sistemul de sănătate?

– Din ce am citit şi discutat cu doctorii din Moldova, se pare că politicul e implicat peste tot. Nu ai cum să dezvolţi un sistem performant de sănătate, dacă funcţiile de conducere sunt ocupate în dependenţă de apartenenţa la un partid şi nu neapărat de competenţa persoanei.

– Deseori s-a vorbit despre aşa-zise înţelegeri între medici şi farmacii sau producători de medicamente la noi. Cum vă par aceste practici? Sunt ele corecte faţă de pacient?

– Aceste practici sunt, din păcate, frecvent întâlnite în Moldova. Fenomenul a luat amploare din cauza remunerării proaste a medicilor. Pentru tratament e importantă substanţa activă administrată, aşa că, sub aspect medical, nu e nimic dramatic dacă îi recomanzi pacientului Ibuprofen de la o anumită firmă şi nu de la alta. Diferă doar costul. Faţă de pacient, însă, e injust, el fiind manipulat de autoritatea medicală şi, deseori, obligat să ia medicamente mai scumpe, în condiţiile în care pe piaţă sunt alternative mai ieftine, la fel de bune.

Totuşi, mie mi se par mai grave înţelegerile dintre producătorii de medicamente şi spitale. Constat cu tristeţe că în spitalele din Moldova mai sunt folosite medicamente complet ineficiente, exagerat de scumpe.

– Ce mituri în materie de neurologie mai există încă în R. Moldova, deşi au dispărut de mult în alte state?

– Sunt multe şi nu numai în neurologie. Cel mai răspândit ar fi mitul „tensiunii intracraniene”, diagnostic frecvent folosit pentru afecţiuni ce nu au nimic în comun cu hipertensiunea intracraniană. Vertijul (ameţeala) e frecvent diagnosticat şi tratat greşit. În general, se exagerează cu administrarea medicamentelor, mai ales în formă intravenoasă şi intramusculară. În Germania, de exemplu, în departamentul nostru, unica injecţie ce se administrează intramuscular e cea de vitamina B12 (în anumite afecţiuni şi nu foarte frecvent). Din cauza complicaţiilor posibile, injecţia în muşchi e administrată de multe ori de medic şi nu de asistenta medicală.

– De ce are nevoie un bun neurolog? Ce credeţi că le lipseşte neurologilor din Moldova?

– Un neurolog bun are nevoie de o pregătire profesională continuă – congrese, conferinţe, cursuri – şi de posibilităţi vaste de diagnostic. Neurologilor din Moldova le lipseşte accesul nelimitat la posibilităţi de diagnostic modern. Neurologia modernă înseamnă să ai acces 24/24 la un examen al creierului prin tomografie computerizată, ăsta ar fi minimul de investigaţie. Dacă în Chişinău e posibil, la periferie rămâne a fi un lucru irealizabil, vorbesc aici de spitalele raionale, care, teoretic, ar trebui să fie mai bine dotate. Radiografiile craniului, făcute din lipsa de alternativă, sunt depăşite şi aproape că nu se mai folosesc in Europa.

– În ce moment ar fi bine să ne adresăm unui medic neurolog?

– Neurologia e o specialitate îngustă, care se ocupă de maladii destul de specifice. Ideal ar fi dacă pacientul s-ar adresa iniţial medicului de familie, exceptând cazurile de urgenţă, şi acesta l-ar direcţiona ulterior către un medic specialist. În Moldova, se confundă deseori neurologul cu psihiatrul. Multe maladii (depresie, anxietate etc.) sunt tratate de către medicul de „nervi’”. Ca să fie clar, neurologul tratează maladii în care există o leziune organică concretă a sistemului nervos – creier, măduva spinării, nervi. Ceea ce ţine de psihic ar fi bine să fie lăsat în competenţa psihiatrilor, care au o experienţă mult mai vastă în domeniu.

– În ce cazuri nu ar trebui să ne apucăm să tratăm durerile de cap fără a consulta un medic?

– Există o regulă în neurologie: orice durere de cap frecventă sau care îşi schimbă caracterul obişnuit, sau apărută de novo, trebuie investigată prin Rezonanţă Magnetică Nucleară – de preferat, din cauza lipsei iradierii, sau Tomografie Computerizată – de preferat în cazuri de urgenţă, pentru că durează mai puţin. După ce au fost făcute examinările respective, se administrează tratamentul corespunzător.

– În materie de neurologie, ce diagnoze sunt mai frecvente în R. Moldova? Care-i cauza acestor afecţiuni?

– Nu cunosc date statistice, dar presupun că e vorba de accidentul vascular cerebral, durerile de cap şi vertijul (ameţeala). Accidentul vascular cerebral nu e decât o consecinţă a bolilor interne netratate sau insuficient tratate – hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boli de inimă, dar şi un mod de viaţă nesănătos. În momentul în care în Moldova va funcţiona mai bine sistemul medicilor de familie, care pun accentul pe profilaxia şi tratarea corectă a maladiilor cronice plus educarea populaţiei, o să scadă gravitatea accidentului vascular cerebral şi prognosticul va fi mai favorabil pentru aceşti pacienţi.

– Ce deosebiri în atitudinea pacienţilor faţă de medici aţi observat la noi şi peste hotare?

– În Germania, există un respect reciproc medic-pacient. În Moldova, din păcate, mai puţin. Nu poţi construi o relaţie bazată pe respect, din moment ce ambele părţi sunt extrem de stresate. Vă aduc un exemplu. Ca să fie diagnosticat complet, un pacient e nevoit să treacă mai multe investigaţii. Asta înseamnă diferite spitale şi cabinete, stat la coadă, plătit bani, epuizare psihică şi fizică. De cealaltă parte a baricadei sunt medicii, nevoiţi să lucreze la capacitate maximă, fiind prost remuneraţi. Concluzia e evidentă.

– De ce pleacă medicii din Moldova?

– E simplu, pleacă pentru că s-au săturat să fie bătaia de joc a sistemului de sănătate.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă