(doc) Un procuror sancționat cu „mustrare” ajunge judecător cu acte în regulă

Marți, 6 februarie 2018, Ghenadie Tocaiuc a depus jurământul prin care a fost, primit, oficial, în breasla judecătorilor. Înainte de a îmbrăca roba de magistrat, Tocaiuc și-a dat demisia din Procuratură, unde, anterior, fusese pedepsit disciplinar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu. El a acuzat un minor că ar fi procurat substanțe narcotice „deși învinuirea în această parte nu se confirmă prin nicio probă”, au constatat colegii lui Tocaiuc.

La 23 august 2010, actualul judecător Ghenadie Tocaiuc era procuror la Procuratura Bălți. Pe numele său era intentată o procedură pentru comiterea abaterilor disciplinare și îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu. Temei pentru inițierea controlului de serviciu servise petiția lui M. Talmaci, în care se evoca exercitarea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu de către procurorul Tocaiuc în procesul urmăririi penale, inițiate de Comisariatul de Poliție (CP) Bălți, pe faptul circulației ilegale de substanțe narcotice, fără scop de înstrăinare, în proporții mari.

A învinuit un minor neavând probe?!

„Controlul efectuat a demonstrat că, deși la etapa confirmării urmăririi penale în comiterea infracţiunii menționate se bănuia minorul Gh. Romanenco, cauza penală a fost retrasă din gestiunea CP Bălţi şi transmisă pentru exercitarea urmăririi penale procurorului Procuraturii Bălţi, Gh. Tocaiuc, cu mult mai târziu. În cadrul urmăririi penale, procurorul Ţocaiuc a manifestat o atitudine neglijentă faţă de obligaţiile de serviciu şi nu a întreprins toate acțiunile pentru examinarea completă, obiectivă şi sub toate aspectele a circumstanţelor cauzei. Astfel, la 8 aprilie 2010, procurorul Tocaiuc, făcând uz de probele contradictorii administrate de organul de urmărire penală, l-a pus sub învinuire pe minorul Gh. Romanenco. Ordonanţa emisă de Tocaiuc contravine cerinţelor Codului de procedură penală, deoarece conţine date ce nu corespund materialelor cauzei (ora reţinerii şi depistării substanţelor narcotice indicată nu corespunde realităţii). Pe lângă aceasta, minorului Romanenco i s-a incriminat şi procurarea drogurilor, deși învinuirea în această parte nu se confirmă prin vreo probă”, constatau reprezentanții Colegiului Disciplinar.

„Ulterior, fără a aduce la cunoștința învinuitului și apărătorului său materialele, cauza penală a fost remisă instanței de judecată pentru examinare în fond”, se spune în hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din noiembrie 2010, prin care s-a menținut hotărârea Colegiului disciplinar din 22 octombrie 2010 prin care Tocaiuc a fost recunoscut vinovat de comiterea abaterilor disciplinare și i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară „mustrarea”. Hotărârea Colegiului disciplinar nu a fost contestată de acuzatorul de stat.

A lăsat procuratura pentru a deveni judecător

Ghenadie Tocaiuc și-a început activitatea în justiție în anul 1999, fiind ajutor-interimar al procurorului de Bălți. Potrivit datelor din carnetul de muncă, care se conțin într-o hotărâre a CSM, din 2003 și până la numirea în funcția de judecător, acesta a deținut funcția de procuror în Procuratura Bălți. Tocaiuc a susținut examenul de capacitate la Institutul Național al Justiției cu media 8,20.

În 2016, Tocaiuc începu demersurile pentru a deveni judecător. Atunci, împreună cu procurorii Igor Balmuș, Andrei Mațco și Valeriu Huduba și-au depus candidaturile pentru a participa la concursurile pentru suplinirea funcțiilor vacane de judecători. Cererile acestora au fost admise la 31 martie de către Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor din cadrul CSM. Pe 31 octombrie 2017, Plenul CSM a înaintat Preşedintelui R. Moldova propunerea de numire a lui Ghenadie Tocaiuc în funcţia de judecător la Judecătoria Soroca pe un termen de 5 ani. După ce a examinat candidatura „prin prisma cerințelor impuse magistraților de legislația R. Moldova și de standardele internaționale și, ținând cont de spiritul reformelor în sectorul justiției, care au drept scop recăpătarea încrederii societății în justiție și resimțirea efectelor pozitive scontate din implementarea reformelor”, Igor Dodon a considerat inoportună numirea lui Ghenadie Tocaiuc în funcția de judecător.

Averea noului judecător

Ulterior, Inspecţia judiciară a verificat motivele expuse în informația preşedintelui R. Moldova, referitor la refuzul de numire a lui Tocaciuc în funcția de judecător la Soroca. În scurt timp, acesta a solicitat să fie propus repetat pentru aceeași funcție. Inspecția a constatat că „în activitatea de procuror a acestuia nu au existat factori de risc, conflicte de interese, încălcarea restricțiilor și incompatibilităților impuse de legislație”. Președintele Igor Dodon a semnat decretul, iar Tocaiuc a devenit judecător cu acte în regulă pe 30 ianuarie 2018, documentul fiind publicat în Monitorul Oficial pe 2 februarie, curent.

Conform declarației de avere și interese, Ghenadie Tocaiuc deține un apartament și un teren agricol, primite prin contracte de donație și un automobil de model Renaul Megane, cumpărat în 2015 cu 90 de mii de lei. În 2015-2017, acesta s-a judecat cu două SRL-uri, dar și cu Procuratura Generală după ce a susținut că a investit 31 de mii de euro pentru procurarea unui apartament cu trei odăi în mun. Bălți, dar locuința nu a fost dată la timp în exploatare. Într-un final, în martie 2017, părțile s-au împăcat, iar Tocaiuc urma să intre în posesia unui apartament cu o odaie în Bălți, în contul sumei de 19 mii de euro, bani pe care acesta i-a achitat în avans, anterior, pentru locuința cu 3 odăi.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Alex

    Băiatul a lucrat 19 ani în procuratură și în aceeași funcție. Are doar o sancțiune disciplinară. În 2008 a fost recunoscut ca cel mai bun anchetator al procuraturii din RM. Este modest, chiar poate timid. Dar ZDG-ul nu-l interesează situația reală. Toți, probabil, în viziunea lor sunt …
    Domnilor, mai documentațivă înainte de a turna asupra persoanei sau etica jurnalistică moldovenească nu vă permite să fiți imparțiali, să ascultați și cealaltă parte?!

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *