Zahărul de contrabandă, la fel de dulce?

De la începutul acestui an, în R. Moldova a apărut un nou tip de afacere, care s-a dovedit a fi destul de profitabilă şi care a luat amploare foarte rapid. Este vorba despre afacerea cu zahărul de contrabandă. Această maladie a adus deja consecinţe grave atât pentru producătorii locali, cât şi pentru bugetul statului.

Zahăr ieftin într-o ţară săracă

În prezent, R. Moldova este inundată de zahărul ucrainean, surplusul acestuia constituind peste un milion de tone. La capacitatea de consum a pieţei ucrainene, de aproximativ 1,8 mil. tone de zahăr, în 2012, din sfecla crescută pe propriile plantaţii s-au produs 2,2 mil. tone. Cantităţile de zahăr rămase din 2011 au constituit aproape 600 mii de tone. În total, surplusul necomercializat de zahăr ucrainean constituie aproximativ 1 milion de tone. Preţul de cost al acestuia este mai mic decât al celui produs în R. Moldova. Majoritatea fabricilor de zahăr funcţionează utilizând cărbunele ca sursă de energie, iar sfecla de zahăr este mai ieftină, dat fiind faptul că TVA-ul este lăsat integral agricultorilor. Mai mult decât atât, aproximativ o treime din piaţa ucraineană de zahăr este ocupată de aşa-zisul “zahăr în lohn”, care este eliberat de la fabrici agricultorilor în calitate de plată pentru producţia livrată. În consecinţă, preţul zahărului ucrainean nu reflectă costul real al acestuia, iar surplusul unui astfel de produs exercită presiune asupra pieţelor din regiune (de ex., în regiunea Cernăuţi, la bazele en-gros, zahărul este comercializat în medie cu 250-260 de hrivne, adică 380 de lei pentru un sac de 50 kg, preţul unui kilogram de zahăr constituind, respectiv, circa 7,6 lei).

În 2012, în R. Moldova au fost produse 83 tone de zahăr din sfeclă de zahăr, ceea ce corespunde volumului anual utilizat de piaţa noastră internă. “Din cauza unei secete fără precedent, preţul de cost al zahărului moldovenesc a crescut. Creşterea cotei TVA la zahăr de la 8 la 20%, în 2013, de asemenea a condus la reducerea competitivităţii zahărului moldovenesc. Producătorii de zahăr nu pot concura cu zahărul ucrainean provenit din contrabandă şi, în consecinţă, pierd cotele de piaţă interne”, susţine Alexander Koss, preşedintele Uniunii Producătorilor de Zahăr. Astăzi fabricile de zahăr din R. Moldova vând zahărul din depozit la un preţ de 11,5 lei, cu TVA de 20% inclus. Cu amănuntul, el este vândut la un preţ de 12,5—13,8 lei per kilogram.

“Vama nu face nimic”

Zahărul de contrabandă a depăşit deja 56% din piaţa internă a R. Moldova, iar cota de piaţă a acestuia e în continuă creştere. Conform datelor Uniunii Producătorilor de Zahăr, luând în considerare nivelul mediu de consum al zahărului în lunile ianuarie-martie, în ultimii cinci ani (aproape 15 mii tone), precum şi volumul vânzărilor legale ale producătorilor de zahăr, care au constituit 6400 tone în primul trimestru al anului 2013, contrabanda de zahăr în R. Moldova, în această perioadă, va atinge nivelul de aproximativ 8,3 mii tone, adică 56% din volumul comercializărilor pe piaţa internă.

“Aceasta nu mai este o simplă afacere a oamenilor care locuiesc în apropierea hotarelor, ci un fenomen bine gândit şi organizat de un grup criminal, care importă în R. Moldova zahăr în cantităţi enorme. Colegii şi dealerii noştri din nordul R. Moldova ne povestesc cum trec autocamioanele pline cu zahăr fără să fie oprite la frontieră. Vama nu face nimic, acest produs nu este destul de periculos. Principala fisură se află în zona verde sau în linia de frontieră lipsă dintre Transnistria şi Moldova”, a mai spus Alexander Koss.

Principalul focar de contrabandă a devenit Transnistria, unde doar în primele două luni ale acestui an au fost importate, oficial, din Ucraina peste 6 mii tone de zahăr, cantitate ce depăşeşte de câteva ori volumul consumului din regiune. La Tiraspol, preţul unui sac de 50 kg cu zahăr produs la Vinniţa costă, la baza en-gros “Sheriff”, 35 USD (425 lei, respectiv 8,5 lei pentru 1 kg).

Forţele de ordine recunosc că sunt inapte în faţa fluxului masiv de zahăr de contrabandă. “A fost anunţat oficial despre reţinerea a doar două TIR-uri cu 50 tone de zahăr de contrabandă la Căuşeni şi despre arestarea depozitului de pe str. Uzinelor nr. 15, unde au fost depistate 18 tone de zahăr neînsoţite de acte. În presă au mai apărut câteva ştiri care informau despre reţinerea în vamă a contrabandiştilor cu cantităţi neînsemnate de zahăr – 10—20 de saci. Astfel, cantitatea de zahăr reţinută e de câteva zeci de ori mai mică decât volumul de contrabandă de pe piaţă. Se depun eforturi pentru a găsi acel coridor vamal prin care se aduce zahărul”, susţine ofiţerul de presă al Serviciului Vamal.

Cumpărătorii sunt mulţumiţi

A început o acţiune de ambalare masivă a zahărului de contrabandă în pieţele şi în reţelele comerciale din ţară. Doar la Piaţa Centrală din Chişinău s-au depistat patru tipuri diferite de ambalaj pentru zahăr fără a fi indicate numele producătorului şi alte date necesare pentru ambalare. În acelaşi timp, acest zahăr este vândut la un preţ de 10,95—11 lei, care este mai mic decât preţul en gros de la fabrică al zahărului moldovenesc.

Unii comercianţi cunosc faptul că acest zahăr este de contrabandă, dând afirmativ din cap, dar refuzând să discute.

Totuşi o persoană mai curajoasă ne-a dat unele detalii.
— De ce acest zahăr este mai ieftin?
— Nu ştiu, mi l-au adus şi au spus să-l vând la aşa preţ.
— Ştiţi că acest zahăr e de contrabandă?
— Nu cunosc aşa ceva… Şi ce dacă e de contrabandă, nu scrie nicăieri că este interzis să-l vindem. În plus, nici cumpărătorii nu se plâng de acest lucru. Gata, am clienţi, dacă vreţi mai multe detalii, vă dau telefonul şefului.

Cumpărătorii sunt mulţumiţi şi siguri de calitatea produsului achiziţionat. “Cumpăr de fiecare dată de aici. Sunt mulţumită de preţ, pentru că am o pensie mică. Pe lângă medicamente şi comunale, restul merge pe alimente, inclusiv aceste două kilograme de zahăr, care îmi ajung pentru o lună”, spune Maria, pensionară.

“Da, ştiu că acest zahăr este adus din Ucraina, am văzut la televizor. Şi ce dacă e adus? Are acelaşi gust şi e mai ieftin. Ce să fac dacă salariul meu modest mă obligă să economisesc?”, zice Nadejda.

Bugetul pierde surse importante

Pierderile la bugetul de stat, din cauza contrabandei cu zahăr, ar putea atinge suma de 180 mil. lei. Ţinând cont de nivelul actual al preţurilor de vânzare cu amănuntul a zahărului (circa 13,3 lei/kg), pierderile bugetului de stat din cauza contrabandei cu zahăr, în primul trimestru al acestui an, au constituit cel puţin 20 mil. lei. Luând în considerare variaţiile sezoniere ale nivelului vânzărilor de zahăr şi preţul la acesta, pierderile bugetare cauzate de neîncasările TVA din contrabanda zahărului, pentru un an, pot depăşi 108 mil. lei. Adăugând la această sumă rambursarea TVA-ului (circa 73 mil. lei), pentru exportul legal de zahăr (34 mii tone), suma pierderilor la buget de la majorarea cotei TVA la zahăr, în 2013, va constitui cel puţin 180 mil. de lei.

“În 2013, se va înregistra o reducere substanţială a volumului de producţie a zahărului autohton şi a sfeclei de zahăr. Diminuarea bruscă a volumului de vânzări legale ale zahărului, în primul trimestru al anului curent, poate duce la reducerea drastică a proporţiilor de avansare a agricultorilor care cultivă sfeclă de zahăr de către producătorii de zahăr, la scăderea suprafeţelor şi volumului de cultivare a sfeclei de zahăr şi, în consecinţă, la conservarea unor fabrici de zahăr pe o perioadă nedeterminată de timp. În continuare, acest proces va provoca falimentul majorităţii producătorilor de zahăr şi a producătorilor de sfeclă de zahăr”, susţin producătorii de zahăr din R. Moldova.

“Pe parcursul acestor trei luni, de când a fost majorat TVA-ul, noi am observat că organele de stat nu au capacitatea să oprească acest fenomen, nu au nici resurse umane, nici financiare. În felul acesta zahărul ajunge pe piaţa Moldovei fără achitarea oricăror taxe. Noi, producătorii locali, suntem obligaţi să achităm 20% pentru zahărul pe care-l vindem începând cu 1 ianuarie 2013, pe când pentru zahărul comercializat la negru e clar că nu se achită nicio taxă. Având un dezavantaj de cel puţin 20%, noi, desigur, nu putem face faţă acestui fenomen. Unica modalitate este de a înlătura dezavantajul producătorului local legat de taxă, şi atunci, reducând această taxă, noi vom avea deja de la producătorii locali o ofertă competitivă şi atractivă, care ar putea combate fenomenul contrabandei”, susţine Octavian Armaşu, membru al Consiliului Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova.

În situaţia actuală, zahărul de contrabandă se vinde la un preţ de 11 lei. Dacă s-ar fi achitat taxa de 20%, acesta ar fi costat peste 13 lei.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. mihai

    “În 2012, în R. Moldova au fost produse 83 tone de zahăr din sfeclă de zahăr,”.
    Atenţie! nu păpaţi cuvinte, în special la unităţile de masură. În anul 2012 fabricile de zahar au produs 83,0 mii tone de zahăr, dar nu 83 tone

  2. Mery,-adevrul pur si nimic mai mult!

    CU ASA POLITICIENI,   HOTI SI CORUPȚI,    MOLDOVA  A AJUNS   LA ORIZONTUL HAOSULUI  SI  IMORALITATII. SUNTEM   RAMASI  DE A FI  CALCATI IN PICIOARE, CÂRPE DE STERS CIZMELE SI CALOSII.
    Nu de tare mulți ani mă aflu in UE.  NU TOȚI TRĂIESC  IN LUX, DAR ESTE STABILITATE SI GARANTIE SOCIALĂ.  lumea nu se culca si nu se școala in stare  de stres si șoc.  Fiecare se ocupa cu treburile sale, lingivitatea  vieții e destul de Înalta. 
    CU POLIȚIA SI CARABINERII   NIMENI NU VREA PROBLEME. INVERS, TOȚI  O RESPECTA,  SI COLABOREAZĂ CU EI !    
    DAR TOȚI AU FRICA DE FISC. 
    SITUATIA DE AZI  IN REPUBLICÂ  ESTE FOTOGRAFIA GENERALĂ A PALMEI DE PĂMÂNT CU  MAREA  EI  MAJORITATE  DE POPULAȚIE,    CE SE  ZBATE ÎNTRE VIAȚA, FOAME SI MOARTE.   CREDEȚIMA , LA NOI NU SE POATE SCIMBA NIMIC, DAR NIMIC,   PENTRU CA:   
    Timp de   20 ani de independenta  in  MOLDOVA A FOST DISTRUS PROCESUL SI INTERESUL  PROPRIU  DE PRODUCERE,   REPUBLICA FIIND PUSĂ PE LINIA MOARTA A ECONOMIEI ,-  EXISTENȚA SI  DEPENDENTA  DE  IMPORT  TOTAL.  
    Banii  din export   ajung in buzunarile mafiotilor  de eri si de azi,   din parlament si guvern.  Am ajuns sa importam:  
    1.  Sucuri  din poama, tomate, mere, prune, zahăr ! ? 
    2. Țigări,    cand  in  perioada  URSS am crescut si mai crestem   tutun ! ? 
    3. Nu mai zic de frecatei, mivina, zahăr, spirt…
    4. Pulpele de gaina, care peste hotare in marea majoritate  nu se foloseau,    ci mergeau  la fabricarea hranei pentru pisici, câini… 
    5. Si asa la infinit. 
    TOT CE VINE IN  MOLDOVA ESTE IMPORTAT DE    EX -MINIȘTRII, EX- DEPUTATII, EX-AGRARIENII ,  EX-EXȘII … ,  FOSTII NOMENCLATURISTI   LA PUTERE!  
    ASTFEL,    ÎNCEPUTUL  SFARSITULUI   LA   PUS   SANGHELUTA  Si  AGRARIENII,  ACEIAȘI COMUNISTI DE AZI,    vinoveti de faptul ca au nimicit  TOTAL procesul de producere in Republica!  
     TIMP DE 20 ANI,  EI  S-AU  IMBOGATIT, AU  OCUPAT TOATE  CĂILE    DE IMPORT    A TOT CE-I NECESAR   IN   TARA,   DAR     IEFTIN   PESTE HOTARE, CALE DE    IMBOGATIRE RAPIDA A LOR  , DAR SARACIRE  TOTALA A TARII, SI  ACUM SE BAT  INTRE EI   ( rosii, verzii, albastrii, — toti  sunt hoti si criminali),   CA NU CUMVA  SA PIARDĂ  PIAȚA  DE DESFACERE( vindere) . 
    NMANUI  NU-I  IESTE IN CUR DE PRODUCEREA  PROPRIE DIN MOLDOVA! 
    Legea economiei dicteaza reguli si condiții dure între procesele proprii  de  producere  si cele de export-import. Este ideal,  si valuta naționala este in valoare,    când exportul prevaleaza cu mult importul in tara!  
    ESTE UN DIZASTRU   când tari ca Moldova, care nu are  cărbunele,  petrolul   si gazul  propriu,  sa  mai si importe totul din afara, sa mai aibă parte si de mii de firme offshore, care îi rad trimestrial  miliarde din bănci,   si timp de ani de zile nimeni sa nu fie   depistat vinovat  dar mite judecat, sa mai aibă parte si de o armata de ocupatie ,  care i-a ocupat nu o palma de pământ ci o Jumatate  de   hotar in lungul țării, sa mai si ajungă O TARA  OSTATICA,  PARALIZATA  DE  CAPII  PROPRIILOR  INSTITUȚII  !  
    SI NIMENI SA NU  MAI  POATĂ FACE  NIMIC!
    CEAUȘESCU AJUNSESE   SA VADĂ ROMĂNIA  UN FEL DE „BRELOC,,   LA FERMOARUL   PROPRIILOR  PANTALONI.
     CÂND A AJUNS SA   INTELEAGA  CA E MOMENTUL SA  PLECE,  ORI  SA   FACĂ O   SCHIMBARE   A   REGIMULUI  TOTALITAR   COMUNIST  PE UNUL  MAI  DEMOCRATIC,  PT CA ASTA  O  CEREA MOMENTUL ,    SI NU A FACUT- O,   A FOST DISTRUS,  CU TOT CU SOȚIE,  DE PROPRIULUI REGIM COMUNIST,    DE  OAMENII  SAI DE PARTID,   IN MODUL CEL MAI BARBAR, FARA A FI JUDECAT,  PT CA  IN  PROPRUL  REGIM COMUNIST EL SE CREDEA   CARMUOTORUL, PROCURORUL SI JUDECĂTORUL  ROMĂNIEI SI A ROMÂNILOR.   
    Totul are un sfârșit, istoria nu iarta! 
    ATUNCI CÂND SE ÎNTRECE ORICE  MĂSURA  SI  IMORALITATEA  PREVALEAZA  IN TOT SI PESTE TOT   UMANII  SE TRANSFORMA IN ANIMALE, IAR ÎNTRE ANIMALE DOMINA LEGEA SALBATACIEI,-  CEL MAI DE SUS  SI MAI  PUTERMIC  ÎL DISTRUGE PE CEL DE JOS. 
    Asta-i situația in Moldova. Azi !
     Ajunsi suntem la limită , la orizont.  Deși i-am crezut , si i-am votat, pe verzisori  si pe albaștrei, pe galbenei.  I- am   inscaunat, iar ei ne-au  condamnat  la distrugere,   Impunandu-ne   imoralitate totala! 
    Vai de capul poporului  care știe a munci, dar nu știe sa-si ciara  drepturile elementare, sa se apere de dusmanii externi si de lichelele proprii. E ceva egal cu a nu rationaliza nimic, adică un popor cu valoarea zero. 
    Totul are un sfârșit, istoria nu iarta! 

  3. ion

    in loc sa-i certati pe ucraineni,faceti si voi ce fac ei-scoateti tva,scadeti sinecostul,liberalizati piata patriotilor!eu daca fratela mi-ar propune orice produs mai scump ca altcineva ,as cumpara ce-i mai eftin.astz- piata,in opinai mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *