Voluntari împotriva violenţei
Sunt situaţii în care oamenii nu ştiu uneori cui să se adreseze după ajutor. Mai ales atunci când e vorba de exploatare sexuală, de trafic de femei, de abuz asupra copiilor, de violenţă domestică. Mii de persoane nu şi-au spus niciodată tragedia personală, pentru că nu au întâlnit un serviciu care le-ar ajuta să accepte problema şi să caute soluţii. De zece ani, voluntarii organizaţiei „La Strada” cutreieră satele şi oraşele, informând cetăţenii anume despre existenţa acestor probleme şi despre soluţiile acestora.
„Fiica mea a fost vândută de nănaşa ei peste hotare. A reuşit, totuşi, să revină acasă. Sunt bolnavă de cancer şi nu ştiu cât timp mai am, iar fiica mea s-a întors infectată cu HIV. Mi-e frică de ceea ce-l aşteaptă pe copil. Ce se va întâmpla cu el când va rămâne singur?”, asta le-a povestit Alina (nume schimbat) voluntarilor. I-a întâlnit atunci când era măcinată de disperare, neştiind unde să se adreseze. Voluntarii, însă, ştiau foarte bine cum să acţioneze în asemenea cazuri. Au condus-o la specialistul centrului „La Strada”, iar acesta a preluat cazul, pornind un proces de comunicare cu organele de drept, dar şi cu reprezentanţii administraţiei raionale. Prin sate, voluntarii deseori sunt priviţi drept colacul de salvare. Oamenii se apropie să-şi spună problemele, aşteptând un sfat, o ghidare, o consultare.
În 2002, în cadrul Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” a luat startul programul educatorilor „De la egal la egal”. Misiunea iniţială a organizaţiei era prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. Se organizau diverse cursuri, şcoli de vară, în cadrul cărora tinerii voluntari studiau legislaţia, dar şi metode de a comunica cu persoane ajunse în situaţii dificile, construiau portretul potenţialelor victime, studiau metodele de recrutare a acestora. Ulterior, se deplasau în diferite regiuni ale Moldovei, informând populaţia despre pericolul existent. Munca lor consta în distribuirea materialelor informative, în prezentarea materialelor video, dar şi în discuţia cu cetăţenii, în urma căreia depistau tot mai multe cazuri de victime ale traficului şi exploatării.
Ne este frică să acţionăm şi să ne exprimăm
În 2009, centrul „La Strada” a lansat telefonul de încredere pentru femei, după care a preluat încă un domeniu, şi anume prevenirea violenţei în familie. Atunci când consultanţii sau psihologii centrului „La Strada” pleacă în diverse localităţi, li se adresează mai multe persoane, în mare parte femei aflate în dificultate, care necesită sfatul specialiştilor. „Ele se ciocnesc cu diverse forme de violenţă domestică şi îşi doresc să găsească o soluţie fără să divorţeze”, spune Veronica Josan, coordonatoare voluntari la Centrul Internaţional „La Strada”. „Aceste persoane pot să apeleze şi la telefon, unde vor primi o consultanţă gratuită, ba chiar pot solicita asistenţa gratuită a unui avocat”, adaugă aceasta.
Ana Zasaviţchi are 22 de ani şi a devenit voluntară după ce a revenit din Franţa, unde a fost plecată pentru un schimb de experienţă. „Francezii sunt deschişi, au altă mentalitate, gândesc şi acţionează mult mai independent. La noi e viceversa. Ne este frică să acţionăm şi să ne exprimăm”, spune tânăra. Ea consideră că mentalitatea face să avem prea multă violenţă domestică nepedepsită. „Acolo persoanele supuse violenţei nu tac. Au încredere în organele competente specializate. La noi, persoanele sunt mai închise şi mai rezervate, pentru că, din păcate, încrederea în autorităţi nu este la fel de mare”, susţine Ana. În plus, peste hotare, persoana care anunţă un abuz sau o ilegalitate este protejată, pentru ca această situaţie să nu se răsfrângă asupra ei. „La noi, însă, nu se prea oferă această protecţie. Nu există nicio siguranţă”, punctează voluntara.
„Femeia nebătută e ca şi casa nemăturată”
„Deseori femeia nu este privită ca o personalitate cu propriile sale nevoi”, aceasta, potrivit voluntarilor, este concepţia unui număr semnificativ de bărbaţi. Voluntarii remarcă faptul că semnificaţia cuvântului violenţă are mai multe faţete. „Când se pronunţă cuvântul „violenţă”, în primul rând ne gândim la cea sexuală. Este foarte greu să explici că există şi alte forme de violenţă: fizică, psihologică. Populaţia este neinformată şi încercăm să acoperim aceste goluri anume prin informaţia pe care o oferim. În urma dialogurilor, unii îşi analizează propria viaţă şi situaţiile trăite zi cu zi, ajungând la concluzia că sunt sistematic supuşi violenţei psihologice”, relatează Ana Zasaviţchi.
Voluntara îşi aminteşte o dezbatere în afara capitalei, în cadrul căreia era pusă în discuţie tema violenţei domestice. O tânără, timp de o oră, n-a scos niciun cuvânt, iar prietenul acesteia „stătea ca boierul în scaun, cu mâna peste mâna ei. De fiecare dată când îi adresam domnişoarei o întrebare, răspundea el. Când am început să discutăm despre violenţa fizică, el a spus că femeia trebuie să facă ce spune bărbatul, iar dacă nu… femeia nebătută e ca şi casa nemăturată”, relatează Ana cuvintele tânărului. Voluntara susţine că majoritatea celor care văd un atare comportament în familie îl acceptă ca fiind o normalitate. „Ei nu percep femeia ca pe o personalitate cu nevoile sale. Se consideră Dumnezeu. Uneori, în urma discuţiilor, tinerii înţeleg faptul că o formă de violenţă va fi urmată de alta, rotindu-se în acest cerc vicios. Alţii însă nu realizează acest fapt, mai ales dacă în familia lor violenţa este o obişnuinţă”, remarcă voluntara.
Copiii racolaţi pe internet
Copiii sunt cei mai vulnerabili în faţa actelor de violenţă. Formele de abuz sunt multiple, iar capacitatea lor de a comunica unor persoane de încredere despre ceea ce li se întâmplă este minimă. În ultimul timp este foarte extinsă forma abuzului pe internet. În 2013 a fost lansat portalul www.siguronline.md, unde atât copiii, cât şi adulţii au posibilitatea să raporteze mesaje cu un conţinut indecent: materiale cu caracter pornografic, cazuri în care copiii sunt racolaţi sau li se fac diverse propuneri indecente etc. Cele mai multe solicitări sunt expediate prin e-mail şi prin chat. „Deseori, aceste solicitări vin din partea copiilor, care roagă să fie informaţi cum să procedeze când cineva le scrie mesaje urâte, când le-a fost spartă parola sau cineva le-a postat fotografii indecente pe pagină. Deocamdată, sunt mai mult probleme de ordin tehnic”, spune Veronica Josan, coordonatoare de voluntari în organizaţia „La Strada”. Sunt însă şi solicitări din partea părinţilor, care nu ştiu cum să comunice cu copiii lor, nu ştiu cum să le explice restricţionarea timpului petrecut pe internet.
„Informarea oamenilor este cu adevărat necesară. Dacă în Chişinău şi în localităţile urbane subiectul este mai mult sau mai puţin cunoscut, în localităţile rurale situaţia este mai gravă. Tinerii cunosc doar câteva reţele de socializare şi atât. Respectiv, când se confruntă cu o crimă de acest gen, nu ştiu cum să acţioneze”, explică Daniela Moisei, voluntară. Deşi are conexiune la internet, populaţia nu ştie cum să-l folosească şi cum să-şi apere interesele. Din această cauză, „internetul devine mai curând un duşman decât un prieten”, consideră tânăra. Părinţii, la rândul lor, recunosc faptul că nu posedă computerul şi nu pot monitoriza activităţile copiilor lor pe internet.
Deseori, însă, anume după discuţiile în grup încep abordările unor probleme reale. Oamenilor le este ruşine să le discute deschis, cerând consultarea voluntarilor în particular. Deşi voluntarii de sex masculin au o mai mare priză la bărbaţi în cadrul dezbaterilor, prezentând un fel de model, numărul acestora este mai mic în comparaţie cu cel al tinerelor voluntare. „Un băiat are cel mai mare succes mai ales atunci când se discută relaţiile armonioase în cuplu, pentru că tinerii îl văd ca model şi au spre ce tinde”, explică Daniela. Nu oricine, însă, poate deveni voluntar. Anual, se depun circa 80 de dosare de solicitare, dintre care sunt selectaţi 18-20 de tineri. „Dacă tânărul vine să facă voluntariat ca să aibă un plus pentru CV-ul lui, atunci nu ne putem aştepta că se va implica în proiect cu toată seriozitatea. Trebuie să vină din interesul de a contribui la soluţionarea problemei”, explică Veronica Josan.
