Visul deţinutului: LIBERTATEA
După gratii s-a sărbătorit primul sunet cu poezii şi cântece. Totuşi, chiar şi în această zi, visul deţinuţilor minori este să iasă la libertate. O mare parte dintre ei însă revin în detenţie, pentru că nu cunosc un alt mod de viaţă.
Pe 3 septembrie, la Penitenciarul nr. 10 din Goian, deţinuţii minori au avut posibilitatea să-şi revadă rudele şi prietenii cu ocazia primului sunet. Aceştia au pregătit un concert pentru cei apropiaţi. Cea mai mare bucurie a lor însă era să-şi îmbrăţişeze familia, să-şi poată pune capul în poala mamei cel puţin pentru câteva clipe, ocazie care nu este atât de frecventă.
În detenţie nu este viaţă
Vasile este deţinut şi este în clasa a IX-a. Până a începe lecţiile, însă, acesta urmează să susţină examenul de bucătar. Băiatul recunoaşte că meseria dată nu este ceea ce şi-ar dori pe viitor, dar conştientizează importanţa unei diplome. “Trebuie să am o meserie. Nu vreau să lucrez în acest domeniu, dar e bine s-o ştiu pentru mine”, spune tânărul. Visul lui Vasile este muzica. Recunoaşte că de mic i-a plăcut să cânte, însă îi era jenă. Doar fiind încurajat de profesori, a început să-şi etaleze talentul. “La libertate, cântam zilnic. Totuşi, am început să cânt mult prea târziu decât ar fi trebuit. De aceea, vocea încă nu este aranjată, dar muncesc la asta”, explică deţinutul.
Băiatul speră că, atunci când va ieşi la libertate, va continua să exerseze şi va reuşi să formeze o trupă cu care să cânte la nunţi, bucurând invitaţii. Până atunci, Vasile trebuie să muncească, iar în penitenciar, după cum o spune chiar el, are această posibilitate. În timpul festivităţii cu ocazia primului sunet, deţinutul a interpretat mai mlte cântece şi era vădit satisfăcut să se afle în scenă, dar mai ales să fie aplaudat. Penitenciarul din Goian s-a deschis recent, iar Vasile, împreună cu alţi câţiva deţinuţi, a fost transferat aici de la Lipcani.
Tânărul spune că-i plăcea mai mult în fostul penitenciar. Recunoaşte că aici condiţiile sunt mai bune, dar acolo teritoriul era mai mare, simulând, într-un fel, libertatea. Astfel, detenţia nu îl afecta atât de mult. Băiatul nu vrea să-şi amintească ziua când a greşit şi a ajuns pe banca acuzaţilor. În detenţie se află de circa doi ani. În câteva luni, va ieşi la libertate. Susţine că este pregătit să părăsească penitenciarul şi nu-i este frică de viitor. “Sunt de mult timp în detenţie, dar nu m-am obişnuit. Cu aşa ceva nu te poţi obişnui şi nu sfătuiesc pe nimeni s-o facă. Asta nu e viaţă”, spune Vasile, privind în zare şi trăgând pe nări mirosul dulce al libertăţii care adie din cealaltă parte a zidului.
Primul sunet – un prilej de reuniune
La Vasile nu a venit nimeni să-l felicite cu începutul anului şcolar. Părinţii lui sunt stabiliţi cu traiul mai departe şi nu au avut posibilitatea să-i fie alături în această zi. Alţi deţinuţi însă s-au putut bucura de prezenţa celor dragi. Părinţii au venit la festivitate în straie de sărbătoare şi cu buchete de flori care de care mai frumoase. Acestea au fost dăruite colaboratorilor penitenciarului. În primul rând, însă, adulţii au adus de mâncare celor de după gratii, gătindu-le ceva delicios. Ei nu au posibilitate să-şi viziteze apropiaţii prea des. De aceea, primul sunet a devenit totodată un prilej de reuniune cu cei dragi.
În timp ce se apropiau rudele, în întâmpinare le ieşeau câţiva dintre deţinuţi, după care urmau îmbrăţiţări fierbinţi. Părinţii îşi îmbrăţişau copiii cu lacrimi de bucurie că-şi revăd odraslele, dar şi de durere pentru că-i văd întemniţaţi la o vârstă atât de fragedă. Minorii, în mare parte, nu mai voiau să plece de lângă rudele lor, iar câţiva dintre părinţi abia de rezistau să-i vadă în rândurile deţinuţilor. O mamă le-a dorit celor ajunşi în detenţie “să nu mai păşească pe drumul de până acum. Să fie sub cerul liber, alături de părinţi. Le dorim drum bun în viaţă şi să fie ascultători”, spuse femeia, înghiţind în sec.
La rândul său, Liuba Jignea, directoarea Penitenciarului din Goian, le-a urat minorilor ca, “în scurt timp, poate chiar anul viitor, primul vostru sunet sau poate chiar şi ultimul sunet să-l auziţi de la o şcoală din satul/oraşul natal”. Totodată, directoarea instituţiei a înmânat diplome celor mai activi deţinuţi în pregătirea programelor artistice şi educative. Unii luau diplomele emoţionaţi, având grijă să nu le ude ploaia ce cernea. Pentru alţii însă acest eveniment nu părea să aibă o semnificaţie deosebită. Ei şi-au îndoit diplomele, căutând cu privirea un loc unde ar putea să le pună, ca să-şi elibereze mâinile.
Şcoala din detenţie
Câţiva dintre deţinuţi păreau foarte ataşaţi de unii dintre colaboratori, apropiindu-se fie pentru a primi un sfat, fie pur şi simplu pentru ca să stea alături de această persoană. Ana Zaharcenco, specialist asistent social al Secţiei regim de resocializare, ne-a explicat că există o nouă metodă de lucru, conform căreia fiecare colaborator este responsabil de unu sau doi condamnaţi. “Începând chiar de dimineaţă, de la trezire şi până la stingere, eşti responsabil de el. Ai grijă ca el să participe la activităţile care au fost planificate. Ai grijă să meargă la şcoală, să facă temele”, spune Ana Zaharcenco. Astfel, pentru unii dintre deţinuţi, aceste persoane de contact devin cele mai apropiate, după părinţi.
Prezentatorii primului sunet au fost cei obişnuiţi cu viaţa de la penitenciar, un deţinut şi o colaboratoare a instituţiei. Colectivul de pedagogi de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” din Ciorescu, cei care urmează să predea şi la Penitenciarul nr. 10, nu au fost prezenţi la primul sunet, pentru că trebuiau să se prezinte la liceu ca să-şi planifice orarul. Lecţiile în cadrul penitenciarului se vor desfăşura zilnic de luni până vineri. Profesorii vor elabora un orar care să nu coincidă cu orele pe care aceştia le ţin la liceul din Ciorescu. Deţinuţilor minori li se vor preda toate disciplinele de ordine generală, pentru ca să nu fie nicio diferenţiere în diplomă.
Astfel, în incinta penitenciarului sunt deschise trei clase: a VII-a, unde învaţă patru elevi, a VIII-a – şapte elevi şi a IX-a – opt elevi. Totuşi, o diferenţă există. Copiii ajunşi în detenţie provin din diverse medii, majoritatea fiind din familii social-vulnerabile. Mulţi frecventau şcoala doar dacă diriginţii insistau. De aceea, nivelul de pregătire diferă. În acest caz, profesorii sunt nevoiţi să găsească o cale de predare particulară. Mai mult, unul dintre deţinuţi este analfabet. Acesta o va lua de la zero, fiind instruit de un specialist.
O meserie – o şansă de angajare
În noua clădire a instituţiei, sunt două clase de computere şi o bibliotecă vastă, unde vor fi instruiţi elevii deţinuţi. În penitenciar, timpul este organizat astfel încât minorii să fie mereu ocupaţi cu ceva. Pentru aceasta, au fost implementate diverse programe: mâini dibace, sport, limba engleză, computer, ziarul penitenciarului etc, în cadrul cărora aceştia au posibilitatea să-şi dezvolte aptitudinile. În final, minorii vor susţine examenele de absolvire, astfel încât vor putea obţine diploma de nouă clase, pentru ca, deja în libertate, să poată urma un colegiu sau să meargă la liceu.
Cei care deja au terminat şcoala medie, dar şi cei care încă frecventează lecţiile obligatorii, au posibilitate să studieze o profesie, la alegere. Nu este obligatorie studierea unei meserii, însă o mare parte dintre deţinuţi nu ratează această ocazie. Acest lucru le dă o şansă celor care nu vor avea posibilitatea să-şi continue studiile să se angajeze şi să facă un ban pentru ei. Aici vor avea ocazia să studieze trei specialităţi: bucătar, tâmplar şi frizer. Diploma pe care o vor primi în final nu se va diferenţia cu nimic de cea obţinută de un elev aflat în libertate. În prezent, în Penitenciarul nr. 10, Goian, sunt 23 de copii deţinuţi.
