Visând, după sârma ghimpată

Rămaşi fără părinţi şi fără prieteni, adolescenţii nesupravegheaţi de nimeni comit mai multe greşeli sau chiar infracţiuni, pentru care apoi sunt traşi la răspundere. În penitenciare, unde sunt plasaţi aceşti copii, angajaţii încearcă să-i înveţe mai multe lucruri, să le cultive unele abilităţi, astfel încât atunci când vor ieşi la libertate să se poată descurca şi să nu mai revină la viaţa lor anterioară.

Valentina Pitula face parte dintr-o familie defavorizată, cu mulţi copii. Deşi are 18 ani, a învăţat abia de curând să citească şi să scrie. În prezent, ea se află la Penitenciarul nr. 7 din comuna Rusca, r. Hânceşti, în sectorul destinat detenţiei minorelor.

În penitenciar din prostie

Când am văzut-o pe Valentina pentru prima oară, lucra la maşina de cusut, gândindu-se la modelele ce urmează să le coase în viitor. După ce am făcut cunoştinţă, am întrebat-o cum a ajuns în penitenciar. A plecat capul, privindu-şi mâinile în care ţinea o bucată de stofă, şi, după o pauză, mi-a spus: “Din prostie. Eram tânără şi proastă. Nu mă gândeam la urmări”.

Rămasă orfană, a făcut cunoştinţă cu un grup de adolescenţi cu care a început să fure. În una dintre zile, au fost prinşi. Valentina a fost condamnată în temeiul art.186 alin. (2) lit. b) c) d) CP “pentru faptul că, de la sfârşitul anului 2008 până la 30.01.2009, acţionând cu o intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, prin înţelegere prealabilă (împreună cu alţi complici), cu scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, prin spargerea uşii de la intrare, au pătruns în centrul comercial “Triada Lux”, de pe str. Dostoevski, 1, din mun. Bălţi, de unde au sustras pe ascuns bunurile proprietarului menţionat în valoare totală de 12882,78 lei, cauzându-i proprietarului daună în proporţie considerabilă”.

Valentina vorbeşte deschis despre trecutul său, dar remarcă cât de mult îi pare rău pentru cele săvârşite. Spune că va face tot posibilul să nu-şi repete greşelile, dar, pentru aceasta, are nevoie de sprijin, de familie, cu care nu s-a văzut de mult timp, dar şi de noroc. Ea speră să-şi poată găsi un loc de muncă, astfel încât să poată face un ban cinstit şi să revină la viaţa anterioară.

Scrisorile, mijloc de comunicare

Valentina trebuie să stea în penitenciar încă 1,3 ani. Îi este dor de familia sa. Singurele persoane apropiate sunt buneii şi fratele mai mare, cu care corespondează. Deşi vorbeşte despre un singur frate, tânăra face parte dintr-o familie cu şapte copii. Ceilalţi fraţi şi surori se află în diverse orfelinate. Pe unii dintre ei nici nu i-a cunoscut. Vorbeşte cu căldură despre bunei şi despre mama, care a decedat acum câţiva ani. Ultima oară când şi-a văzut bunica a fost în iulie 2010, când se afla la penitenciarul din Bălţi. Bunicii îi este greu să-şi viziteze nepoata ,care se află la o distanţă considerabilă.

Astfel, singura posibilitate de comunicare sunt scrisorile şi convorbirile telefonice, pe care deţinuţii au dreptul să le efectueze o dată la două săptămâni. Valentina nu uită să telefoneze acasă, dar nici să scrie srisori, deşi acest lucru e destul de anevoios pentru ea. Iniţial, era chiar imposibil, deoarece Valentina nu ştia carte. Prima dată bunica a trimis-o la şcoală împreună cu semenii săi, dar peste o lună a venit din Crimeea mama Valentinei şi a luat-o de acolo. A reuşit să înveţe alfabetul. Atât.

A învăţat să citească în penitenciar

A doua oară, după decesul mamei, Valentina a fost iarăşi înscrisă la şcoală. A mers din nou în clasa I, dar avea deja 14 ani. Tânăra spune că nu se simţea bine acolo şi că îi era jenă din cauza diferenţei de vârstă dintre ea şi colegii de clasă: «Îmi era ruşine. Toată şcoala râdea de mine. Bineînţeles că fugeam de acolo». Apoi, a fost plasată într-un centru de plasament temporar pentru minori, unde a întâmpinat aceleaşi probleme.

Când a ajuns în penitenciar, Valentina nu ştia cu ce să se ocupe, nu înţelegea cum va decurge viaţa ei în continuare. A încercat să-şi găsească o ocupaţie. I se aduceau reviste de la bibliotecă, ea le răsfoia, dar a apărut interesul pentru ceea ce era scris şi, astfel, a început să-şi amintească literele. Apoi, a început să înveţe şi cu profesorul care predă româna în penitenciar de două ori pe săptămână.

Nimeni nu râde de ea, deoarece mulţi dintre deţinuţi s-au aflat în aceeaşi situaţie. Oamenii de aici înţeleg acest lucru. Anastasia Sava, şef al Serviciului activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială, susţine că şi printre persoanele mature sunt analfabeţi, care “n-au frecventat o şcoală şi, respectiv, nu ştiu a scrie şi a citi, şi încercăm să lucrăm şi cu ele, ca să se poată descurca mai uşor la libertate”.

Valentinei îi place să înveţe: «Niciodată nu este târziu să înveţi. Anterior nu conştientizam acest lucru. Acum, însă, multe s-au schimbat». Tânăra speră să înveţe să citească fluent, căci citeşte destul de greu, mai ales dacă e scris de mână. Ea citeşte încă pe silabe, scrie cu multe greşeli, dar e bucuroasă că nu trebuie să roage pe altcineva să le scrie celor apropiaţi în locul ei. Valentina păstrează toate scrisorile într-o cutie. Se plânge că bunica îi scrie tot mai rar, dar înţelege că-i este greu, mai ales acum, când s-a îmbolnăvit bunelul.

Activă în toate domeniile

Pe lângă faptul că învaţă a citi, Valentina încearcă să se includă în toate activităţile posibile. În septembrie a început să frecventeze orele de croitorie şi este convinsă că acest lucru “îmi va fi de folos în viaţă, de exemplu, când voi avea familie, voi putea să le cos ceva copiilor mei”. A reuşit să-şi coase deja o geantă şi se gândeşte la modelul unui maiou de vară: “Vreau să fie unul deosebit, ca la nimeni altul”.

Deşi îi place să coase, Valentina spune că, de fapt, visul ei este altul. Îşi doreşte mult să devină bucătăreasă. Spune că e un vis neînsemnat, dar atunci când vorbeşte despre el, i se aprinde o luminiţă în ochi. În penitenciar, de curând, s-a deschis o secţie unde se vor preda ore de bucătar. Astfel, visul Valentinei se va realiza. Anastasia Sava spune că Valentina nu pierde timpul şi deja s-a înscris la aceste ore. Pe lângă lecţiile de croitorie, Valentina s-a angajat să coase saci la întreprinderea de pe teritoriu, având posibilitatea să obţină şi un ban. Mai mult, de sărbători, deţinutele pregătesc concerte, la care Valentina încearcă să ia parte, frecventând cu regularitate toate repetiţiile. Îi place să cânte, dar şi să danseze, îndeosebi îi plac dansurile ţigăneşti, fiindcă aparţin poporului ei şi-i sunt mai aproape de suflet.

La 18 ani cu statut de minoră

Deşi a împlinit 18 ani, Valentina continuă să se afle în penitenciar cu statut de minoră. Acest drept i se acordă de instanţa de judecată. Victor Deviza, şef adjunct al penitenciarului, explică procedura: “Statutul de minor poate fi păstrat până la 21 de ani. Când deţinutul împlineşte 18 ani, ne adresăm la comisia penitenciarului. Dacă are un comportament bun, nu are încălcări de regim, se caracterizează pozitiv, atunci se înaintează materialele în instanţa de judecată ca să-i fie prelungit statutul de minor până la vârsta de 21 de ani”.

La Rusca sunt închise şi femei mature. Deşi se află pe acelaşi teritoriu, există două aripi, una pentru maturi şi alta pentru minori. Cu toate acestea, ele se întâlnesc şi comunică între ele. Valentina spune că încearcă să fie amabilă cu celelalte deţinute, să nu le tutuiască, ţinând cont de faptul că sunt mai în vârstă. Acest lucru, însă, le supără pe deţinute, care vor ca toată lumea să li se adreseze la egal. Valentina e puţin nedumerită, spune că, dacă le va tutui, cum i se cere, va fi învinuită de lipsă de respect.

În odaia sa, pe care o împarte cu o altă minoră, Valentina are un calendar, în care, iniţial, însemna cât timp este privată de libertate şi număra câte zile i-au mai rămas. De la un timp, însă, a încetat să mai însemne, deoarece, astfel, timpul pare să treacă mai repede, iar ea încearcă să se concentreze pe lecţii şi lucru.

În prezent, în Penitenciarul nr. 7 – Rusca, sunt 282 de deţinute, dintre care două sunt minore. Victor Deviza susţine că “cifra respectivă în ultimul timp este stabilă. Acum câţiva ani, am avut 6 deţinute minore, dar aceasta a fost cifra maximă”. Pe de altă parte, în penitenciarul de la Rusca, nu s-a întâmplat să nu fie nicio deţinută minoră.

Olga BULAT

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *