Viruşi sticliţi
În spaţiul galeriei newyorkeze Heller sunt expuse o serie de lucrări fragile din sticlă suflată. Deşi tremură mărunţel pe suprafeţele pe care se află de câte ori trece vreun camion pe stradă, acestea sunt portretele unora dintre cei mai îngrozitori ucigaşi în serie din istoria omenirii: viruşii HIV, de variolă, gripă, inclusiv de cea porcină, etc. Capsidele lor strălucitoare, transparente şi ascuţite te fac să încerci să-ţi imaginezi cum aceşti viruşi, replicile cărora le aveţi în fotografie, se încastrează în realitate de celulele sănătoase umane, sugându-le vlaga sau omorându-le. Interiorul fiecărei sculpturi e prevăzut cu câte un model de ADN propriu, executat dintr-o masă sticloasă de o nuanţă laptoasă.
Autorul sculpturilor, britanicul Luke Jerram (lukejerram.com), e cunoscut deja pentru proiectele sale curajoase, în care încearcă să materializeze artistic date şi teorii ştiinţifice de ultimă oră.
Donald McNeil Jr. de la New York Times a comparat aceste obiecte cu nişte grenade frumos proiectate. Deşi pare un proiect interesant şi obiectele din sticlă sunt elegante, chiar decorative, unii critici, mai ales dintre cei care se ocupă de jurnalismul medical, au scris că, odată asistând la stingerea unor vieţi umane curmate de viruşii respectivi, şi fiind adânc conştienţi de nocivitatea modelelor originale, celebrarea frumuseţii unor astfel de creaturi pare cu totul deplasată, chiar indecentă. (Ca să nu mai vorbim de preţul piperat al unui astfel de bibelou-replică de virus – 10.000 de dolari americani.)
Luke Jerram afirmă că în mediul artei britanice contemporane există deja oarecum stabilită tradiţia de a aborda moartea din punct de vedere estetic (vezi animalele disecate ale lui Damien Hirst), deci nu e nimic straniu în această abordare. Jerram e mai curând preocupat de educaţie. Revistele ştiinţifice, afirmă el într-un interviu, mereu colorează imaginile de viruşi obţinute prin microscopul electronic. Uneori aceste intervenţii cromatice au loc pentru a indica anumite trăsături specifice ale acestor organisme, dar de foarte multe ori viruşii se colorează pentru a-i face să arate mai înfricoşător. Strict vorbind, aceste intervenţii denaturează realitatea. Imaginile obţinute prin microscopul electronic, în esenţă, prin emiterea de raze Roentgen, sunt în alb-negru. În transpunerea lui Jerram viruşii sunt în starea lor naturală, adică, incoloră. Schiţele viruşilor au fost proiectate împreună cu dr. virolog Andrew Dawidson, iar sculpturile au fost executate de sticlari profesionişti. Cu toate acestea, nici sculpturile prezentate în galeria Heller nu sunt replici originale ale acestor microorganisme. Extremităţile virusului de gripă, de exemplu, sunt ascuţite, de parcă ar fi ţepii unui buzdugan. Sub microscop aceşti viruşi seamănă mai curând cu nişte bile flocoase cu perişori subţiri şi neregulaţi. Fiind întrebat dacă nu cumva acest detaliu a fost folosit pentru a induce o imagine mai fioroasă virusului respectiv, Jerram a răspuns că, pur şi simplu, în făurirea sculpturilor a întâlnit o dificultate de natură tehnică, şi anume – fragilitatea sticlei. Dacă sculpturile ar fi fost replici perfecte, acestea nu s-ar fi putut ţine pe capsidele extrem de subţiri şi s-ar fi prăbuşit sub greutatea proprie.
Totuşi, spre deosebire de semenii săi britanici, Luke Jerram poate fi considerat mai curând un trubadur al vieţii decât al morţii. Printre lucrările sale se numără un concert cu sunetele care se produc în interiorul plantelor, sau unul în care muzica e emisă de nişte globi cu apă, care, jură artistul, sunt jucate de nimeni altcineva decât de Soare şi Lună!
Aflând despre proiectul său de sticlire a viruşilor, m-am gândit imediat că pare a fi una dintre cele mai inventive modalităţi, dintre câte am apucat să le aflu, de a prididi cu agresorii de tot felul. Cum se fac văzuţi, încercăm să-i studiem, apoi, îi reconstruim, folosind diverse materiale, obţinând astfel sentimentul controlului simbolic asupra agresorului, iar apoi îi şi putem distruge. Parcă-l şi văd pe Jerram cum trântea de podeaua atelierului, făcând ţăndări, modele (nereuşite?) ale viruşilor din sticlă, mai ales pe cel al gripei porcine, care bântuia lumea anul ăsta.
Dat fiind că una dintre industriile noastre principale este cea vinicolă, în Moldova există mai multe întreprinderi producătoare de sticlă. Unele companii încearcă să-şi atragă clienţii prin angajarea unor maeştri sticlari, care la rândul lor făuresc sticle de forme mai sofisticate. Întotdeauna m-am întrebat cine sunt acei meşteri care suflă iataganele umplute cu coniac sau, mai nou, mistreţi, tauri, lei, cerbi etc. Sticlăritul este o meserie cum nu se poate de vie în Moldova, cu un potenţial creativ important. De ce spun asta? Viruşii de sticlă i-au adus lui Jerram premiul Rakow (10.000 de dolari), oferit anual de Corning Museum of Glass. Este unul dintre multele premii, ce are drept scop încurajarea artiştilor care lucrează în sticlă să abordeze tematici noi, pe care n-ar fi avut altfel posibilitatea de a le explora, din cauza limitărilor financiare. Orice artist din orice ţară care lucrează în sticlă este eligibil. Oare vor fi cândva şi basarabeni care vor lua acest premiu? Se câştigă bine nu doar cu producerea produselor vinicole, ci şi cu arta plastică, cu idea. Mă întreb când se vor prinde şi conducătorii noştri de acest adevăr simplu şi vor începe să investească mai mult în mintea limpede şi mai puţin în tulburel.
Teodor AJDER
(Foto: www.hellergallery.com)
